Prezentarea Buletinului „ Mihai Eminescu”

Următorul autor din Buletinul „ Mihai Eminescu”, nr.1 (20) 2020, este Adrian George Sahlean, stabilit de peste 30 de ani în SUA, traducător. Citind articolul semnat de acest autor m-am întristat, deoarece în lumea anglofonă, destul de semnificativă în spatial cultural mondial, Eminescu este reprezentat nesemnificativ. Cu părere de rău, este prezentat prin traduceri mediocre, care fac un deserviciu poetului și culturii române în general. Aceasta este opinia autorul, bine informat.

Adrian George SAHLEAN

Hainele Împăratului. De ce este Eminescu (cel puțin în lumea anglofonă) cel mai necunoscut mare poet național european?

Scriu acest articol cu strângere de inimă, știind că se vor găsi destui care să-l interpreteze ca pe un atac la adresa celorlalți traducători eminescieni. Dar înțeleg abia acum, după peste trei decenii trăite în America, de ce traducerile în engleză elogiate de-a lungul timpului în România n-au avut niciun impact internațional și de ce Eminescu este practic necunoscut în lumea anglofonă.

Un asemenea statut este greu de înțeles pentru români, dar explicabil. În timp ce recunoașterea celorlalte două mari icoane culturale, Brâncuși și Enescu, s-a produs firesc (sculptura și muzica nu au nevoie de traducere!), Eminescu nu există decât în Universul Limbii Române, inaccesibil unui străin necunoscător al acestei limbi. El trebuie tradus în limba lor, și pe limba lor, iar dacă în ultima sută de ani Eminescu nu a produs nici o scânteie în universul anglofon, asta nu se poate atribui poeziei sale, ci traducerilor care nu l-au prezentat pe Eminescu așa cum îl știm noi. Traducerile nu îl prezintă pe Eminescu – oricare tălmăcire făcută de traducător îl reprezintă pe… traducător.

Subiectul nu a intrat până acum în preocuparea instituțiilor culturale și a fost abordat superficial și de oameni de litere. Statutul de „poet național” a creat, la români, percepții naive și nerealiste legate de acceptarea lui Eminescu de către anglofoni. De fapt, cei mai mulți nu cunosc decât superficial engleza, aceasta fiind o limbă „adoptată” relativ recent în România. Nivelul de competență prin echivalențe de dicționar nu permite sesizarea faptului că tălmăcirile puse în circulație au o calitate mediocră, uneori chiar jenantă, nefiind, în niciun caz, la nivelul poetic care să cucerească și să convingă. Românii îl au pe Eminescu „în auz”, îi știu unele poeme pe dinafară, îl îngână când este recitat, îi cântă viersurile pe melodii, etc., dar străinii nu pot judeca poetul decât după traduceri, adică ce se spune de fapt în traducere! Traducerile mediocre lăudate reflex de români se răsfrâng pe nedrept asupra poetului – la fel cum o partitură excepțională poate fi luată în râs dacă interpretul („traducătorul”) cântă fals. Spus pe limba lui George Orwell, toate traducerile sunt egale, numai că unele sunt mai egale decât altele!

Sunt destui care spun că Eminescu este intraductibil. Este descurajant când teza intraductibilității este repetată și în mass-media, de cele mai multe ori de către persoane care nici măcar nu sunt „de meserie”, mesajul lor, bazat pe ideea grandorii naționale, fiind acela că străinii n-au cum să înțeleagă „geniul românesc”.

Să ne închipuim că Eminescu nu ar fi român, ci „poetul național” al Scoției sau Irlandei, clasicul lor adorat. Versurile i-au fost puse pe muzică, le îngână orișicine, s-au scris mii de cărți despre el, există festivaluri și premii de literatură acordate în onoarea lui, etc., dar poetul este cvasi-necunoscut pentru români, deși românii, cititori împătimiți, apreciază toți marii poeți romantici europeni. S-a auzit despre acest „Eminescu” cel mult printre universitari… poate!

