CARACTERISTICILE ORTOEPICO-METRICE ALE TRADUCERII LUCEAFĂRULUI EMINESCIAN ÎN LIMBA RUSĂ

Miroslava METLEAEVA (LUCHIANCHICOVA), dr. în filologie,

Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” al MECC

Adnotare:    Realizarea perfecţiunii ritmice şi a melodicii poemului „Luceafărul” cu posibilităţile limbii ruse este permisă graţie fenomenului silabo-tonic al ambelor limbi. După părerea autoarei, în limba traducerii deseori armoniosul vers eminescian maschează unele neconcordanţe de sens. Odiferenţă esenţială dintre limbile rusă şi română se observă în reducerea vocalelor în poziţiile de anteaccent şi postaccent, dar şi în asurzirea consoanelor la final de cuvânt. Autoarea subliniază că în limba rusă, asonanţa se construieşte pe coincidenţa cuvintelor rimate doar în silabele pe care cade accentulsau chiar doar pe vocalele din aceste cuvinte.

       Diferenţele dintre sistemul ortoepic şi ritmic rus şi cel român trebuie să fie luate în calcul  în procesul traducerii poeziei eminesciene. Respectarea normelor ortoepice ale limbii ruseare un rol enorm în soluţionarea unor probleme de transformare semantică a textului poetic românesc în cadrul procesului de rimare.

       Cuvinte-cheie: sistemul ortoepico- metric,  procesul de rimare, reducerea vocalelor, anteaccent,  postaccent, fenomenului silabo-tonic.

ORTHOPEPIC METRIC CHARACTERISTICS OF THE TRANSLATION OF THE POEM LUCEAFĂRUL OF MIHAI EMINESCU IN RUSSIAN

Annotation: The realization of the rhythmic perfection and the melody of the poem „Luceafărul” with the possibilities of the Russian language is allowed thanks to the syllabic-tonic phenomenon of both languages. According to the author, in the language of translation, the harmonious Eminescu verse often masks some discrepancies in meaning. An essential difference between the Russian and Romanian languages ​​is observed in the reduction of vowels in antecedent and postaccent positions, but also in the deafening of consonants at the end of a word. The author emphasizes that in Russian, the assonance is built on the coincidence of rhyming words only in the syllables on which the emphasis falls or even only on the vowels in these words.

       The differences between the Russian and the Romanian orthoepic and rhythmic system must be taken into account in the process of translating Eminescu’s poetry. The observance of the orthoepic norms of the Russian language has an enormous role in solving some problems of semantic transformation of the Romanian poetic text within the rhyming process.

       Keywords: orthoepicometric system, rhyming process, vowel reduction, anteaccent, postaccent, syllabic-tonic phenomenon.

     Problemeleortoepico-metriceale traducerii „Luceafărului” au fost o sarcină extrem de complicată (aproape chinuitoare) de a transmite precizia lexicală eminesciană cu mijloacele limbii ruse. Precum remarcă Eugene Albert Nida, „a reproduce în traducere şi conţinutul, şi forma e un fenomen foarte rar, iar din acest motiv, de regulă, de dragul conţinutului este sacrificată forma. Pe de altă parte, o poezie lirică tradusă în formă de proză nu este un echivalent adecvat al originalului. Deşi o asemenea traducere redă conţinutul conceptual, ea nu reproduce încărcătura emoţională şi aroma originalului” (Найда, 2007, p. 6). Şi totuşi, de fiecare dată, iniţiind traducerea poemului „Luceafărul”, traducătorii încercau să îmbine aceste două noţiuni fundamentale ale textului artistic – forma şi conţinutul.

      Luând în consideraţie cele de mai sus am propus un model original de descriere a infiltrării introspective în cercetarea procesului de traducere literară . În acest scop au fost alese două variante de traducere a poemului eminescian „Luceafărul”, elaborate de noi – versuinea editată în anul 2015 şi cea editată în anul 2018.

