Românii de lângă noi

(din Ucraina și Basarabia)

Tudor NEDELCEA

Motto: „Popor român! Mari învățături îți dă această întâmplare
[răpirea Bucovinei, 1775]. Dacă fiii tăi ar fi uniți totdeauna, atunci și pământul tău strămoșesc rămânea unul și nedespărțit!”
M. Eminescu

Mai știm noi câte ceva despre românii din jurul României? Nu cu mult timp înainte, Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, reînființată în 1990 și condusă cu maximă eficiență de acad. Victor Crăciun, se ocupa de toți românii pretutindenari, inclusiv de cei din Bucovina, Basarabia, Ucraina, Bulgaria, Serbia, Ungaria. Astăzi suntem inundați cu știri (unele propagandistice) despre războiul din Ucraina, uitând complet că acolo trăiesc, fără voia lor, și români, atât în zona Cernăuțului, cât și în Basarabia de sud, azi teritoriu ucrainean. Doar unele informații obiective le găsim în FLAP. Ne-a părăsit, uitat de concetățenii din Țară, Vasile Tărâțeanu. Tăcere deplină.

Recent, la Universitatea de vară de la Izvorul Mureșului (14-18 septembrie 2022), Anatol Popescu se „descarcă” cu amărăciune și multă tristețe: „Reprezint, aici, cei 500.000 de români din sudul Ucrainei. Vin pentru a 5-a oară și nimic nu s-a schimbat în bine. Până acum, îl însoțeam pe acad. Vasile Tărâțeanu, poet și militant român din Cernăuți, al cărui recent deces reprezintă o pierdere irecuperabilă. În ultimii trei ani, Guvernul Român nu a mai acordat nicio bursă pentru elevii români ai claselor I-IV din Ucraina. Din 17 școli cu predare în limba română, au mai rămas doar 5. Autoritățile dorm pe ele, și la București și la Kiev. Este o rușine ca președintele României să vină de 2 ori în Ucraina, dar să nu dea nici măcar o dată binețe românilor, să nu-și facă timp pentru a se întâlni cu etnicii români de aici. Bucureștiul nu răspunde la niciun apel al nostru. De ani de zile, în sudul Basarabiei nu a mai sosit nicio carte în limba română” (Dan Lupescu, FLAP, nr. 38, 30 septembrie – 6 octombrie 2022, p. 2).

Excelenta activistă a românismului, Areta Moșu, președinta Departamentului „ASTRA” „Mihai Kogălniceanu”, Iași, editează o revistă panromânească, „Revista română”, având colaboratori din Țară, dar și din Cernăuți (V. Bâcu), Odesa (Vadim Bacinschi), Uzdin-Serbia (V. Barbu), Panciova-Serbia (Oct. Suciu). În ultimul număr (nr. 3-4 / 2022), de pildă, un capitol e dedicat „Coordonatelor românești”, în care Dan Prisăcaru scrie despre V. Stroescu – un mecena al românilor, Tudor Nedelcea despre Românii balcanici, Vadim Bacinschi despre Victorie în istanță de judecată la Odesa, I. Răducea despre Publicații ale românilor din Ucraina, dar și despre Întâlnire de suflet cu frații noștri de peste Prut (Floarea Pleș).

