Acad. Mihai CIMPOI
Antologia de studii și articole despre opera eminesciană care au apărut în exilul românesc (Din exil… acasă… „cu Eminescu de mână, ed. de Mihaela Albu, București, 2022) include un articol al prozatorului Vintilă Horia, laureat al Premiul Goncourt pentru romanul Dumnezeu s-a născut în exil despre destinul lui Ovidiu, care abordează natura cuceritoare a Rusiei. E un articol care ne ajută să înțelegem mai bine această eternă problemă, resuscitată de invaziunea „neprovocată” în Ucraină, tară slavă congeneră.
Eminescu s-a mai referit la ea de multe ori în publicistica sa ferventă, și care a fixat evenimente în care în car e a fost implicată Rusia, conturând și o fiziologie sui-generis a unui popor „răsărit din rase mongolice, de natura lor cuceritoare”.
Poetul, preocupat în studenție și de etnopsihologia popoarelor, a conturat cu deosebită diagnosticare psihognostică portretul fenomenologic a unor neamuri, destingându-le comportamentul, moravurile, felul dea gândi și gradul de cultură și civilizație pe care l-au atins. În studiile unor specialiști în materie (H. Steinthal, M. Lazarus, August Friedrich Potz, A. Solberg) și în articolele de publicistică este preocupat în deosebi de limbă ca o creație fundamentală a unui popor, manifestațiile spirituale ale acestuia, aspectele etnografice.
Vintilă Horia a publicat într-o revistă a exilului românesc Destin (Caiet 1, iunie 1951), un text în care se referă la un articol publicat de Eminescu în gazeta Timpul din 7 ianuarie 1878, în care poetul abordează problema „deșertului sufletesc” și a naturii cuceritoare a rușilor, care contrastează evident cu cultura rusă și cu romanul rus, reprezentat de Turgheniev, Dostoievski și Tolstoi care luau loc în Europa lui Dickens, Balzac și Flaubert, înfățișând după Melchior de Vogüé „a opta minune a lumii”. Prozatorul român citează următoarele pasaje caracteristice din articolul eminescian: „Răsărită din raze mongolice, de natura lor cuceritoare, așezate pe stepe întinse a căror monotonie are înrudire asupra inteligenței omenești, lipsind-o mlădioșenie și dându-i instincte fanatice pentru idei de o vagă măreție, Rusia e în mod egal muma mândriei și a lipsei de cultură, a fanatismului și a despotiei… În tendințele sale de cucerire, în așa numitele misiuni istorice, care-și caută marginile naturale, nu e nimic de desubt decât pur și simplu neștiința și gustul de spoliare. În zadar caută un popor în întinderi teritoriale, în cuceriri, în războaie ceea ce-i lipsește în chiar sufletuil lui: sub nici o zonă din lume nu va găsi ceea ce Dumnezeu i-a refuzat”.
Pentru cei mai puțin familiarizați cu cuvântul „spoliare”, amintim că vine din latină și înseamnă „jefuire, privare de bunuri”.
Eminescu își continuă portretul moral și psihologic, arătând care este rădăcina acestor porniri sălbatice de cucerire: „… Rușii sunt sub dominarea unui deșert sufletesc, a unui urât, care-i face să caute în cuceriri ceea ce n-au înlăuntrul lor. Nouă ni se pare că cercurile culte în loc de a stăvili acest horror vacui, în loc de a umple prin muncă și cultură, îl sumuță contra Europei pe care o numește îmbătrânită și enervantă, coaptă pentru a cădea întreagă sub ocuparea rusească”
Vintilă Horia se referă și la omul rus din perioada comunismului, sufletul căruia după treizeci de ani de viață sovietică „s-a destrămat artisticește, și-a pierdut, în existență industrială pe care alte popoare îl creaseră după secole de căutări, orice posibilitate de auto-înțelegere”. „Comunismul, conchide prozatorul, a transformat omul rus într-o ofensivă pată de întuneric”.
Rusia este definită memorabil de Eminescu ca o clădire uriașă, la un colț al clădirii se spune una , la celălalt se face altceva, iar în spate stă o armată gata să năvălească.
Într-un articol este adresat un sfat Rusiei (curaj enorm, zicem azi, deoarece Kremlinul nu mai ascultă de nimeni) „ca mult timp să nu încerce nici o acțiune în Orient, căci în moment în care ar încerca să o facă, toată fala împărătească ar fi maculată, toată Rusia aruncată în haos și anarhie”.
Sfatul publicistului este urmat de o altă consemnare tot atât de actuală:
„Cât despre Rusia, o spun verde, n-avem încredere într-un guvern autocratic, nu ne prezintă nici o garanție în sfințenia cuvântului iscălit.
Petru cel Mare Cantemir
Alex II Carol I ” [Mss. 2292]
Dezbătând posibilitatea dilematică de a alege virtual între domnia austriacă și cea rusească, Eminescu notează transparent că în cel dintâi caz s-ar întâmpla o invazie a evreilor și a capitaliștilor, care ar cumpăra morile, o colonizare cu nemți și o reducere a nației la proletariat, iar în cel de al doilea caz „în care ar șterge limba din biserică și stat, tărâmul ar trăi mai bine însă sub condiția ca să se rusifice, care din noi cum ar scrie, acolo i-ar îngheța mucul condeiului, iară cei mai curajoși ar mări pohodul na Sibir, fără judecată, prin ordin administrativ, administrativnom poriadokom” (în limba rusă în text – n. n.). Citatul vorbește parcă despre tot ce s-a întâmplat în perioada sovietică în spațiul basarabean.
Dintre referințele numeroase eminesciene la modul în care a fost tratată „cestia Basarabiei” amintim câteva, elocvente:
„Însuși numele „Basarabia” țipă sub condeile rusești. Căci Basarabia nu însemnează de cât țara Basarabilor, precum Rusia înseamnă țara rușilor, România țara românilor” [„Argumentul de căpetenie…”];
„Cu sabia n-a fost pusă nici Bucovina de austrieci, nici Basarabia de ruși ci prin fraudă” [ibidem];
„Pas cu pas vom dovedi totodată că ocuparea părților din Moldova și Țara Românească n-a fost decât militară, că ea avea cel mai mult caracterul administrației trecătoare pe care și rușii o introduc în campanie prin provinciile inamice…” (Basarabia).
Mereu actualul Eminescu ne amintește despre mereu actualizate tendințe eterne de cucerire ale Rusiei, „colosul de fier cu picioare de lut” care – zice cu profeție neagră el – „reprezintă un pericol social și politic pentru Europa întreagă si nu numai pentru noi, popoare romanice sau germanice, ci chiar pentru slavii care au istoria lor proprie și cultura proprie” (Mss. 2263).
Centrul Academic Internaţional Eminescu 