Să ne imaginăm acum că românilor li se oferă un prim volum cu mostre din poeziile acestui poet, declarat în țara sa drept „ultimul mare poet romantic european”. Deschidem cartea și dăm peste o poezie de dragoste care se numește … „Și dacă ramuri…”. Traducerea sună astfel:

„Și dacă ramuri-n geam izbesc / Și plopii oscilează / E să mă facă să gândesc / Că vii la mine iară”/… „Și dacă stele-n lac lovesc / Și fundu-i luminează … „ Ș.a.m.d.

Ce impresie credeți că ar face „poezia” de mai sus dacă ar fi într-adevăr o traducere din limba engleză în română?

Este clar că orice poezie tradusă poate să ia forma unei creații la nivel literar sau al unui caraghioslâc! Vorbitorul nativ al oricărei limbi reacționează exclusiv prin prisma denotațiilor și conotațiilor cuvintelor alese în traducere. Ce să înțelegi despre un „geniu literar” ca Eminescu când citești poeme care se compară cu formulările hilare traduse în engleză de japonezi sau de chinezi pentru servicii hoteliere?

Dificultățile traducerii prozodice.

Când Eminescu spune „E ușor a scrie versuri […] ce din coadă au să sune” el nu vorbește despre poezia cu mesaj trivial, cum vedem adesea pe Internet catrene sau reformulări infantile după versuri consacrate. Este însă de fapt (relativ) dificil să versifici chiar și în limba maternă, căci nu toți cei cu aplecare filologică devin poeți, iar competența lingvistică nu se traduce automat în performanță poetică!

Traducerile emoționante din poezia universală în română au fost făcute de poeți autentici, și emoționează și în limba de adopțiune prin calitatea poetică. Spus fără„ corectitudine politică”, tălmăcirile românilor din Eminescu în engleză, ca limbă secundară, nu s-au ridicat la nivel poetic, iar traducerile nativilor – nici ei poeți în limba maternă – nici măcar atât!

Să exemplificăm, cu formulări din Luceafărul – nu voi cita tot contextul, căci românii îl înțeleg imediat. (McGregor-Hastie a așezat versurile în strofe doar pentru a indica cum apar ele în original):

You don’t know what you’re saying

Catalin, go away! Hyperion

up there in the heavens is

the lover for whom I long.

Catalin’s words excite the girl,

and she wonders what to do,

and now she will, and now she won’t

but always wanting to.

(versiune McGregor-Hastie)

Nu știi ce spui Cătălin –

du-te de-aici! Hyperion

acolo sus în ceruri este

iubitul după care tânjesc.

Vorbele lui Cătălin excită fata

 și ea se întreabă ce sa facă Și

mai că ar face-o, mai că nu

Dar vrând tot timpul s-o facă.

(ce înseamnă de fapt în engleză).

Dacă „traducerea de conținut” nu redă exact nici măcar ideea, pretenția de a promova textul drept re-creație poetică devine ridicolă. Acest lucru nu pare să fi fostînțeles nici de Brenda Walker, nici de MacGregor-Hastie, dar, și mai dureros, nici de românii care laudă aceste traduceri, mirându-se că Eminescu nu a făcut impresie în lumea anglofonă!

Intervenția instituțiilor culturale și a guvernului este absolut imperativă dacă Eminescu mai înseamnă ceva pentru români. Mi-e teamă însă că mentalitatea ’globalistă’ – care a democratizat accesul la informație, dar a redus simțitor discernământul și importanța tradițiilor literare – alături de criza economică mondială, vor fi scuze suficiente ca românii să continue să nu facă nimic. Sau, cum zice Creangă: „până acum ne-a fost cum ne-a fost, dar de acum înainte tot așa o să ne fie!”

Consemnare: Ștefan SOFRONOVICI, redactor – coordonator, specialist la CAIE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s