Acad. Mihai CIMPOI într-o panoramă sentimental-documentară

Academicianul Mihai Cimpoi și-a sărbătorit jubileul de 80 de ani. Omagierea distinsului eminescolog a început  la Academia de Ştiinţe a Moldovei de Ziua Limbii Române şi a continuat la Centrul Academic Internaţional Mihai Eminescu. Viaţa şi creaţia criticului şi istoricului literar a fost reflectată în expoziţii de cărţi şi de fotografii, iar la 03 septembrie a fost lansată o carte poştală cu marca fixă „Mihai Cimpoi-80 de ani de la naştere”.

Mai multe personalități de pe ambele maluri ale Prutului au vorbit și au scris despre academicianul Mihai Cimpoi. Vă propunem mai multe mărturii sentimental-documentare, calde semnate de prieteni, atât de potrivite figurii luminoase a academicianului evocat.

DESPRE „SPIRITUL ÎNTEMEIETOR”

Mihai STAN, Președintele Societății Scriitorilor Târgovișteni

Ecouri/comentarii favorabile m-au determinat să continui această serie, cu toate că „Cineva” mi-a sugerat sarcastic că aceste „istorii anecdotice” vor fi, probabil, disecate de – şi aici „Criticul” a reluat, ţinând apoi să precizeze cui aparţine, o sintagmă călinesciană – „necroforii documentari”, acei arheologi literari care au, fără doar şi poate, rolul lor important atunci când datele de istorie literară lipsesc sau sunt rătăcite. Rămân la convin­gerea că toate aceste „dezvăluiri” ce apar aici vor fi de folos celor care vor scrie o istorie a literaturii târgoviştene/dâmboviţene. În cele ce urmează, propun cititorilor „Literelor” o „radiografiere” a apariţiei cărţii „Esenţa temeiului” semnată de acad. Mihai Cimpoi.

Prima mea întâlnire cu Mihai Cimpoi s-a produs în urmă cu mai bine de 15 ani, când, după o vizită la Biblioteca „Târgovişte” din Chişinău, căreia Editura Bibliotheca îi făcea o primă donaţie de 500 de cărţi, împreună cu Victor Petrescu – unul dintre ctitorii aceşti biblioteci cu carte scrisă în grafie latină –, cu regretatul Mihai Gabriel Popescu şi unul sau doi reprezentanţi ai „autorităţilor” târgoviştene, am fost invitaţi la o şedinţă ordinară a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Înalt, impunător, cu o voce care aducea oarecum cu a lui Sadoveanu, dar mai apropriată, mai caldă, ca şi cum ar fi continuat o convorbire mai adineauri întreruptă, cu un discurs plin de miez „istorico-literar”, lansând cu un zâmbet larg, complice, câteva calambururi, evocând ceva întâmplări cu personaje sus-puse din lumea literară şi politică de pe ambele maluri ale Prutului, bonom, având darul – pe care doar la Mircea Horia Simionescu, Barbu Cioculescu şi Alexandru George l-am mai întâlnit – de a elimina pentru interlocutor conversaţiile „stânjenitoare” (unii din „branşă” ţin cu tot dinadinsul să-şi etaleze „ştiinţa”, singurul scop fiind stabilirea „distanţei” dintre „erudit” şi insul căzut în capcană), cozeur redutabil, Mihai Cimpoi posedă darul rar de a fi în centrul atenţiei aparent fără niciun efort, instituind, firesc, „egalitatea” între convivi. Iată o mostră de umor marca Cimpoi: „Eram la un simpozion la Cluj. Într-o binemeritată pauză, un ins înalt, roşu la faţă, se opreşte înainte-mi şi mă salută ceremonios cu un «Voie bună şi sănătate, domnule Furdui Iancu!». Domnule, îi temperez avântul – povesteşte cu zâmbet poznaş Acade­micianul – nu sunt cântăreţul de-l ştii dumneata, eu sunt filolog, profesor, academicianul Mihai Cimpoi din Chişinău. «Fii domnule sănătos, dar ce crezi dumneata, nu-l cunosc eu pe Mihai Cimpoi?! Hai, lasă gluma, e clar că eşti Furdui Iancu».”