Foarte importantă s-a dovedit a fi afirmația lui Eugene Albert Nida care preciza în lucrarea sa că „…atunci când se traduce poezia, e necesară recrearea artistică şi nu reproducerea” (Найда, 2007, p. 19). În linii mari, acest proces poate decurge foarte dureros pentru traducător, deoarece în el se produce o rupere internă, adică o luptă cu sine însuşi: zeci de variante gândite şi regândite, până se opreşte la „propria” soluţie a problemei traducerii, astfel încât, neaşteptat, influenţat de o forţă din subconştient, de intuiţie, să revină la original şi să caute o altă cale în intenţia de a o reîncarna în cadrul altei limbi. Şi atunci, călcându-şi pe inimă, înţelege că trebuie să aleagă în favoarea conţinutului. De exemplu, strofa 90 a poemului eminescian: Cu farmecul luminii reci/ Gândirile străbate-mi,/ Revarsă linişte de veci/ Pe noaptea mea de patimi în ediţia din 2015 a traducerii se prezintă în felul următor: Сиянья колдовскую грань/ Мы переступим сами./ Ты сладострастьем тиши стань,/ Смиряя ночи пламя (Retroversiune: Strălucirea limitelor fermecate/ Noi le vom trece singuri./ Tu să devii voluptatea liniştii,/ Îmblânzind focul nopţii. Descoperind o greşeală (în loc de cuvântul „îmblânzind” era tipărit „arzând”), am revenit la text, ajungând după nenumărate precizări la o nouă şi mai precisă variantă, deşi traducerea anterioară mi se păruse un timp realizată. Versiunea definitivă e următoarea: Холодным светом колдовским/ Дум отгони смятенье,/ Покоем вечности своим/ Смири страстей волненье. (Retroversiune: Cu farmecul luminii reci/ Gândirile alungă-mi,/ Cu liniştea ta de veci/ Potoleşte zbuciumul de patimi.

     În procesul de producere a versurilor un factor de apropiere între cele două limbi este accentul mobil, care admite prezenţa sistemului silabo-fonic de versificare, determinat de numărul de silabe, de accente şi de amplasarea lor în vers.

     În poezia clasică, atât în cea rusă, cât şi în cea română, versificarea silabico-accentuată este una de bază. E de remarcat că alternarea silabelor accentuate şi neaccentuate, proporţionalitatea vocabulelor acordă expresiei poetice ritmicitate, o anumită organizare, adică ritm, ceea ce este unul din semnele distinctive ale poeziei. „Ce este, de fapt, ritmul, dacă nu zvâcnetul inimii, transformat în vers?” (Гинзбург, 1983, p. 8). Şi chiar în lipsa rimei, totală sau parţială, ritmul menţine osatura versului (vers alb, versificare accentuată).

       Eminescu, strofa 4 : Privea în zare cum pe mări/ Răsare şi străluce,/ Pe mişcătoarele cărări/ Corăbii negre duce.       / u – u – u – u – /u – u – u – u/ u – u – u – u – /u – u – u – u/

Metleaeva, strofa 4: Над морем в сумерках пред ней/ Он маяком восходит/ И сонмы черных кораблей/ Путем зыбучим водит.   /u – u – u – u – /u – u – u – u/ u – u – u – u – /u – u – u – u/