Iată despre ce victorie scrie harnicul și curajosul scriitor de la Odesa, Vadim Bacinschi: Curtea de contencios administrativ din Odesa a anulat Hotărârea fostului consiliu raional Sărata prin care se lichidau două școli românești din localitățile Mânju și Furatu, spre a fi înglobate în cadrul școlii cu limba de predare ucraineană din Faraonovca, situată la 20 km distanță. Implicat în acest proces a fost juristul Eugen Patraș, vicepreședinte al Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți. Despre acest român autentic, în fapte, nu numai în vorbe, am scris, dar voi relua, întrucât gestul său merită să fie urmat și de alții. E. Patraș a cumpărat în frumosul centru cernăuțean un imobil, unde, la parter, funcționează un restaurant numai cu produse românești și cu chelneri îmbrăcați în straie autentice românești, dar și Centrul Cultural Român cu numele celebrului nobil și istoric român din Bucovina. Centrul cuprinde: biblioteca, librărie, sala de expoziție și de conferințe, iar conducerea i-a încredințat-o regretatului Vasile Tărâțeanu. Statul român n-a catidisit să înființeze la Cernăuți, localitate ctitorită de domnitorul Alexandru cel Bun, un I.C.R., aici unde era mare nevoie, zicem noi (în opoziție cu guvernanții). Despre soarta românilor din jurul Odesei și despre victoria în instanța de judecată, juristul dr. Eugen Patraș (care a contestat în istanță abuzurile autorităților ucrainnene, oferind și suport juridic) se arată revoltat întrucât „nimeni dintre cei vizați n-a fost invitat la proces. Nimănui nu a dat nicio explicație. Niciunul din cele două sate n-a fost consultat. Niciun dialog. Nicio evaluare, niciun concurs, niciun respect față de cele stabilite de legiuitor”. Iată cum se face dreptate pentru românii din Ucraina, în ciuda manifestărilor publice sub lozinca „Nu ne furați limba noastră cea română” (dacă ar cunoaște cum este umilită în media-românească „limba noastră cea română”, ar fi dezamăgiți.

Areta Moșu, prin „Astra”, sprijină logistic și financiar publicația Sud-Vest, almanah istorico-cultural în limba română pentru cititorii din sudul Basarabiei, fondat și condus de Vadim Bacinschi, cu un colectiv redacțional din ziariști din Ceameșir (Chilia), Babele (Ismail), Herța (Cernăuți), Marea Britanie și din Țară. Susținerea financiară este asigurată și de alte persoane fizice.

În editorialul publicației, intitulat Eminescu și-a scris opera în limba română, nu în «moldovenească», se ia atitudine justificată asupra sintagmei „limba și literatura moldovenească” utilizată de autoritățile ucrainene, cum e cazul concret al sărbătorii Zilei Culturii Române (15 iunie) în localitatea românească Satu Nou din fostul raion Reni, azi Ismail. Și denumirea satului este azi ucraineană: Novosiliske. (Oare, deputatul Ucrainei în Parlamentul român are cunoștința de dubla măsură a respectării libertății minorităților în România și Ucraina?! Nu ar fi corect și moral să spună lumii întregi că minoritatea ucraineană din România se bucură de drepturi depline?!). În locul limbii române este permisă „scamatoria cu limba și literatura moldovenească, rămasă încă de la artiștii circului ideologic sovietic. Circul a plecat de mult, iar scamatoria a rămas, acest glotonim fals fiind tutelat și promovat în regiunea Odesa pe toate căile posibile, pentru a confirma, chipurile, că moldovenii nu sunt români”. Această limbă „moldovenească”  a fost inventată de Stalin în 1924 pentru populația din stânga Nistrului. Eminescu și Creangă au scris în limba română, Poetul național demonstrând evident: „Suntem români și punctum!”.

În același spirit, „Sud-Vest” recenzează vol. Spațiul lieic. Antologie de poezie românească contemporană din sudul Basarabiei, ediție realizată de Natalia Ursu, Violeta Craiu și Mihaela Dincă (Ismail, Editura Isbis, 2021), reconstituie Momente Eminescu și publică poezii semnate de Ilie T. Zegrea, V. Tărâțeanu, Vadim Bacinschi sau de alți poeți din sudul Basarabiei, adică din zona Odesei.

Trecând în celălalt spațiu românesc, în Basarabia, trebuie să remarcăm cu mare tristețe că doi din pilonii de bază ai românismului de aici și de pretutindeni, Grigore Vieru și Nicolae Dabija ne-au părăsit, lăsându-ne speranța că acolo, sus, între stele, alături de Dumnezeu, vor veghea mereu la destinul nostru, vorba cântecului: „Doamne, ocrotește-i pe români!” sau vorba Alexandrei Păunescu (fiica Anei Maria Păunescu și nepoata lui Adrian Păunescu): „Doamne românește-i pe români!” Pe lângă cei doi titani ai creației și românismului, trebuie să-i adăugăm și pe ceilalți conriferi care ne-au părăsit: Doina și Ion Aldea Teodorovici, Leonida Lari, D. Matcovschi, Ion Ungureanu.