În 2005, cu ajutorul echipei de la Chişinău (Iulian Filip, Ianoş Ţurcanu[1]), am reuşit să-l determin pe Mihai Cimpoi să devină senior-editor cu rubrică permanentă la „Litere”. I-am propus maestrului drept „remuneraţie” pentru eseurile publicate în „Litere” să le strângă într-un volum tipărit la Editura Bibliotheca. Aşa apare, în 2006, „Prometeu şi Pandora. Eseuri despre Ion Heliade Rădulescu. Itinerar critic dâmboviţeano-basarabean” însuşi autorul punctând într-un „Argument” istoria acestei cărţi: „Apariţia prezentei culegeri de eseuri se datoreşte contac­telor culturale deose­bite care s-au stabilit între Târgovişte şi Chişinău şi care presupun instructive întâlniri între scriitori, reviste (Litere şi Viaţa Basarabiei), cântăreţi şi poeţi în cadrul celor două festivaluri Crizantema de aur şi Crizantema de argint, conferinţelor organizate de Biblioteca „Târgovişte” din Chişinău şi Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu” şi nu în ultimul rând, directorului Editurii Bibliotheca din Târgovişte, scriitorul Mihai Stan, care şi-a asumat editarea în regie proprie a acestei cărţi.”

Unul dintre eseuri („Ion Heliade Rădulescu. Panhymniul Fiinţei”, cu subtitlurile Fiinţa perspectivică heliadescă şi Heliade şi heliadismul) a fost cel care a declanşat ideea unui proiect la care poate s-a adăugat şi articolul „Itinerar la poli opuşi” („Litere”, nr. 80-81, noiembrie-decem­brie 2006), eseu în care Barbu Cioculescu vede în Ion Heliade Rădulescu „perso­na­­litatea de covârşitoare, prezenţă care a deschis zăgazurile literaturii noastre moderne”.

De ce nu şi ceilalţi, adică Văcăreştii, Grigore Alexandrescu, Vasile Cârlova, Ion Ghica? m-am întrebat.

Când a revenit la Târgovişte ca preşedinte al juriului prestigiosului concurs de literatură „Moştenirea Văcăreştilor”, ajuns anul acesta la a 45-a ediţie[2], prezentându-i proiectul, conştient de uriaşul efort ce-l presu­punea, Mihai Cimpoi a ezitat la început, recurgând la formulări neangajante: „Desigur, poate, să vedem, e drept că e interesant etc. etc.”

Ceea ce l-a tentat, poate, pe Academician, a cărui putere de muncă e deja proverbială pe ambele maluri ale Prutului, a fost deplina libertate de „a începe” după dorinţă, cu unul sau altul dintre scriitorii pe care i-am înşirat cu îndrăzneala şi insistenţa care unui editor i se iartă totuşi: Ienăchiţă, Nicolae, Alecu şi Iancu Văcărescu, Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Vasile Cârlova, Ion Ghica, la care, în timp, Mihai Cimpoi l-a adăugat pe I.Al. Brătescu-Voineşti.

„Mecanismul”, ca să-l numesc aşa, pus la cale de editor a fost angajant – 12 eseuri într-un an au fost publicate în „Litere. Revistă lunară de cultură a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni”. Şi totuşi, acad. Mihai Cimpoi ezita încă, dovadă că abia peste 2 ani, apare eseul biobibliografic (cum însuşi l-a numit M.C.) „Ion Heliade Rădulescu. Panhymniul Fiinţei” (2008).

Mai toţi scriitorii colaboratori ai „Literelor” şi ai Editurii Bibliotheca, declanşatoarea acestei „aventuri”, cărora le-am vorbit despre acest proiect se arătau sceptici, argumentul decisiv pentru aceştia – majoritatea istorici şi critici literari, câţiva chiar specializaţi în literatura română veche – fiind acela că despre reprezentanţii târgovişteni ai literaturii române premoderne s-a cam scris/spus tot ce se putea, nerămânând nicio pată albă în biografiile acestora, nicio scriere nedisecată şi răscomentată.

