Amintiri din ”Junimea” Eminescu

junimea-3(din amintirile lui Iacob Negruzzi)

               Era pe la sfârșitul lunii februarie sau începutul lunii martie 1870. Venind acasă, pe masa de lucru am găsit o scrisoare, pe care n-o bagasem în seamă. Era adresată Redactorului ”Convobirilor Literare” și scrisă cu litere mici și fine.

Deschizând plicul, găsi o scrisoare împreună cu o poezie întitulată ”Venere și Madona”, semnate de Mihai Eminescu. Numele Eminescu mi se păru împrumutat de vreun autor sfiicios, ce nu vrea să dea pe față.

Începusem să citesc cu indiferență poezia, dar de la a 3-a strofă care începe cu versul:

               Rafael pierdut în visuri ca-ntr-o noapte înstelată,

               Suflet îmbătat de raze și d’eterne primăveri…, interesul mi se deșteptă și merse crescând până la sfârșit. Foarte impresionat, am citit poezia de mai multe ori în șir, ir a doua zi am mers la Maiorescu cu manuscriptul în mână: ”în sfârșit am dat de un poet”, arătându-i hârtia. El luă poezia, o citi de câteva ori și zise: ”aici pare a fi un talent adevărat. Cine este acest Eminescu?”.

Poezia este trimisă din Viena, răspunse Iacob Negruzzi. Apoi, felicitându-l pe Eminescu cu succesul ce-l avuse versurile sale în ”Junimea”, l-a îndemnat să-și cultiveze talentul, cerându-i amănunte despre viața și ocupațiile din Viena. Mai târziu a trimis poezia ”Epigonii” care a avut un mare efect la ”Junimea” din cauza frumuseții versurilor și originalității cugetării. O societate în care critica juca un rol însemnat nu putea conidera ca autori de valoare pe Cichindeal, Mumuleanu, Boliiac, etc.

Luând în considerație talentul poetului, poezia ”Epigonii” a fost publicată în fruntea ”Convorbirilor”, unde se tipăreau versuri foarte rare ori numai în cazul când erau de o valoare deosebită.

Poeziile lui Eminescu, scrisorile, scrise altfel decât cele de la alți autori, l-au făcut pe Iacob Negruzzi să se intereseze mai mult de acest tânăr poet.

Fiind la Viena, a hotărât să facă cunoștință cu Eminescu, petrecând mai mult timp împreună, discutând despre trecutul și viitorul Românilor.

La despărțire l-a întrebat pe Eminescu dacă i-ar fi plăcut să se așeze la Iași când va sfârși studiile sale:

Aș vrea bucuros, căci societatea ”Junimea” are pentru mine o mare atracție, însă, mai târziu. Deodată m-am înțeles cu Slavici să punem în mișcare pentru anul viitor o mare întrunire a studenților români la mormântul lui Ștefan cel Mare din Mănăstirea Putna”.

”Convorbiri literare” nr. 5-6. București, mai-iunie, 1920.

A selectat: Maria Chirilă

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s