Poetul Petru Zadnipru –95 de ani de la naștere

Ștefan Sofronovici, Centrul Academic Internațional Eminescu

La Centrul Academic Internațional Eminescu, în data de 13 ianuarie 2022, a fost comemorat poetul și traducătorul Petru Zadnipru, fost redactor – șef al revistei Chipăruș, fost secretar al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Se naște la 13 ianuarie 1927 într-o familie de țărani din satul Sauca, județul Soroca, România. Este cetățean român până în anul 1940, la 28 iunie , când Basarabia (mai multe teritoriile românești, care cuprindeau și R. Moldova de azi) a fost ocupată de către URSS, ca și toți ceilalți locuitori de la Naslavcea la Giurgiulești. Apoi toți basarabenii și bucovinenii au fost  deposedați prin forță și teroare de cetățenie română până astăzi.

După absolvirea școlii medii din satul natal urmează liceul agricol din Soroca, apoi, din 1947 până în anul 1952 studiază la Facultatea de Filologie și Filosofie a USM, specializarea limba și literatura română                ( desigur, numită fals, prin decrete comuniste, „limbă moldovenească”).

Poezia sa este strâns legată de viața satului și a sătenilor, plină de sinceritate, melodioasă, scrisă cu inima, fără prea multe zorzoane poetice. Multe dintre versurile sale au fost puse pe note și cântate de solistul orchestrei Folclor Teodor Negară, consătean al poetului. A fost un bun prieten și susținător al tinerelor talente. A tradus din S. Esenin, V. Korotici, E. Evtușenko, R. Gamzatov ș.a.

Soția lui, Wanda, a fost redactor-șef al Redacției Literare de la Radio – Moldova.  Au avut doi feciori – Costică și Vlad, care au decedat de tineri. O stradă din Chișinău și alta din Hâncești, școala din satul de baștină și un liceu din Chișinău poarte numele lui.

 Începe să scrie poezii din studenție și în anul 1952 debutează editorial cu placheta de versuri  Luminile câmpiei. Urmează alte volume: Struguraș de pe colină (1956), Însetat de depărtări ( 1959), Lume, dragă lume (1962),  Gustul pâinii  (1964),  Mi-e dor (1971),  Mă caut (1976), Băieții tatei, băieți (1977),  Poezii, postume (1981). 

Cărți pentru copii : Ilie-căciulie (1956), Tabloul fără un colț (1956), Lădița lui Ionel (1958),  Titirezul (1962), și Spionul ( 1964).

Poezia sa Moldovenii, poezie antologică, scrisă cu mare har, redă sufletul românilor basarabeni. Iată ce scrie criticul literar Adrian Dinu Rachieru despere această capodoperă în cartea Poeți din Basarabia, editată în anul 2010: „ Antologica poemă Moldovenii, dincolo de gingășie și proverbială bunătate, dincolo de omenia dovedită, repetat, chiar de autor (…), dincolo de existența neconflictuală a antitezelor, pare a prevesti «râsu-plânsu» nichitian: «La un colț de masă plâng/ La alt colț de masă cântă». Iar sufletul – «glob cu două emisfere» – pare a defini chiar destinul Basarabiei crucificate.”

Gheorghe Vodă are cuvinte elogioase pe coperta cărții Mă caut, Editura Litera 2003Petru Zadnipru a fost un adevărat poet – cetățean, cel care a cinstit în imnuri bobul de grâu și fruntea în boabe de sudoare, a cântat omul în clipele bune și cele ale îndoielilor, a adus laudă faptelor mari în cuvinte simple și dulci ca pâinea. Fidel tradiției bobului de grâu, poetul a pășit pe calea pâinii, iar pâinea nicicând nu se învechește, nicicând nu poate fi depășită. Cuvântul în poezia lui Petru Zadnipru are forma bobului de grâu, are forma fructului de pe acest meleag, are gustul, aroma lor; cuvintele poetului sunt pe măsura și priceperea tuturor, căutate ca pâinea și fructul ce bucură și încălzesc sufletul. Odată pătrunse în el, ( în suflet – n.n.) ele nu zgârie, nu înțeapă, ci mângâie și alină. Fructe ale sufletului, cuvintele,  din nou în suflet vin.

Mihai Cimpoi aduce poetului frumoase elogii în articolul Mai mult decât un poetPetru Zadnipru a trecut prin viață cu emblema vieții însăși pe piept. Vitalitatea lui nu lua niciodată forme zgomotoase; deși avea ceva narcisiac în sine, ea se traducea într-o formulă morală agreabilă, în care se putea citi grija pentru aproapele și o încântare fără nici o urmă de crispare de succesele altora. Avea mereu aerul unui sol al prospețimii, sorbind avid din frumusețile vieții și amărât până la supliciu de inconveniențele ei, încât reacția lui față de tot ce supăra bunul- simț, omenia părea un tic, un capriciu. Avea imprimate pe față zbuciumul unei ciocârlii speriate din brazdă și continuându-și trilurile în nepăsarea zărilor, neclintirea zborului cocorului – călăuză, care nu poate să se împace cu oboseala.

Versurile poetului Petru Zadnipru sunt actuale și astăzi. Invităm cititorii la Centrul Academic Internațional Eminescu să se delecteze cu opera sa.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s