Împotriva acestor opinii pe care, temător, totuşi, nu i le-am dezvăluit Academicianului, pledau subliminal conversaţiile cu istoricul literar, întărindu-mi ideea că Mihai Cimpoi şi-a propus o altă cheie de lectură, inedită, prin care cercetarea sa se va sincroniza cu integrarea noastră europeană (politică) iniţiind un dialog între noi şi Europa, dialog, de altfel, cu tradiţie, brutal întrerupt în perioada aşa-zis comunistă. Însuşi autorul dezvoltă acest concept într-un „Argument” la „Panhymniul Fiinţei”: „Sunt cel puţin trei motive pentru care Ion Heliade Rădulescu merită o recitire critică din perspectiva actualităţii noastre. Cel dintâi este recunoaşterea unei depline identităţi între heliadism şi europenism. El este un intercultural, un introducător, vorba lui Ibrăileanu, al culturii europene în literatura română. Este, aşadar, o primă personalitate euro­peană a secolului al XIX-lea clasic şi romantic, pregătind solul pentru apariţia lui Eminescu. Cu mijloacele imaginarului său vaticinant a proiectat o Sânta Cetate (a Europei), propunându-ne unul din primele modele româneşti ale Ideii Europene. Deşi are toate însemnele pionieratului în domeniul mitopo(i)eticii, s-a impus ca un creator de limbaj «universal» de o modernitate esenţială, la care s-au referit exegeţii de azi, dar şi poeţi ca Ion Barbu, Leonid Dimov, Nichita Stănescu şi Marin Sorescu. El a «clocit», după expresia acestuia din urmă «ouăle de brontozaur» ale viitorimii poetice româneşti. Indiscu­tabile sunt şi tangenţele cu Caragiale. O perspectivă exegetică nouă se impune şi asupra vieţii lui Ion Heliade Rădulescu, ea fiind în permanenţă declicul herme­neutic dominant în studiul operei sale. Viaţa=Opera. Semnul de identitate absolută (sau relativă) se pune ca şi în alte cazuri: Litera­tură = Politică, Istorie=Logos, Limbă=Limbaj.”

Au urmat apoi – semn că Academicianul fusese captivat de proiect –, cu regularitate de metronom, alte „eseuri biobibliografice”.

Anul 2009 aduce studiul „Grigore Alexandrescu. Însuflarea fiinţării”, apariţia cărţii coincizând cu bicentenarul naşterii acestuia, „patternul” oamenilor de cultură dâmboviţeni şi deopotrivă al celor basarabeni, angajaţi într-un confratern dialog valoric general-românesc şi general-european. Şi acest eseu se înscrie în maniera celor precedente, autorul decelând în mulţimea de repere ce-l individualizează pe acel „un alt Young ieşit din ruinele Târgoviştei” (Ion Heliade Rădulescu) drept primul poet român cu „o conştiinţă artizanală”.

Grigore Alexandrescu, „preromantic tipic”, preschimbă epopeicul în elegiac şi, respectiv, modelul Homer în modelul Volney / Lamartine. Impune şi un moment revoluţionar observat de Marin Sorescu şi Eugen Simion: sincronizarea cu Europa lirică prin conjugarea romantismului cu clasi­cismul, prin prozaizarea şi intelectualizarea discursului. Este un preeminescian prin viziunea dacizată şi cosmo­gonizată, prin conştiinţa limitelor existenţiale, dar apare şi ca un indiscutabil precaragialian în «satirirea» societăţii contemporane cu atâţia trăncănitori (= fanfaroni).” (M. Cimpoi – Argument)

Firesc, în 2010, Mihai Cimpoi se opreşte asupra lui Vasile Cârlova văzut ca un inaugurator al romantismului şi prevestitor al întregii evoluţii a liricii româneşti. Şi în acest eseu aveam de-a face cu o lectură din perspectivă comparatistă şi sincronă: „Astăzi, mai mult ca oricând, se înalţă în ochii noştri figura aureolată de legendaritate a lui Cârlova, care ilustrează prin destinul «rupt» (expre­sia e a lui Nichita Stănescu) mitul «poetului tânăr» alături de mari creatori exponen­ţiali, precum Keats, Lermontov, Labiş (la noi), Trakl, Barataşvili. Importanţa unor mari poeţi germani pentru romantism, după cum consemna Ricarda Huch, se limitează la perioada anterioară vârstei de treizeci de ani.” (M.C. – Argument)

