Impresii de lectură

Pe marginea romanului „Citirea a doua, nu ultima”

Vera SÂRBU, șef serviciu CAIE

Centrul Academic Internațional Eminescu a organizat la 26 noiembrie  Conferința literară online „Fiind al timpului, sunt al vostru, autor Ioan Mânăscurtă”, având ca subiect de discuție romanul – eseu mențonat. Conferința a făcut parte dintr-un ciclu de evenimente de totalizare, incluse în Programul de lectură „Chișinăul citește!”, ediția a XVIII-a, 2021.

La Conferință au participat academicianul Mihai Cimpoi, critic literar, academicianul Valeriu Matei, director al Institutului Cultural Român „M. Eminescu” și compozitorul Constantin Rusnac, prof. univ., Maestru în Artă, secretar general al Comisiei Naţionale a Republicii Moldova pentru UNESCO.

La această activitate am avut mulți participanți, toate filialele și-au expus opinia despre această carte originală după conținut, formă și valoare. Centrul Academic Eminescu colaborează de mulți ani cu Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”. Elevele: Dana BURCA, Teodora MARJIN, Ipec-Nadin DOBRIN, Mihaela ȚAPOC, Maria BUDEANU ghidate de bibliotecara acestei instituții Eugenia STAMATIN-DUDĂU, la fel ca, și alți participanți au prezentat sugestii și gânduri în baza cărții scriitorului Ioan Mânăscurtă. Vă propunem să luați cunoștință cu comunicările care au fost prezentate în cadrul Confenței de utilizatorii CAIE.

Teodora Marjin, elevă clasa a XII-a IPLT „Nicolae Iorga

Pentru Ioan Mânascurtă , oamenii sunt generatori de idei . Nu contează , prozator este sau femeia iubită . Romancierul adesea menționează în reflecțiiile sale pe N. Stănescu , M. Preda , T. Arghezi și , desigur , pe Mihai Eminescu . Din mărturiile lui Eminescu “ Nu mă mândresc cu voi “ . Se marchează poziția poetului față de societate cu care nu se indentifica fiind imposibilă încadrarea lui . E departe de lumea reală , evadând în vis , în trecutul glorios . Aidoma făuritorului cuvântului și prozatorului I. Mânăscurta încearcă să evadeze  ” Și atunci mi se pare că în viața asta lumească , a desfătărilor , patimilor și certurilor , a aburcărilor pe scărițe ierarhice și a căderilor în groapa săpată altuia , nici nu trăiesc eu , ci un altcineva , ci un altcumva , un altul care vine și mi se bagă neobservat în vine , un altcineva descins dintr-un altceva vechi și barbar , foarte vechi și foarte barbar ” din Metafizică capitolul III  . Considerându-l etalonul intelectualității literare  , romancierul Mânăscurta și-a construit temelia depozițiilor sale . Citez ” Trebuie să fii tare orb ca să nu te fi uitat măcar o data în ochii lui Eminescu ! ” Sa te uiți în ochii lui Eminescu înseamnă să îi privești în suflet prin lectură conștientă a gândurilor sale . Gândurile lui înșirate pe hârtie sunt,de fapt ,  lumea sa . Ochiul – oglindă a sufletului, se află între semnele poetice frecvent folosite de Eminescu, acesta conotând cu multiple semnificaţii câmpul semantic al fiinţei. „Ochiul” poate fi al sufletului, al minţii, al timpului, al naturii etc . Să îl privești în ochi pe Eminescu este aidoma călătoriei în timp , devii cu un pas mai aproape de el . În Biblie , este un simbol al autocunoașterii , al vigilenței și autotprezenței protectoare a lui Dumnezeu . Cel mai important organ de simț al omului , în simbolistică , ” ochiul ” este asociat cu lumina și capacitatea de percepție spirituală . Eminescu este acea lumină și percepție spirituală a lumii oglindită în creație asemenea unui izvor cu apă dătătoare de viață . Citez cuvintele lui N. Stănescu ” Tânăr fiind m-am uitat cu ochi curioși și înfiorați de emoție în ochii ascuțiți de inteligență și sarcasm ai lui Arghezi . Iată cât de apropiat e Eminescu de noi ! Ochii mei s-au uitat în ochii lui Arghezi , care s-au uitat în ochii lui Eminescu ” ! Luceafărul limbii române , model drept de urmat , este drumul de început al fiecărui din noi . Creatorul de ieri și de azi pornește de la Eminescu , acesta fiind o formă supremă a înțelepciunii întruchipate . Reflecțiiile lui I. Mânăscurtă prezintă o reinterpretare a ideilor eminesciene , problemelor abordate în societate , a creației clasicilor despre care nu se spune aproape nimic .

