Adevărata biografie a unui scriitor e biografia de creaţie care, aşa cum stabileşte un eminescolog, este temelia structurală a personalităţii sale, a naturii sale prin excelenţă sintetizatoare. Vom deduce de aceea, modul de existenţă al poetului nu din cursul evenimenţial al vieţii scufundată în anecdotic, în legendar, în mit (aşa îşi „auzea” el viaţa în Hieroglifă: ca o poveste, iar pe sine însuşi ca un mit), ci din creaţia sa. Ne vom sprijini prioritar nu pe biografeme, ci pe faptul biografic ce poate fi decriptat din imaginarul său mitopo(i)etic. Acad. Mihai Cimpoi
Am facut o selectie de evenimente din viata marelui poet care s-au intamplat in luna octombrie in diferiti ani avand ca sursa volumul semnat de eminescologul Mihai Cimpoi.
1866. Octombrie. Pleacă din Blaj prin Sibiu şi Răşinari cu trupa lui Iorgu Caragiale, în care e angajat ca sufleor. Preluat apoi în trupa lui Pascali [12].
1869. 2 octombrie. Înscris pentru examenele de iarnă 1869/ 1870, audiază cursurile: Filosofia practică; Istoria filosofiei; Antichitatea; Tratarea principiilor filosofice şi introducerea istorico-critică în filosofie; Introducerea în filosofie pe baza primei cărţi a Metafizicei aristotelice [4; 12].
20 octombrie. Devine membru al Societăţii Literare Sociale „România” a studenților români din Viena [11]; [33].
1873. 27 octombrie. Se ţine un banchet aniversar al Junimei la Hotel du Nord din Iaşi, însoţit de o împrejurare tristă: se pierde dosarul aniversărilor societăţii [11].
30 octombrie. Slavici se destăinuie lui Maiorescu în privinţa căsătoriei sale cu Catherina Maghyarosy: „Am luat ca soţie o femeie, cu care va trebui să mă credeţi nenorocit. Era mai bine să nu ştiţi până când această ştire nu va putea procura şi un fel de bucurie…” [11].
1875. 4 octombrie. Participă la ceremonia deschiderii Universității Germane din Cernăuți, unde dăruiește broșura Răpirea Bucovinei după documente autentice de I. Slavici (pref. M. Kogălniceanu), cu care a trecut ilegal granița [33].
1876. 1 octombrie. Citeşte, în familia Maiorescu, poemul Călin, găsită de toţi, după cum îşi aminteşte Mite Kremnitz, „foarte bun” [12]. Publică un necrolog consacrat lui C. Negri, „unul din cei mai nobili bărbaţi ai românilor” [22, I]. Publică de asemenea, în Curierul de Iaşi, un articol despre Grigore Ghica Vvd., „vrednic reprezentant al principiului monarhic şi fiu al unui secol bogat în caractere mari” [22, I].
1-2 octombrie. Face o călătorie la Bucureşti, luând masa la familia Kremnitz, prilej cu care citeşte Călin (file din poveste), care, după cum va mărturisi Mite Kremnitz, nu o impresionase, ea neştiind prea bine atunci româneşte [11].
24 octombrie. Eminescu participă la sărbătorirea celei de-a XIII-ea aniversări de la constituirea Junimii. Împreună cu Miron Pompiliu scriu Cântec caracudesc: „Era odată-abia-i un an/ Când Tit era puternic, / Şi Vau, Vau cel şarlatan/ Era smerit, cucernic./ Dar, ah! acum – sărmanul Tit! –/ La Văcăreşti el e menit, / O, jerum, jerum, jerum, / O, quae mutatio rerum?// Iar Bodnarachi desperat/ Luat-a traista-n spete/ Şi-n lumea larg-a alergat/ Pân-a dat de Sirete, / Dar pentru el loc de popas/ În lumea asta n-a remas./ O, jerum, jerum, jerum, / O, quae mutatio rerum!// Ca jidovul rătăcitor, / A dat de mii de chinuri/ Şi pe la Chiţ alergător/ Cu lirice suspinuri; Dar vai de el cum au remas!/ Vau, Vau, şi Chiţ şi toţi l-au ras, / O, jerum, jerum, jerum, / O, quae mutatio rerum”. Vau este V. A. Urechia, iar Chiţ Ch. Chiţac. Lui Eminescu Iacob Negruzzi îi dedică un cântecel intitulat Noua direcţiune: „Eminescule poete/ Umblai în gabriolete/ Luni întregi din sat în sat/ Şcolile de inspectat./ Ca-nalt revizor şcolar/ Stai în gazdă la primar/ Şi cu primăriţele/ Îţi încurcai iţele/ Acum cu ce te-ai ales/ Cu un criminal proces/ Ce la răcoare va pune/ Noua ta Direcţiune” [11].