Adresându-se contestatarilor de ocazie care-şi întemeiază aşa-zisele argumente pe „puţinătatea operei”, Mihai Cimpoi contestă, la rândul său, acest criteriu luat ca argument pentru lipsa valorii trimiţând la Arvers, care a rămas în istoria literară a Franţei graţie unui sonet închinat limbii franceze, asemenea lui Alexe Mateevici, la noi, cu inspirata poezie „Limba noastră” dedicată limbii române.

Este de amintit un fapt ce ţine de istoria anecdotică a acestei cărţi – însuşi acad. Eugen Simion s-a declarat uimit că amicul său literar, M.C., a putut scrie o carte de peste 200 de pagini despre un poet care a compus doar cinci poezii.

Ilustrând, într-un fel, acea legătură confraternă de care aminteşte adesea cu solide argumente M.C., eseul dedicat lui Vasile Cârlova a apărut simultan în România, la Târgovişte, la Editura Bibliotheca, şi în Republica Moldova, la Chişinău, la Editura Cartdidact, condusă de prof. univ. dr. Igor Şarov, decan al Facultăţii de Istorie a Academiei de Ştiinţe din Moldova şi membru al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni.

În cadrul proiectului amintit, autorul a avut deplina libertate de a aborda temele preferenţial şi nu cronologic; aşa se explică de ce „I.Al. Brătescu-Voineşti. Prefacerea firii” apare în 2011, înaintea studiilor despre Văcăreşti şi Ion Ghica. În cadrul acestei „evocări” de istorie literară dar şi de „istorie anecdotică” a literaturii române, am insistat asupra faptului că acad. Mihai Cimpoi între­prinde o lectură proprie ce contrazice frecvent „cresto­matizarea” scriitorilor târgovişteni în manualele liceale, dar şi în cursurile universitare, precum şi modul „clasicizant” în care, de-a lungul timpului, alţi comentatori şi-au pus amprenta pe receptarea operei reprezentanţilor târgovişteni ai literaturii române premoderne.

Şi pentru Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti Mihai Cimpoi propune o altă grilă de lectură relevând actualitatea postmodernă ca nuvelist paradigmatic – „maestru al lui Rebreanu” pe care acesta îl considera „cel dintâi dintre cei dintâi” – identificând în prozele lui Brătescu-Voineşti un „miniaturist prin excelenţă”, specie care s-a consacrat cu autoritate prin Hemingway, Borges, prin studiile fenomenologice ale lui Gaston Bachelard. Astfel, Mihai Cimpoi constată că: „omul postmodern se aseamănă omului brătescian prin obsesiva căutare de modele, prin conştiinţa relativizării, şi chiar a dislocării adevărului, din cauza perspectivismului abordării. Pattern-ul formator al lui Brătescu-Voineşti a fost Maiorescu, înlocuit cu Ibrăileanu. Or, a beneficiat, ca de un dar ceresc, şi de luminile modela­toare ale lui Eminescu, Caragiale şi Nietzsche, chiar dacă lumina acestuia din urmă a fost mai mult umbră. Prefacerile firii, de care e marcat destinal Brătescu-Voineşti, ne ajută să înţele­gem mai bine relaţiile Eului cu Celălalt, relaţiile dintre Înăuntru şi În afară, echiva­late de Jacques Derrida cu relaţia dintre Întuneric şi Lumină, care constituie chiar denumirea unei culegeri de nuvele şi schiţe ale lui Brătescu-Voineşti, reluată în zeci de ediţii.”

Ca nimeni altul până la el, acad. Mihai Cimpoi dezvoltă aspectul psihologic al scrierilor lui Brătescu-Voineşti, nuanţându-l pe cel existenţial propriu-zis.