Capitolul „Intrarea în psalmi”

Dobrin Ipek-Nadin,
elevă a IPLT „Nicolae Iorga”,
clasa a 12-a „A”
Profesor: Holmacovschi Adriana

    Prin  „logodirea cu logosul” sau altfel spus- determinarea ordinei cosmice a lucrurilor, este accentuată necesitatea cunoașterii unor termeni: „Pentru început se cuvine a încerca să înțelegem ce înseamnă gol și nimic…”. În opinia autorului , golul, vidul, vacummul nu corespunde cu înțelegerea unor fizicieni. Acestea, de fapt, se intercalează cu spațiul cosmic: „Unde ieri era vid, vaccum,, eter, adică un gol în golul adânc dintre planeți și aștri, aflăm astăzi că se află cea mai mare parte a materiei. Deducem astfel o strânsă legătură între materia întunecată și gol, ambele fiind un tip necunoscut de materie, dar conțin o mare parte din masa universului.  

           Golul ar mai putea fi interpretat ca trecerea în neființă: „Probabil, putem vedea golul…-prin moarte…”. Însă există un obstacol: „Deocamdată, suntem prizonierii propriului trup.” Este explicat faptul că o astfel de evadare este practic imposibil,  iar tentativele de a efectua acest lucru  au drept consecință efectul ireversibil al morții.

           În continuare,  este abordată tema gravitației: „Nu cunoaștem originea și nici ce este gravitația, deși ne aflăm în brațele și în interiorul ei. Gravitația reprezintă plinătatea golului și noi încă nu avem instrumente de măsură pentru măsurarea dimensiunii golului”. Se denotă că gravitația este viața, iar oamenii tind să cunoască atât de multe despre moarte, încât nu cunosc mai nimic despre viața , și totuși, am fi atât de infantil,  încât nici moarte să nu o cunoaștem, nefiind în stare să prezicem sosirea ei.

           Vorbind despre viață și moarte, autorul prezintă teoria, conform căreia „noi nu trăim în univers, ci într-un multiunivers”. Dar ar exista și aici o problemă , mai exact lipsa de intersecție între aceste lumi. „Veșnica despărțire, veșnica neîntâlnire.” Întâlnirea dintre noi în perioade de timp diferite este imposibilă, fapt ce ne impune să trecem singuri prin viață fără nici un indiciu despre ce ne-ar putea aștepta pe viitor: „Orice intersecție este o răscruce-o cruce care trebuie purtată.” Ne bazăm pe noi și ducem crucea cu experiențe acumulată pe parcursul timpului trăit în acest univers ca într-o bună zi aceasta să ne servească drept rezolvare a unei probleme  „Orice zi din Copilăria noastră are o corespondentă în viitor.” În acest mod,  tragem concluzia că nu există clipe trăite în zadar, dar momente ce ne vor călăuzi pe parcursul vieții.

