104 ani de la naștere
Spirit romantic, dublat de luciditate, un visător și un căutător de esențe, receptiv la miracolele existenței. Eliza Botezatu
Scriitor de o aleasă cultură literar-artistică, George Meniuc a avut o structură psihologică și o formație intelectuală, a venit din carte spre carte, și-a deschis larg ușile literaturii pentru toate câte pot constituit interesele unui intelectual: literatură și pictură, istorie și mitologie, muzică și folclor.
George Meniuc s-a născut la 20 mai 1918 la Chișinău într-o familie de muncitori. A învățat la Liceul ”Mihai Eminescu” din Chișinău. În anul 1937 se înscrie la Facultatea de Litere și Filologie din București. Formația sa intelectuală își datorează acestei facultăți, unde l-a avut ca profesor pe Tudor Vianu.
Intelectual complex, va încerca pe rând sau alternativ sociologia, folcloristica, poezia, proza. S-a impus în toată puterea unui talent viguros în poezie: ”Balade și sonete”, ”Versuri alese”, ”Vremea Lerului”, ”Toamna lui Orfeu”; în proză: ”Nuvele”, ”Ultimul vagon”, ”Disc”, ”Delfinul”, etc.
În 1939 apare primul volum de versuri întitulat ”Interior cosmic”, care mai târziu a fost apreciat de G. Călinescu în monumentala sa ”Istoria literaturii române”.
Copilăria a fost pentru Meniuc ”un timp sfânt”, o icoană neatinsă, poetul cântând-o eminescian:
”Eram copii odinioară
În timpul acela fermecat,
Când toate dulci ne încântară
Și-n suflete ne-au luminat.”
Citea mult, citea zilnic, cărțile îl fascinau. Peste ani, avu să-și amintească: ”Mă duceam la talcioc să-mi cumpăr tot felul de cărți îngălbenite de vreme, rupte, adesea fără foaia de titlu… Aroma acestor cărți o păstrez și acum în suflet.”
În literatura pentru copii intră cu admirabila carte ”La balul coțofenei”, care denotă un talent viguros.
”Rădăcinile creației lui Meniuc stau înfipte adânc în colinde și balade, iar vârfurile le găsim înălțate semeț în aerul distins al culturii universale” (Mihai Cimpoi). Cerceta cu aviditate limbajul baladelor, basmelor, colindelor. ”Folclorul m-a atras întotdeauna” – mărturisește poetul.
Avea o deosebită predilecție pentru scriitorii tineri, le urmărea evoluția. Câtă revelație i-a produs descoperirea poeziei lui Nicolae Popa și Teo Chiriac. La rândul lor, poeții tineri l-au considerat un simbol al poeziei moderne. ”Avangarda” noastră literară, atât cât a existat și există, numai pe el, pe George Meniuc îl poate avea în capul listei.” (Arcadie Suceveanu).
Conștiința sa artistică și demnitatea sa de scriitor le-au fost adevărate repere spirituale și lui Liviu Damian, Ion Vatamanu, Grigore Vieru, Spiridon Vangheli, etc.
O filă aparte în viața literară a lui Meniuc o constituie cei 3 ani (1957-1959) cât s-a aflat în postul de redactor șef al revistei ”Nistru”. Alături de alți scriitori a pledat pentru reintegrarea în circuitul de valori a literaturii noastre clasice și a folclorului.
George Meniuc este o expresie concretă a evoluției literaturii române din Moldova, a devierilor ei de la calea trasată în perioada interbelică, dar și a rezistenței în fața vicisitudinii lor, a depășirii hotărâte a nivelului ”dictat” de împrejurările timpului. Și-a găsit refugiu în lumina cărții.
Anii i-au provocat experiențe amare, nihilismul ținându-l în ”iarbă”. Ceea ce este important e faptul că și în aceste circumstanțe poetul a încercat să reziste și nu și-a abandonat identitatea. Meniuc era deja un nume, care a intrat demult în conștiința câtorva generații de scriitori. Poetul n-a neglijat vibrațiile adânci ale sensibilității colective, a reacționat la dramele lumii, a plăsmuit multe poezii intime. Fiind întrebat ce crede despre iubire, despre femeie, Meniuc a răspuns: ”Slăbiciunea femeii constă, după mine, în dorința de a fi iubită. O femeie iubită este cea mai fericită, o adevărată ”madonă dumnezeie”, cum spunea Eminescu.”
”Mereu esti gândul meu, mereu,
O stea în calea vieții mele,
Ești înălțată printre stele
Că-n tine-i tot norocul meu…”
(Mereu…)
”Mai sacră decât o icoană
Ca o făclie lângă lună,
Pășești cu mine împreună
Pe cărăruia din poiană.”
(Rondel)
”Impresia mea este că George Meniuc nu e un mare scriitor, dar e un artist care a luptat din toate puterile să-și înfrângă tentația compromisurilor și să-și păstreze demnitatea, moralitatea, integritatea” – E.Botezatu.
George Meniuc e unul dintre puținii scriitori basarabeni postbelici, a cărui operă suportă translații și integrare în literatura din România.
În anul 1972 este distins cu Premiul de Stat al RSSM pentru literatură, iar în 1982 obține titlul de ”Scriitor al poporului din Moldova”.
În anul 1987 a intrat plin de speranțe, dominat de o ”dorință nebună” de a scrie versuri, dar în 8 februarie 1987inima poetului a încetat să bată.
În anii următori au fost editate cărțile ”Preludiul Bucuriei”, ”Interior cosmic”, prin care opera lui Meniuc își începe destinul ei postum.
Sursa: Internet
Centrul Academic Internaţional Eminescu 