29 octombrie. Publică, în Curierul de Iaşi, articolul [„Netăgăduit că istoria…”], reprezentând o schiţă istoriografică a Rusiei, care, spre deosebire de „modul cazuistic” specific statelor Europei, are o unitate de dezvoltare organică, fără salturi. Expunând diferite soluţii politice „într-un mod specific slav” urmărite de Rusia, conform cărţii lui N. J. Danilevski Rusia şi Europa, în special crearea unei confederaţii dirijate din Constantinopol (după desfacerea împărăţiei austro-maghiare), Eminescu e de părere că în interesul românilor, care li se pare că sunt o muchie de despărţire între Occident şi Orient, este „să cunoască amândouă lumile acestea” [22, I].
1877. 13 octombrie. Demisionează din postul de redactor la Curierul de Iaşi, în urma conflictului avut cu directorul tipografiei. Plecarea de la redacţia foii ieşene va fi comentată astfel de Eminescu: „Să se ştie că eu nu sunt redactorul ziarului „Curierul de Iaşi” şi că neroziile viitoare câte ar apărea în acel ziar privesc pe secundo-veniturilor greco-bulgăreşti din ţară de la noi, iar cele din trecut mie” [12].
Sfârşitul lunii octombrie. Deşi e cuprins de îndoială că îşi va găsi liniştea trebuitoare, soseşte la Bucureşti şi se angajează la Timpul. Slavici scrie, în Amintiri, că „Eminescu nu mai era omul de acţiune care pusese la cale serbarea de la Putna, ba nici chiar omul pe care-l știam din timpul pe care-l petrecuserăm împreună la Iași”, că „viaţa lui a rămas stăpânit de simţământul că nu e înzestrat cu însuşirile cuvenite spre a lua parte la viaţa comună”, că în cadrul ei răzbeşte numai cel ce e viclean, de rea credinţă, necruţător. „Nu se mai însoţea deci cu nimeni, ci stătea la o parte”. S-a mai înviorat după ce au venit la putere junimiștii [21]. Slavici mai scria că „tocmai azi nu suntem în stare să ne dăm seama de efectele acestei lucrări”, adică ale mişcării pentru întrunirea de la Putna a congresului studenţesc ce să realizeze „unirea într-un singur stat al tuturor românilor ca necesitate organică a vieţii europene”.
15–27 octombrie. Eminescu îi trimite lui Maiorescu o lungă scrisoare, redactată în germană, în care mărturiseşte că a făcut câţiva paşi înainte (Junimea este de părere că nu), că „în Bucureşti politica, ca ocupaţie intelectuală a întunecat pentru multă vreme literatura”, că „în orice caz, conştiinţei omeneşti este greu în stare să cuprindă deodată două direcţiuni, pe cea politică şi pe cea literară”. Poetul observă, astfel, că „Slavici a început să scrie mai rău – în ce priveşte literatura, mai bine în ce priveşte politica. Aşa, de ex. articolul său asupra Radicalismului este bun” [19].
1881. 27 octombrie. Este chiriaşul lui Ioan Slavici, după cum rezultă din protocolul de căsătorie al ziaristului ardelean Dionisie Miron cu Valeria Voronca, în care se consemnează adresa: Calea Victoriei, nr. 102. Este găzduit aici cu intermitenţe, până la evenimentul dramatic din 28 iunie 1883.
1882. 28 octombrie. La Junimea citeşte într-o nouă formă corectată împreună cu Maiorescu, frumosul Luceafăr, precum consemnează criticul în Jurnal [12; 28].
31 octombrie. Titu Maiorescu citeşte Luceafărul în familia Ştirbey [12].
Sursa: CIMPOI, Mihai. Cartea vieţii lui Mihai Eminescu : tabel cronologic analitic . – Targoviste: Bibliotheca, 2018. – 167 p.
Centrul Academic Internaţional Eminescu 