Este momentul să amintim că toate aceste eseuri biobibliografice – cum le numeşte autorul – au fost lansate la Târgovişte în cadrul Concursului de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor” – acad. Mihai Cimpoi fiind preşedintele juriului pentru ultimele opt ediţii –, lansări precedate de o conferinţă tematică a aceluiaşi, dar şi la Chişinău în cadrul animat al Zilelor Limbii Române sau al Congresul Mondial al Eminescologilor, aflat la a doua ediţie[3].

La „Ion Ghica. Amintirea ca existenţă” (2012) M.C. insistă în lectura sa asupra pledoariei pentru integrarea europeană. Într-un „Argument”, din care citez mai jos, M.C. prinde, în esenţă, locul şi rolul lui Ion Ghica în crearea la Târgovişte a premiselor literaturii premoderne româneşti: „Ca moralist şi memorialist, Ion Ghica cultivă un stil de existenţă în felul marchizei de Sevigné, axat pe respectul adevărului, veşnica sa obsesie, pe autenticitate, sinceritate, spontaneitate şi pe un cod deontologic bazat pe propriile convingeri şi o neînduplecată «poziţiune». Relevanţa existenţială a discursului epistolar al lui Ion Ghica este indiscutabilă, impunând şi o po(i)etică specifică, din care nu lipsesc literaturitatea şi intertextualitatea (secvenţele narative anecdotice, citate, interogaţii, pastişe, proiecţiile fiziologice sau portretele ş.a., dialogul de la distanţă ca jurnal intim, excursul istoric sau eseistic-ştiinţific). Omul contradicţiilor prin excelenţă, care este Ion Ghica, relevă o experienţă ce se identifică – iată – cu omul contradicţiilor al contemporaneităţii noastre politizate, caragializate, comple­xate, resuscitatoare de complexul complexis-ului care-l marca pe epistolier.”

Cărţile lui Mihai Cimpoi se află acum în şcolile dâmboviţene, în biblioteci, în şcoli din Chişinău (Liceul Prometeu) sau din alte localităţi (Căuşeni), în Biblioteca „Târgovişte” din Chişinău, la al cărei fond de carte o contribuţie uriaşă (peste zece mii de volume) au avut editurile Bibliotheca (Mihai Stan), Marcona (Ion Mărculescu), Pandora-M (Margareta Mărculescu-Cojocea), Editura Trei (Silviu Dragomir).

Anul 2013 marchează finalizarea acestui proiect literar realizat de Societatea Scriitorilor Târgovişteni în colaborare cu Asociaţia Naţională a Oamenilor de Creaţie din Republica Moldova, Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe din Moldova, Consiliul Judeţean Dâmboviţa prin Centrul Judeţean de Cultură, Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu” şi Editura Bibliotheca.

„Esenţa temeiului” (Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2013) este un op academic de aproape cinci sute de pagini, ce reprezintă finalizarea unui proiect, care la început părea ambiţios, chiar utopic, unora.

Reamintim că, iniţial, fiecare eseu biobibliografic s-a constituit, aşa cum am arătat, într-o apariţie editorială independentă la Editura Bibliotheca: Ion Heliade Rădulescu: panhymniul fiinţei (2008); Grigore Alexandrescu – „însuflarea” fiinţării (2009); Vasile Cârlova – poetul „sufletului mâhnit” (2010), Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti – prefacerea firii (2011); Ion Ghica – amintirea ca existenţă (2012). În 2013, Academicianului Mihai Cimpoi i s-a solicitat, din partea editorului, şi un studiu amplu asupra Văcăreştilor (Ienăchiţă, Nicolae, Alecu şi Iancu), realizându-se astfel o unitate de prezentare a corifeilor literaturii premoderne române, nu întâmplător rezidenţi la Târgovişte.