      Acest exemplu confirmă totala coincidenţă silabo-tonică a originalului cu traducerea. Realizarea perfecţiunii ritmice şi a melodicii poemului „Luceafărul” cu posibilităţile limbii ruse este permisă graţie fenomenului silabo-tonic al ambelor limbi. Acest aspect, printre altele, acţionează în mod psihologic, ca o vrajă, nu doar asupra cititorului de limbă română, atunci când lecturează poemul în original, ci şi al celui de limbă rusă, când citeşte ulterioarele traduceri canonizate, fiind cu toţii distraşi de la sensul originalului. În limba traducerii deseori armoniosul vers eminescian maschează unele neconcordanţe de sens. Deşi au avut loc şi experimente nereuşite. Una din grosolanele nerespectări ale armoniei este şi exemplul traducerii lui Kojevnikov din anul 1981, catrenul 34: Пойдем за мной, любовь моя,/ Оставь свой мир скорее./ Лучафэрулом буду я,/ А ты – женой моею. În limba rusă cuvântul din patru silabe luceafărul cu articol hotărât e destul de greoi şi nu prea armonios. În rândul trei al acestui catren cuvântul devine şi mai greoi din cauza finalului de caz instrumental, devenind, astfel, de cinci silabe şi, în plus, cu două accente: luceafărulom: u – u – u. Totodată, aici se  observă şi o încălcare a sensului. În traducerea literală se înţelege că: Eu voi fi luceafăr,/ Iar tu vei fi nevasta mea. Atunci cine a fost el până acum? Şi cum mireasa s-a prefăcut deodată în nevastă?

      „Ritmurile atent gândite, ce te leagănă în monotonia de flux şi reflux, te vor introduce într-un timp care nu este nici viaţă şi nici moarte; mobilitate stătătoare, timp consumat – timp de consumat, val care vine, val care se duce…”(Del Conte R, 2003, p. 183).

      Eminescu, strofa 77: Ei numai doar durează-n vânt/ Deşerte idealuri/ Când valuri află un mormânt,/ Răsar în urmă valuri.

      Metleaeva: Воздушных замков/ зыбкий строй/ Тщета их идеалов,/ Так вслед за гибнущей волной/ Несется вал за валом. (Retroversiune: Un rând neclar al castelelor din aer –/ Zădărnicia idealurilor lor,/ Aşa după un val care piere/ vin valuri, unul după altul

      În opinia noastră, aici a fost posibilă o reuşită coincidenţă semantică şi de sunet a cuvântului românesc val cu rusescul вал, iar în combinaţie cu rima şi ritmul a fost obţinut un excelent rezultat de corespundere a traducerii cu forma şi conţinutul originalului.

      O diferenţă esenţială dintre limbile rusă şi română se observă în reducerea vocalelor în poziţiile de anteaccent şi postaccent, dar şi în asurzirea consoanelor la final de cuvânt. Chiar şi în vorbirea literară cursivă în limba română vocalele sunt rostite clar, fără a depinde de poziţia anteaccentului sau de postaccent, iar consoanele nu se afonizează în final de cuvânt. Iar în limba rusă rima exactă poate răsuna în pronunţare, dar să nu apară în scris, şi invers. De exemplu: разлучный – скучный. Din punct de vedere ortografic rima este bună, dar nu şi ortoepic, deoarece în cuvântul скучный (anost) norma de exprimare a lui чн este ШН. Astfel, în exprimare concordanţa de rimă dispare: разлучный – скушный. În acest caz trebuie  remarcate particularităţile de versificare şi normele ortoepice ale limbii ruse. Limba literară rusă, ca orice altă limbă, are normele sale specifice care se regăsesc în toate aspectele ei: componenţa lexicală, structura gramaticală şi sistemul auditiv. Unele dintre ele sunt raportate atât la cuvintele scrise, cât şi la cele orale. Acestea-s normele care se referă la lexic şi la gramatică. Altele se referă fie la cele scrise, fie doar la cele verbale. Totalitatea normelor limbii vorbite în care se realizează formarea cuvintelor creează fenomenul ortoepic. „Fenomenele ortoepice, de regulă, nu sunt reflectate pe deplin în scris.” (Орфоэпический словарь русского языка, 1988, p.4).