            „Oamenii au inventat scrisul din necesitatea de a fi mai aproape și de a împărtăși aceleași idei…însă omului i s-a luat darul premoniției, darul clarviziunii…”„Nu inventăm. Suntem mărturisitori.” Ideea principală aici ar fi că omul nu mai are nevoie de a ghici viitorul, bazându-se pe gânduri și presupuneri. Acum el prezice pe bază de constatare, cercetare și probă. Omul trece prin viață și culege experiențe care îl ghidează. Însă ce este viața fără dragoste ? „ dragostea pentru tine a vieții din a ta iubire se hrănește.” Viața îi zâmbește celui ce știe să o prețuiască,  însă individul nu se isprăvește mereu cu această datorie. Nu suntem în stare  să ne iubim pe noi înșine , ba mai mult , doar Dumnezeu este împuternicit să o facă.Cum spune și citatul de pe coperta dorsală a cărții „După a mea neterminată părere, pe mine mie redă-mă este absolut imposibilă. Conform legii imuabile, nu putem fi redați decât Stăpânului de drept și acesta nu suntem noi.”Doar Creatorul ne poate descrie și judecă , căci el este cel care ne-a făurit.

            Un sfat al  autorului ar fi să ne păstrăm sobrietatea și să rămânem pașnici. Demninatea este în firea omului, și ea nu poate fi cerșită, pentru că nu se dă de pomană. Consider că această calitate este obținută de asemenea de la Tatăl nostru- Iisus Hristos, ceea ce ar însemna că se cere valorificată. În adiție, Dumnezeu trăiește printre oameni, sau,  cel puțin, Fiul Lui, pentru a ne dovedi că a fost creat după chipul și asemănarea noastră. Mila Domnului este atât de mare, încât El  în fel și chip ne demonstrează cât de importanți suntem, și care cu adevărat este menirea noastră.

            Bazându-se pe aceste argumente , autorul încheie capitolul cu cuvintele:„Mi-a trebuit o jumătate de secol ca să înțeleg că cel mai important este a trăi în iubire cu iubirea.” „Eu nu sunt cel care scrie. Eu sunt cel care se lasă citit, ca să înțelegeți cât de al vostru sunt.”„Dacă nu puteți să vă scrieți, citiți-vâ și lăsați-vă citiți, ca să înțeleți că întruparea Domnului este nemărginită.” Concluzia dată poate fi interpretată ca o  mărturisire față  de sine, față  de noi și față de Stăpânul nostru. Autorul ne îndeamnă sa nu interpretăm aceste rânduri ca niște cuvinte goale , dar ca o biografie a sa. El a decis să trăiască in armonie cu el însuși și cu cei din jur iar Dumnezeu îi luminează acest drum. Nu este loc de vorbe neînsuflețite atunci când este  vorba despre viață, scopul este de a împărtăși  cu orice putința adevărul pentru a putea citi și a ne lăsa citiți,  numai astfel Domnul ne va oferi dragostea sa nemărginită și putere pentru a frunzări toate universurile paralele ca la final, totuși, „ să echivalăm” cu golul, dar,  în inimile noastre să cânte dulce psalmul.

Țapoc Mihaela,eleva in clasa X-a “C” a IPLT”Nicolae Iorga”

Sugestia timpului și gândului în contextul cărții lui Mânăscurta: Deci,ce este timpul ?

Timpul este o noțiune abstractă,dar cu un înțeles pătrunzător.Este intr-o strânsă legătura cu sentimentul propriei noastre conștiințe .Mânăscurtă accentuează faptul ca prin prisma timpului vedem cum toate care ne înconjoară se nasc,se transformă și pier.Oricât de durabil ar fi ceva,își are oricum limitele în timp,chiar și fenomenul gândului.Atâta timp cât omul stăpânește aceasta lume,gândul îl însoțeste pretutindeni,reprezentând Universul,dar odată cu trecerea in neființa acest gând îl părăsește .Tot in perioada  vieții,omul mai conștientizează și valoarea timpului despre care ne comunica autorul prin intermediul acestei cărți.De exemplu,citez”Ceva ma face sa cred ca am trăit în copilărie ,aș putea spune că mi-am petrecut cea mai mare parte a timpului în copilărie “,ceea ce eu percep că în perioada copilăriei esența timpului nu capătă valoare deoarece fiind in faza de copil viața in raport cu timpul pare a nu avea un sfârșit,iar în fraza,iarăși citez “La un moment dat zilele s-au prefăcut într-un consum de distanțe,numite viață”,ceea ce din perspectiva mea creionează ideea ca trecerea timpului și înaintarea în vârsta  amplifica gândul meditativ  al omului asupra rostului ființei noastre in lume. Astfel,la finele lecturii acestei cărți,sufletul ni se luminează,făcându-ne să cugetam asupra temelor abordate de Mânăscurta,care se bazează pe existența și eternitate.