Întregul românism din Basarabia și nu numai stă pe umerii lui Mihai Cimpoi, care a fost sărbătorit cum se cuvine și nu prea de confrați din Țară (Dumbrăveni-Suceava) și din Chișinău la împlinirea a opt decenii de viață pilduitoare și creatoare. El a înființat, printre altele, Centrul Academic Internațional „Mihai Eminescu” și Congresul Mondial al Eminescologilor, ambele la Chișinău, este coautorul ideii Zilei Culturii Române, este editor, critic și istoric literar, filosof al culturii, un om al cetății care inițiază sau se raliază altor idei care promovează unionismul, umanismul, naționalismul (în sensul real al cuvântului) și unitatea prin cultură. Recent, a inițiat și este primul semnatar al unei Petiții adresate președintelui Klaus Johannis, primului ministru, N. Ciucă, ministrului de Externe, Bogdan Aurescu. Petiția are următorul conținut:

Noi, românii din Republica Moldova, cei care am inițiat lupta de eliberare națională de la finele anilor ’80 ai secolului trecut și am mobilizat masele populare, cei care am revendicat drepturile noastre pentru identitatea românească, cei care am stat în genunchi pentru limba română și alfabetul latin în Piața Marii Adunări Naționale, cei care am făcut lanț uman în fața tancurilor sovietice în 1989 și 1991, cei care am votat Declarația de Independență a Republicii Moldova față de Rusia imperială, cei care ducem și azi o luptă continuă pentru salvgardarea  limbii române și identității românești în Republica Moldova, suntem profund indignați de gestul Președenției României, și anume, decorarea cetățeanului Republicii Moldova, Marian Lupu, cu cea mai înaltă distincție a statului român – Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor.

Amintim că sus-numitul Marian Lupu, actualmente președinte al Curții de Conturi din Republica Moldova, este un ideolog aprig al moldovenismului primitiv, un promotor înverșunat al teoriei staliniste că moldovenii și românii sunt două popoare diferite, iar „limba moldovenească” este distinctă de cea română, un politician cu trecut obscur, comunist, care a calificat revoluția Twitter a tinerilor din 7 aprilie 2009 drept „lovitură de stat” și, în virtutea funcției de președinte al Parlamentului la acea vreme, este responsabil direct și cunoaște, la sigur, în ce condiții, și cine a ars sau a răpit textul original al declarației de Independență, în zilele din aprilie 2009.

Manifestările politice, în spațiul public, ale lui Marian Lupu împotriva a tot ce este românesc, blamarea constantă a unioniștilor, apărarea „lumii ruse”, inclusiv prin amendarea Codului Educației în favoarea păstrării limbii ruse ca disciplină obligatorie în instituțiile preuniversitare, l-a acreditat pe Marian Lupu drept un ideolog al moldovenismului primitiv, un promotor al românofobiei în rândurile populației îndoctrinate și un politician fățiș anti-român.

Acordarea lui Marian Lupu a celei mai înalte distincții a statului român – „Steaua României” în Grad de Comandor, constituie o ofensă adusă tuturor românilor din Republica Moldova, din Țară și de peste hotare!

Noi, subsemnații acestei petiții, cerem insistent ca Președinția României să revadă decizia luată și să-i retragă cetățeanului Republicii Moldova, Marian Lupu, Ordinul „Steaua României” în Grad de Comandor”.

Semnatarii sunt nume grele, încercate de viața sub ocupanți, precum academicienii M. Cimpoi, Gh. Ghidirim, deputații: Ana Guțu, Alecu Reniță, Anatolie Țăranu, Valentin Dolganiuc, Ion Neagu, Anatol Arhire, foștii miniștrii Gh. Șalaru, I. Negrei, istoricul Anatol Petrencu, scriitorii Iulian Filip, Doina Dabija.

