LANSARE DE CARTE ÎN ANUL CULTURAL EUGEN DOGA

Ștefan SOFRONOVICI, scriitor, specialist Centrul Academic Internațional Eminescu

Anul 2022, declarat de către autorități Anul Cultural Eugen Doga, vine cu multiple activități dedicate genialului compozitor și operei sale, care ne reprezintă întreg neamul românesc cu demnitate în lumea valorilor europene și universale.

La sfârșitul iernii, în data de 26 februarie curent, la Muzeul Național de Artă al Moldovei din orașul Chișinău, a avut loc lansarea cărții „Dimensiunea unui dar providențial” apărută la Editura Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, 2021. Monografia-album este semnată de jurnalista Eugenia Tofan, șefa Centrului Media al Academiei de Științe a Moldovei.

Această ediție este îngrijită de către ambasadoarea Iuliana Gorea Costin, care a fost și moderatoarea evenimentului. La deschidere doamna ambasadoare a spus că acest volum face parte din tetralogia „Eugen Doga – Mergând după soare” și că în el „vom găsi bucuria de a dărui, vom găsi triumful omului de creație care a ales să-și urmeze cu perseverență visul, să dăruiască din căldura inimii și dimensiunea sufletului său. Trăirile autoarei sunt, de fapt, și trăirile miilor de spectatori și ascultători, pe care muzica lui Eugen Doga îi înalță la dimensiunea zborului, în sferele luminii atotcuprinzătoare, făcându-i să trăiască emoții și stări nemaiîntâlnite. Este forța creației și împlinirii, e dorul visului și visul dorului împlinit,”a concluzionat moderatoarea.

Academicianul Mihai Cimpoi a apreciat lucrarea bazată pe documentar drept model de monografie despre o personalitate de talia lui Eugen Doga, la nivel academic, cu texte competente și laconice, cu o iconografie de excepție, dar și o execuție editorială pe măsură.

Despre carte și despre marele compozitor au mai vorbit Miron Manega, vicepreședintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, scriitorul și editorul Firiță Carp, ziarista Daniela Gîfu, profesoara universitară Victoria Fonari, Valentina Volontir, șefa Direcției Cultură a Consiliului municipal Chișinău ș.a. La final a vorbit maestrul Eugen Doga, menționând colaborarea ușoară cu autoarea, care prinde din mers informația și o redă în presă corect și cu har profesionist. Autoarea Eugenia Tofan, emoționată de elogii din partea mai multor academicieni prezenți la eveniment, (academicienii Eugen Doga și Mihai Cimpoi din prezidiu, iar academicienii Boris Găină și Gheorghe Țâbârnă din sală), a mulțumit tuturor participanților la eveniment. Cu un mesaj emoționant s-a produs și Elena Dabija, directoarea CAIE, care a înmânat diplome de excelență compozitorului genial, dar și autoarei cărții proaspăt lansate. Cu autografe de la cei doi protagoniști cartea lansată a ajuns în fondul CAIE și poate fi admirată și citită de către publicul larg.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s