    Poemul „Luceafărul” se deosebeşte de alte texte printr-o trăsătură unică – rima exactă, adică o totală paronimie: coincidenţa vocalelor şi consoanelor în ultima silabă în toate cele 98 de catrene ale lucrării, în plus sunetul coincide cu literele scrise, fapt caracteristic, în mare parte, pentru limba română. Precizăm repetat că poemul e compus din catrene cu iamb de două picioare cu alternarea a 8 şi 7 silabe, rimă încrucişată masculină şi feminină (în funcție de accent), conform schemei: ab, ab: A fost odată ca-n poveşti,/ A  fost ca niciodată,/ Din rude mari împărăteşti,/ O prea frumoasă fată. 

u – u – u – u – / u – u – u – u/ u – u – u – u – / u – u – u – u.

      Această remarcă este esenţială atunci când e vorba de poezia rimată. Dacă în limba rusă la definirea rimei se va porni doar de la cele scrise, atunci nu se va lua în considerare pronunţia normativ-corectă, care deseori nu coincide cu normele de scriere a cuvintelor. În acest sens există şi o asemănare cu limba engleză, în care ortografia deseori nu coincide cu ortoepia. Sistemul de sunete al limbii – pronunţia – cuprinde fonemele principale ale limbii în metamorfoza ei calitativă în anumite condiţii fonetice. Să enumerăm cele mai frecvente schimbări care se produc în silaba finală a textului în limba rusă, de care e necesar să se ţină cont în procesul traducerii. De exemplu, reducerea vocalelor: о şi а în silaba neaccentuată se pronunţă ca [ъ], adică sunt practic imperceptibile; unele norme se referă şi la alte vocale: scrierea finalelor verbale cu тс, тьс se pronunţă ca [ц]; în combinaţiile ае, ее, уе din formele personale ale verbelor în locul lui е se pronunţă [йь]. Un rol aparte joacă apariţia vocalei й. Mai întâi de toate, vocala й este parte componentă a sunetelor compuse йа, йо, йу, йэ, care se simt după pronunţarea vocalei şi sunt prezente în scrierea literelor я, ё, ю, е; apoi, й înmoaie consoana anterioară, consoanele sonore sunt afonizate, iar acestea din urmă practic nu se aud, ceea ce nu corespunde normelor ortoepice ale limbii române cu o sonoritate medie europeană a consoanelor (Орфоэпический словарь русского языка, 1988. p. 659-702).

 Un exemplu e traducerea strofei 25:

       Eminescu: Trecu o zi, trecură trei/ Şi iarăşi, noaptea vine/ Luceafărul deasupra ei/ Cu razele-i senine.

       Metleaeva: День, два и три умчались прочь,/ Ночь следует слепая,/ Себя не в силах превозмочь/ Лучафэр к ней слетает. (Retroversiune: O zi, două, trei trecură,/ Vine noaptea oarbă./ Neputând a se învinge pe sine,/ Luceafărul zboară în jos spre ea.)

       Rimarea primului cu al treilea rând este exactă: прочьпревозмочь. Rimarea rândului doi cu al patrulea: слепаяслетает. În acest caz acţionează norma ortoepică a pronunţiei literei аdupă й [йъ], соmbinaţia ае, în care e este Э iotat [йъ], iar pronunţia acestor sunete în poziţie accentuată practic este identică: [йъ] dominant fiind sunetul accentuat а. Litera surdă т aproape că nu se mai aude. Astfel, gama de sunete nu este încălcată, iar construcţia versificată nu dereglează nici sensul, nici normele versificării în limba rusă. Aceeaşi situaţie e şi în alte cazuri. „Ecuaţiile verbale în poezie au devenit principii constructive în crearea textului. Categoriile sintactice şi morfologice, rădăcinile, afixele, fonemele şi componentele ei (criteriile distinctive), mai pe scurt, oricare element al codului verbal – se combat, se compară, se aranjează conform principiului de compatibilitate sau de contrast şi au o proprie şi autonomă valoare. Afinitatea fonetică e receptată ca o relaţie semantică.” (Якобсон, 2007, p. 41).