Burca Dana-Maria, elevă a clasei a XII-a ,,A”, Instituția Publică Liceul Teoretic ,,Nicolae Iorga” Profesor-coordonator: Holmacovschi Adriana.

Discurs în cadrul conferinței în memoria scriitorului Ioan Mânăscurtă, analiza și comentariul cărții sale „Citirea a doua, nu ultima”

Gândul,în viziunea autorului Ioan Mânăscurtă capătă expresia omniprezenței. Dar nu este numai omniprezent,ci și atotputernic. El este Universul, căci cele mai mărețe acte, precum cel al vieții,originii se nasc din ,,magnificul gând”. Viteza luminii este doar un punct,un reper, însă cât ar fi de mare, nimic nu se compară cu viteza unui gând, cel care penetrează dimensiuni, spațiul și timpul. Știind că spațiul le revine oamenilor doar în mod limitat,acesta fiind stăpân pe om, iar timpul este și mai crud, necruțător datorită ireversibilității acestuia. Omul are în posesia sa gândul-o armă, însă nu poate avea timpul și spațiul. Iar gândul este mai superior chiar decât dimensiunile temporale și cele spațiale.

Autorul subliniază faptul că gândul este primordial și este legat, devine inseparabil de orice acțiune,stare a noastră, adică stă la fundamentul verbului, cel mai puternic din această lume. Gândul …Știm că este inclus în nenumărate expresii pe care le utilizăm zilnic și care fac parte din limbajul nostru cotidian. Ne trezim și ne facem gânduri cum vom petrece ziua, întâmpinăm greutăți sau traume emoționale și suntem măcinați și frământați de gânduri, încercând să găsim un echilibru sau să ne găsim forțele să continuăm, să ne ridicăm de la pământ și să mergem mai departe, să nu ne oprim,să avansăm în itinerarul nostru.Gândurile-arma noastră cea mai dulce, dar și cea mai letală, poate înălța, dar și doborî. Iar gândul,îndeosebi persistența acestuia și vâltoarea de griji, idei, concepții,chiar și frici, care sunt generate de mintea noastră, circuitul dat în capsula născătoare de cuvinte și, cu toate că mărețul gând ne accelerează parcursul, ne dă curaj și motivație, reprezentând motorul și nucleul acțiunilor și faptelor noastre, de la cele mai superficiale și mărunte până la cele mai profunde, impunătoare și mărețe, cele mai înălțătoare și constructive, este generatorul energiei, mustrându-ne, certându-ne, încărcându-ne cu nerăbdare, înflăcărare și dojenindu-ne anume pentru a ne ajuta, a ne pune inima, mintea și mâinile la contribuție. Cu toate acestea, cea mai adâncă și derutantă, deși pare bizar și paradoxal, cea mai tulburătoare furtună, cea mai apăsătoare piatră și cea mai crudă pedeapsă este măcinarea continuă a gândurilor. Iluminații, înțelepții, cu toate că au în cufărul lor o comoară veșnică, nepieritoare-gândul, sunt bătuți de acest atotputernic, căci supliciul gândului este cel mai necruțător, cea mai mare și neconcepută pedeapsă, iar în acest context nici durerea fizică nu este la fel de sugestivă, torturantă, enormă ca rana gândului.Gândul a stat și la originea întregului Univers, căci mărețul gând al Dumnezeului nostru este cel care a precedat facerii Pământului cum se știe că a fost făurit în șapte zile, luminatul gând L-a determinat să creeze toate vietățile, fiecare suflare, apa și uscatul și cea mai mare și impresionantă operă a sa-omul. Gândul,prin urmare, întruchipează și poartă semința creației, începutului, originii, lumii în toată amploarea, bogăția și frumusețea sa. Ce reprezintă amorul și cum, oare, îl putem înrădăcina, manifesta, dedica celui care ne-a furat inima, liniștea și nopțile de somn? Cu toate că se zice că dovada cea mai stabilă, convingătoare, solidă, imortală, temeinică și atotgrăitoare nu sunt cuvintele, ci