Lecție despre valori  

           

La Centrul Academic Internațional Eminescu, a avut loc o lecție despre axiologie, știința valorilor și despre valori în viziunea lui Mihai Eminescu, întemeietorul axiologiei românești. Protagonistul activității a fost academicianul Mihai Cimpoi, care în fața unui grup de elevi de la Liceul Teoretic „ Mihai Eminescu” a povestit elevilor multe lucruri interesante despre valori la lansarea cărții domniei sale EMINESCU, LUMEA VALORILOR ȘI NOI, POSTMODERNII. Chișinău: Cartdidact, 2021, 56 p. Academia de Științe a Moldovei, Institutul de Filologie Română „B. P. Hasdeu, Centrul Academic Internațional „Eminescu, ”Primăria comunei Dumbrăveni – Suceava.

Cartea prezintă un tratat de filosofie, nu prea voluminos, dar valoros despre axiologie ca știință a valorilor și despre preocupările lui Mihai Eminescu privitor la sfera valorilor, preocupări ce au stat la baza întemeierii axiologiei românești. Criticul și istoricul literar Mihai Cimpoi, reputat eminescolog , demonstrează în acest volum abilități ale unui profesionist de marcă și în calitate de filosof al culturii. În prefața întitulată ARGUMENT, autorul care a citit și răscitit opera lui Mihai Eminescu, ne informează că „ În poezie, proză și publicistică găsim formulate principii ale filosofiei valorilor, alături de cele ale filosofiei istoriei.” „Eminescu s-a referit adesea la valori, la rolul lor, la diferite specii și scara ierarhică pe care o constituie ( „ cel mai nobil,” în viziunea lui fiind adevărul), la importanța pe care o constituie, la importanța pe care o au în formarea unui „om educat”. ( p.3). Informându-ne că axiologia se formează ca știință în a doua jumătate a secolului XIX și că fondatorii ei sunt considerați filosofii germani Hermann Rudolf Lotze (1917- 1881) și Wilhelm Windelband ( 1848 – 1915 ), acad. Mihai Cimpoi ne relatează că ei „figurează cu unele opere în listele bibliografice și în excerpte din Fragmentarium- ul eminescian.” Hermann Rudolf Lotze face distincţie între realitate, adevăr şi valoare, îndeosebi între valabilitate şi valoare; Wilhelm Windelband defineşte tipurile fundamentale de valori (estetice, etice, logice, religioase), acestea apărând ca apriorice şi transcendentale şi constituind ştiinţa generală despre valori.

„Convingerea lui Eminescu, afirmă autorul, este că totul (stat, norme morale, cultură) trebuie să se axeze pe o concepție organică şi pe „simțul istoric”. Sincronizându-se cu postulatele fondatorilor axiologiei şi devansând orientările ulterioare ale acesteia, poetul a stabilit că nu poţi gândi Fiinţa şi nu poţi concepe Istoria, fără o raportare la sistemul de valori ca la un sistem temeinic de referinţă.

Pe noi, postmodernii, martori ai unei lumi puse sub semnul relativizării nietzscheene a valorilor şi caragializării societăţii, care le întoarce (vorba lui Scheler) cu „susul în jos”, Eminescu ne este un punct de reper în distincţia ce trebuie s-o facem între valorile adevărate (obiective recunoscute) şi valorile false (subiective, mistificate), a concluzionat autorul în prefața cărții.

Cartea este alcătuită din 5 compartimente, după cum urmează: 1. Narcis, figură emblematică; 2. Sfera valorilor; 3.Narcisul eminescian și Narcisul postmodern; 4. Lumea (autonomă) a valorilor, azi și 5. Ethos, Ontos, Logos.

  1. Găsim multă informație cu privire la valori, sunt menționate nume ale filosofilor, precum Kant, Herbart, Schopenhauer, Sheller, Hartman, Moore, Weber, Rickert, I. A. Richards, Blaga, Călinescu ș.a. Găsim aici și ordinea ierarhică a valorilor, stabilită de Max Scheller: Treapta celor de mai de jos o constituie valorile plăcutului, ale neplăcutului şi utilului;
  2. Pe treapta a doua sunt aşezate valorile nobilului, ale comunului ori josnicului, reprezentate de tipul eroului.
  3. Din treapta a treia fac parte frumosul şi urâtul, corespunzând şi vechilor noţiuni transcendentale ale frumosului, bunului şi adevărului, care reprezintă sfera culturii artistice a legislatorilor, filosofilor şi geniului situat în punctul de vârf;
  4. Pe ultima treaptă – cea mai înaltă – stau valorile sacrului şi profanului, tipul persoanei care reprezintă această treaptă fiind sfântul cu o autoritate „charismatică” şi fiind forma personală a Fiinţei absolute.

Majoritatea valorilor din aceste categorii pot fi întâlnite şi în textele eminesciene. Autorul subliniază faptul că poetul se situează stăruitor, în Ethos şi deopotrivă în Ontos, viziunea lui ontologizându-se şi în aceeaşi eticizându-se.

Găsim multe afirmații care ne uimesc prin profunzime și prin rezistență în timp. Iată un fragment di compartimentul 5- Ethos, Ontos, Logos: „ Există în univers, după cum notează el în Fragmentarium, o ordine morală legată de Divinitate, negarea căreia duce individul la degenerescenţă morală: „Cine neagă fiinţa supremă (ens realissimum) trebuie să-i opuie în teză o realitate, oricare ar fi aceea, d. ex. materia. Din materie însă e obligat să ne explice absolut toate fenomenele: d. ex. eroismul, martiriul.

Cine neagă pe Dumnezeu neagă ordinea morală a universului. Dar e dovedit că oricine neagă ordinea morală este pierdut// fie ca individ, fie ca neam pe acest pământ căci degenerează moraliceşte” (Ms. 2392; în Fragmentarium, ed. D. Vatamaniuc cu titlul [Ens realissimum şi materia].

Ens realissimum desemnează, în teologia scolastică, Divinitatea, concepută ca o întruchipare a perfecţiunii.

Dumnezeu, după cum se spune într-o altă notă bruionară (Ms. 2267), are „predicabiliile câtortrele categorii ale gândirii noastre şi e pretutindeni – are spaţiul; e etern – are timpul; e atotputernic, dispunând de singura energie a universului.

Ștefan Sofronovici, scriitor, specialist la CAIE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s