      Traducând poemul, mai ales în versiunea finală, în soluţionarea problemelor de versificare rimată ne-am condus de normele ortoepice ale limbii ruse. Instrumentarea versului rimat a fost făcută ţinând cont de asonanţa rimei imprecise şi bazându-ne pe armonia vocalelor. „În limba rusă, asonanţa se construieşte pe coincidenţa cuvintelor rimate doar în silabele pe care cade accentul sau chiar doar pe vocalele din aceste cuvinte.” (Тимофеев, 1958 p.17).

       Exemplu de asonanţă:

       Eminescu, strofa 12: Iar ea vorbind cu el în somn,/ Oftând cu greu suspină:/ O, dulce-al nopţii mele domn,/ De ce nu vii tu? Vină!

       Metleaeva, strofa 12: Она в виденьях встречи с ним/ Вздох тяжкий исторгает:/ О, моей ночи господин,/ Приди из тьмы без края! (Retroversiune: Ea în nălucirea întâlnirii cu el/ Oftând cu greu suspină:/ O, al nopţii mele domn,/ Vină din întunericul fără margini!)

       Rima rândurilor 1-3: встречи с ним/господин – asonanţă nefixă, cu coincidenţa sunetului accentuat, dominant и.

       Rima rândurilor 2-4: исторгает/тьмы без края аsonanţă şi dominantă pe accentuata literă а în combinaţie cu neaccentuatul şi imprecisul sunet е şi imprecisa consoană surdă t la final de cuvânt. Astfel, ае – ая se pronunţă aproape la fel.

       Rezultatul traducerii: coincidenţa totală a rimei silabo-tonice cu cea asonantă, fapt ce creează o dexteritate a versului şi păstrează sensul din catren.

       E cazul să ne oprim şi la normele ortoepice şi de formare a cuvintelor din ultima strofă a poemului, a 98-a, cu o enormă încărcătură de sens pentru întreaga lucrare:

       Eminescu: Trăind în cercul vostru strâmt/ Norocul vă petrece,/ Ci eu în lumea mea mă simt/ Nemuritor şi rece.

       În prima ediţie a traducerii noastre (Eminescu, 2015, p.45), strofa a 98-a suna astfel:

      В кругу столь тесном век живя,/ Достаточно вам счастья,/ Мне ж дан в удел мой мир, где я/ Бессмертен и бесстрастен. (Literal în română: Trăind în cercul vostru strâmt/ Pentru voi e destul norocul,/ Ci soarta mea e lumea unde eu/ Sunt nemuritor şi impasibil.)

       E curios un fapt de la o întâlnire cu cititorii, când un participant a remarcat că în limba rusă nu există expresia живя (trăind) de la verbul жить. Mă opresc la acest aspect, subliniind câtă responsabilitate are un traducător atunci când se află în chinuitoarele căutări ale cuvântului necesar. Pentru a confirma alegerea corectă a unui sau altui cuvânt, activitatea sa  cognitiv-psihologică e pusă în situaţia să consulte toate sursele lingvistice. În acest caz concret, dar şi în altele, un susţinător temeinic a devenit Dicţionarul ortoepic al limbii ruse, în care expresia живя este prezentată ca un gerunziu nehotărât al diatezei active de la verbul жить (a trăi) (Орфоэпический словарь русского языка, 1988, p. 148).

Peste un timp, ne-am întrebat dacă am transmis corect și cu precizie conţinutul primelor două rânduri: Cine trăieşte şi cine contrazice? Fericirea trăieşte în acel cerc sau perechea îndrăgostită? Traducerea e precisă, dar e corectă oare? Aşa poate fi construită fraza în limba română (şi în alte câteva limbi), însă nu şi în limba traducerii. Astfel, versiunea finală a strofei 98 (Eminescu, 2020, p.237) a fost perfecţionată cu precizările de rigoare atât sub aspect semantic, cât şi sonor:

       Metleaeva: И в тесном круге бытия/ Вам счастье не перечит,/ А мой удел – мой мир, где я/ И холоден, и вечен. (Retroversiune: Şi în cercul strâmt al vieţii/ Norocul nu vă contrazice,/ Iar soarta mea e lumea unde eu/ Sunt nemuritor şi rece)

       În această variantă finală rândul trei a obţinut dexteritate, deoarece a fost exclusă fraza мне ж дан удел мой мир, где я… cu îmbinarea nearmonioasă a consoanelor жд. În plus, versiunea finală a rândului 4 se încheie ca la Eminescu: Лучафэр холоден и вечен (nemuritor şi rece).

Strofa 81, în care Demiurg îi refuză lui Hyperion să-l lipsească de nemurire, propunându-i în loc cunoaşterea legilor Universului: Cere cuvântul meu dintâi –/ Să-ţi dau înţelepciune? (Literal în rusă: Проси мое изначальное слово–/ дать тебе мудрость, благоразумие?)cerea de la traducător nişte eforturi aproape imposibil de realizat pentru unitatea formei şi a conţinutului. Toţi predecesorii, în afară de Perov, au găsit o soluţie adecvată, dar mie mi se părea că posibilităţile limbii ruse sunt mai largi şi ar putea propune o altă finalitate a conţinutului strofei respective. În ediţia anului 2015 avusesem impresia că am găsit o nouă soluţionare: Проси меня: ума резон /Воспримешь ли с отрадой? (Literal în română: Cere-mi: argumentele raţiunii/ Le vei pricepe cu bucurie?).Dar peste un timp această variantă oricum mi s-a părut greoaie şi la un moment dat, în timpul unei conferinţe, am prins un alt cuvânt, unul care avea în spatele său un spaţiu întins – просветлен/iluminat. Rezultatul final al căutărilor mele a luat următoarea formă: Проси – и будешь просветлен,/ Не в этом ли отрада?/ Cere-mi – şi vei fi iluminat./ Oare nu în asta constă fericirea?.

       Diferenţele dintre sistemul ortoepic şi ritmic rus şi cel român trebuie să fie luate în calcul  în procesul traducerii poeziei eminesciene.

Notăm, că respectarea normelor ortoepice ale limbii ruseare un rol enorm în soluţionarea unor probleme de transformare semantică a textului poetic românesc în cadrul procesului de rimare.

BIBLIOGRAFIE

    Eminescu M. Luceafărul. Ediţie bilingvă româno-rusă. Traducere de Miroslava Metleaeva. Chişinău: Prut Internaţional, 2015. 60 p.

    Eminescu M. Luceafărul. Traducere de Miroslava Metleaeva. În:Înterpretarea traducerilor Luceafărului eminescianîn limba rusă.- Iaşi: Tipo Moldova, 2020, 240p .

     Del Conte R. Eminescu sau despre absolut; trad.: Marian Papahagi; postf.: Mircea Eliade. Ed. a 2-a, rev. Cluj-Napoca: Dacia, 2003. 476 p.

      Гинзбург Л. Разбилось лишь сердце мое… Москва: Советский писатель, 1983. 256 с.

     Найда Ю. К науке переводить. Принципы соответствий. В: Лингвистические аспекты теории перевода. ЕГЛУ им. В. Я. Брюсова. Ереван: Лингва, 2007, с. 4-31.

      Орфоэпический словарь русского языка. Произношение, ударение, грамматические формы. Под редакцией Авaнесов Р. 4-е изд. Москва: Русский язык, 1988. 704 c.

     Тимофеев Л., Венгров Н. Краткий словарь литературоведческих терминов. Издание третье, исправленное и дополненное. Москва: Учпедгиз, 1958. 188 с.

      Якобсон Р. О лингвистических аспектах перевода. В: Лингвистические аспекты теории перевода. ЕГЛУ им. В. Я. Брюсова. Ереван: Лингва, 2007, с. 32-41.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s