În Țară nu se știe despre această decorație dată unui antiromân și antiunionist cu acte în regulă și o activitate politică în același sens. Oare Ilie Ilașcu (care din celulă a strigat: „Vă iubesc, popor român!”), Gr. Vieru, N. Dabija etc. au fost onorați cu asemenea distincție? Politicienii vorbesc de „frații noștri de peste Prut”, dar ei se simt frați cu alde Marian Lupu. Doar românul Raed Atafat  a făcut ceva concret: a creat SMURDUL, cu aceeași funcționalitate în România și-n R. Moldova; din punctul de vedere al lui Raed, Basarabia este românească.

Ne-am fi bucurat ca oficialii noștri (numiți, nu aleși) să lase ipocrizia la o parte când e vorba de interese naționale, s-o sprijine concret, permanent și eficient pe inimoasa președinte, Maia Sandu. Reiau o propunere care pare, la prima vedere, fantezistă: Maia Sandu să fie aleasă la următoarele alegeri și președinta României, repetându-se gestul lui A. I. Cuza.

Plecat prea repede dintre noi, Nicolae Dabija a avut intuiția s-o pregătească și s-o lase la conducerea prestigioasei reviste „Literatura și Arta” pe fiica sa, Doina Dabija, ajutată de acad. Mihai Cimpoi și cu aceeași redactori (Andrei Moroșanu, Elena Tamazlâcaru, Nina Josu, Iulius Popa), să mențină stacheta valorică a revistei, care a avut în anii dezghețului gorbaciovist un tiraj record: 260.000 exemplare.

 Printre alte articole de mare calitate, mă opresc la medalionul Ilie Ilașcu, realizat de El. Tamazlâcaru, pe care-l propune la premiul Nobel pentru Pace (pentru Literatură merita să-l câștige Gr. Vieru și N. Dabija), din care spicuim câteva date biografice: „Economistul și politicianul Ilie Ilașcu, născut la 30 iulie 1952 în satul Taxobeni, Fălești, într-o familie de simpli țărani. A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova în două legislaturi (1994-1998) și (1998-2000), senator în Parlamentul României (2000-2004) și (2004-20080, pe listele PRM și deținut politic al regimului separatist din stânga Nistrului (1992-2001) pentru susținerea Unirii Republicii Moldova cu România. În perioada 2001-2008 a fost membru titular al Adunării Parlamentare al Consiliului Europei din partea delegației României. Mai spicuim pentru cei mai tineri că este „unul din fondatorii Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia (1988-1992)”, concomitent fiind și „Președinte al Frontului Popular din Moldova – Filiala Tiraspol”. Participă la Războiul de pe Nistru din 1992 „în calitate de comandant al unor trupe militare cu destinație specială”. La început de iunie 1992 este capturat împreună cu alți camarazi și vor sta în cușca de la Tiraspol vreo zece ani… Pentru dragostea de Țară Reîntregită. În 1993 Ilie Ilașcu a fost condamnat la moarte tot pentru Reunire și dragoste de Țară! De către „o instanță neconstituțională subordonată politic Moscovei”. În acele clipe ale lui decembrie din cușca cu leii-patrioți aduși în fața instanței  neconstituționale moscovite s-a și născut suprema și unica Declarație de Dragoste a lui Ilie Ilașcu: „Vă iubesc, Popor Român!”

Să încheiem cu vorba Eminescului: „A fi bun român nu e un merit, nu e o calitate sau un monopol special […], ci o datorie pentru orice cetățean al acestui stat, ba chiar pentru orice locuitor al acestui pământ, care este moștenirea esclusivă și istorică a neamului românesc. Acesta este un lucru care se înțelege de la sine” („Timpul”, nr. 72, 1 aprilie 1881, p. 1) și „Ceea ce istoria niciunui popor din lume n-a scuzat vreodată e lașitatea” („Timpul”, nr. 9. 14 ianuarie, 1882, p. 1).

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s