Autorul a reunit în „Esenţa temeiului” cele cinci eseuri cu aspect monografic, toate apărute la Editura Bibliotheca, la care a adăugat, la propunerea editorului, eseul biobibliografic Poeţii Văcăreşti, realizat în 2013. Perceput ca un studiu introductiv, M.C. a căutat să surprindă, într-o imagine sintetică, fenomenologia spiritului întemeietor, în special cel târgoviştean, căruia îi datorăm cele trei elemente heideggeriene ale întemeierii: ctitorirea, dobândirea-fermă-de-teren şi justificarea. Transpunerea – firească, lansoniană – în epocă este însoţită de ceea ce Jean Starobinski denumea relaţie critică: a nu fixa doar simplul ecou al operei, şi nici substitutul raţionalizat al ei, ci a o interpreta cu implicarea dialogică a diferenţei. Acad. Mihai Cimpoi a aplicat, în toate cazurile, grila ontologică, accentuând faptul că Târgoviştea oferă modelul de tranziţie diacronică de la lumea românească a cărţii la lumea românească literară, care pregăteşte statutul de autor şi de poetică, de „poetică facere”, impunând şi o conştiinţă artizanală, de „meşteşug”, de „poien”. Ar mai fi de amintit că cele şase eseuri biobiblografice, precedate de un amplu studiu, „Prometeu şi Pandora” (2006), au apărut în foileton în „Litere. Revistă lunară de cultură a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni”[4] care, nu întâmplător, are o redacţie la Chişinău începând cu 2002 (acad. Mihai Cimpoi, Iulian Filip, Ianoş Ţurcanu, Vasile Romanciuc, Aurelian Silvestru).

Autorul mărturiseşte că a scris aceste cărţi cu convingerea că dimineaţa poeţilor anunţă totodată şi zorii europenităţii.


[1] În timp, s-au adăugat scriitorii Aurelian Silvestru, Vasile Romanciuc, Igor Şarov şi, cu intermitenţe, acad. Nicolae Dabija.

[2] Între timp, în 2018, a avut loc ediţia a 50-a, jubiliară, a Festivalului-Concurs de Literatură „Moştenirea Văcăreştilor”.

[3] Între timp, Congresul Mondial al Eminescologilor, ctitorit de Mihai Cimpoi, a ajuns la ediţia a 7-a.

[4] După eseurile despre poeţii Văcăreşti (Ienăchiţă, Nicolae, Alecu şi Iancu), Mihai Cimpoi a dat un excellent studio publicat în volumul „Elena Văcărescu. Poeta neliniştii divine”, încheind, într-un fel, cercul. Dar numai pentru un respiro. Fiindcă, în 2014, la Bibliotheca, unde au fost editate toate cărţile semnate de academician, apare volumul „Anatomia fiinţei. Şcoala literară şi artistică de la Târgovişte”, un studiu dedicat Şcolii – cum o arată şi titlul – cu eseuri biobibliografice având ca reper pe corifeii Şcolii: Mircea Horia Simionescu, Radu Petrescu, Costache Olăreanu, Tudor Ţopa, Petru Creţia, Alexandru George. În 2016 – aflat parcă într-un dialog critic cu George Toma Veseliu („Continuatorii Şcolii literare şi artistice de la Târgovişte”, Ed. Bibliotheca, 2015), Mihai Cimpoi publică volumul al doilea la „Anatomia fiinţei” cu subtitlul „Promoţia de azi a Şcolii literare şi artistice de la Târgovişte. Medalioane în evantai” cuprinzând scurte eseuri critice despre „Continuatorii” – cum îi numeşte, mai potrivit, George Toma Veseliu în cartea sa – Şcolii: Mihai Stan, Tudor Cristea, Victor Petrescu, George Coandă, Corin Bianu, Ion Mărculescu, Florea Turiac, Emil Stănescu, George Toma Veseliu, Dumitru Copilu-Copillin, Margareta Bineaţă, Agnes Erich, Ion Iancu Vale, Dan Gîju, Ion Sorin Ivaşcu, Ioan Vişan, Vali Niţu, Savian Mur, Niculae Ionel, Victor Davidoiu, Petre Gheorghe Bârlea, Constantin Voicu, Iulian Moreanu, George D. Piteş, Anatol Covali, Grigore Grigore, Daniela Olguţa Iordache.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s