Evenimentul zilei: 15 septembrie

15 septembrie, 1870

  •                 Apare în Convorbiri notiţa semnată cu iniţiala E(minescu), privind proiectata serbare de la Putna. În legătură cu ea, Eminescu îi scrisese lui Iacob Negruzzi: „Puneţi să o tipărească cu litere cît se poate de mici, nu trebuie să-i daţi nici în cea mai externă aparenţă o importanţă pe care nu va fi capabilă de a o avea”.
  •                 „Notiţa asupra proiectatei întruniri la mormîntul lui Ştefan cel Mare la Putna” are o explicaţie cu caracter de jurnal, ce se găseşte în arhiva eminesciană, în ms. 2257: „Cînd am scris primele linii în privinţa serbării de la Putna, am spus că frecările din viaţa politică şi spirituală la români nu-şi au cauza lor pe atîta în interesele personale (precum o susţin unii), ci mai mult în profunda scisiune dintre direcţiunile pe care au apucat unii de-o parte, alţii pe de alta, că, pentru a nu se perpetua moşteni şi mări acest rău, generaţiunea tînără are trebuinţă de o singură direcţiune spirituală, şi că încercarea de-a organiza viaţa viitorului va putea fi făcută de către junimea română cu ocaziunea foarte nimerită a serbării de la Putna.”
  •                 I. Slavici îşi aminteşte că un oarecare Bilca, ceh, „avea la Viena un bine reputat institut particular în care-şi urmau studiile şi cîţiva tineri români, între care şi Alexandru Macedonski”. (Lumea prin care am trecut)
  •                 „… În vreme ce Eminescu-şi dedea silinţa să-mi găsească un fel de bursă, ceilalţi prieteni din Viena mi-au găsit ocupaţiune într-un institut particular din Viena, unde pentru 40 fl. pe lună aveam să prepar doi băieţi maghiari, care nu ştiau nemţeşte. În urmă luam 50 fl. ca să prepar trei băieţi români, fraţii Feraru din Craiova. Le dădeam lecţiuni şi-i scoteam duminicile şi zilele de sărbători prin oraş ori prin împrejurimi.
  •                 Ne-ntîlniam deci mai rar Eminescu şi eu, dar tot lucram împreună şi nu o dată am petrecut zile-ntregi plimbînd băieţii prin împrejurimile Vienii…” (I. Slavici: Amintiri)
  •                 „În toamna anului 1870 era şi mai aproape de bucovineni căci a locuit în Dianagasse no. 8 într-o cameră împreună cu colegii săi Samuil Isopescu şi Iancu Cocinschi. În aceeaşi casă locuia şi colegul nostru Ioan Luţă, iar eu locuiam în aceeaşi stradă no. 4, cîţiva paşi mai departe de Eminescu”. (T. V. Ştefanelli). 

Sursa:Vintilă, Petru. Eminescu: Roman cronologic. – București: Cartea Românească, 1974. – 810 p.              

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s