faptele, dar menționez în context, cu referire la reflecțiile prozatorului Ioan Mânăscurtă, că prin contradicție, gândul semnifică acea probă trainică și izbitoare care poartă în tot cuprinsul său cea mai frumoasă și nebănuită, cuvântătoare, sensibilă, adevărată demonstrație și o învăluitoare și înduioșătoare prezență. Și anume a purta acea enormă iubire în carne, în ființa noastră, să fim îmbibați cu ea în inima și mintea noastră.A-l avea prezent în gând pe stăpânul iubirii, întruchiparea eternității, pe persoana dragă, iar acolo înăuntru a-i da expresie, contur, formă, nuanță, intensitate, iar a ști că zi și noapte fără contenire ești în gândurile cuiva, că cineva te poartă în gând este iubirea cea mai autentică, intensă, vie, puternică, cea tăinuită și nespusă, iar ce se simte și nu se demonstrează, nu se expune prin cuvinte este cel mai valoros, faptul că cineva trăiește și respiră cu gândurile în care tu ești scenaristul, regizorul și protagonistul, este o fascinantă și nemaipomenit de adâncă și uimitoare dovadă a sentimentelor, a amorului, deși e una tăinuită și mută, chiar dacă nu e vorba de cadouri scumpe și promisiuni stupefiante, este darul cel mai de preț, cea mai romantică acțiune și tot cea mai plină de iubire. Gândul este în tot și este baza la toate cele cunoscute și existente, este extrem de făuritor și atotputernic. Țin să menționez niște referiri la noțiunea de timp și corelația lui cu gândul. Autorul menționa: ,, Doar gândul le poate gândi și cerceta nestingherit și simultan pe toate și prin asta înțelegem că trupurile noastre se subordonează timpului, iar timpul se împacă oarecum cu gândul, căci reprezintă expresia intrării în timp.Timpul este înverșunat, neînduplecat și nemilos și, totuși, scriitorul susține că timpul nu este cel căruia îi poate reproșa ceva, căci el este prin esența sa astfel, este doar o dimensiune. Timpul nu știe de milă, de dorința umană, el străpunge cu fiecare zi tot mai adânc și tot mai insistent, lăsându-ne durerea enormă și infinită a efectului său lamentabil, venind cu numeroase sechele, atât fizice, cât și spirituale, sufletești, emoționale, iar noi ne simțim cu fiecare zi mai aproape de acest sfârșit. Vorbind de singurătate: este o noțiune complexă și greu de definit. Acest termen creează o stare sugestivă de însăși esența și impactul acestui cuvânt.Singurătatea nu poate fi analizată,clasificată sau supusă statisticii, ea poate fi semnalată de cel care o simte, o trăiește.Aceasta poate fi mai omniprezentă decât unul și decât altul. Singurătatea nu este o stare de moment, este una de ansamblu, deci nu putem declara că suntem singuri dacă nu avem pe durata momentului o persoană în preajmă.Iar dacă știm că în vreo parte a globului pământesc există măcar o ființă care ne poartă iubire, ne duce dorul, ne păstrează în gând, ne dorește și ne așteaptă, cert este că nu suntem solitari. Un alt aspect: viața, nașterea și neantul, și faptul că nu suntem stăpâni pe propriul destin. Nu avem puterea de a alege când ne naștem în ce condiții și context istoric, în ce ambient familial, data nașterii și morții noastre este tipărită din timp și noi nu avem nicio posibilitate de a schimba acest fapt. Moartea, neantul, neființa este de fapt a doua naștere , ce ca și prima presupune chinul: chinul apariției pe lume, chinul trecerii în lumea cealaltă. Noi nu avem cunoștințe despre ce ne așteaptă în fiecare dintre vieți, omul e doar o marionetă rusească, deoarece vorba lui Eminescu: ,,Căci toți se nasc spre a muri/Și mor spre a se naște.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s