17 noiembrie – Ziua Internațională a Studenților

Ștefan Sofronovici

 

De Ziua Internațională a Studenților la Centrul Academic Internațional Eminescu am serbat împreună cu un grup de studenți și profesori de la Universitatea Tehnică din Moldova, în baza bunelor tradiții de colaborare dintre aceste două instituții. Cei nouăsprezece studenți de la Facultatea de  Urbanism și Arhitectură, Design Interior, ghidați de către profesoarele Tatiana Filipski și Inga Mațcan – Lîsenco, au organizat  o expoziție de pictură și grafică intitulată „Valențe și Simboluri.” Expoziția a fost a fost amenajată în cadrul Galeriei de Artă Mihai Eminescu, galeria care s-a extins și la parter, datorită faptului că de curând am achiziționat șevalete. În ospeție au mai venit și elevii din clasa a 4 –a  „A” de la Gimnaziul „Nicolae H. Costin” împreună cu învățătoarea Stela Chicerman, de asemenea partenerii noștri. Copilașii au venit mai devreme, așa că au fost primii vizitatori ai expoziției, admirând tablourile impresionați și exprimându-și impresiile cu entuziasm și cu glas tare. În sală au mai fost prezenți membrii Uniunii Artiștilor Plastici, Anatolie Gherasimov, profesor la Liceul Academic de Arte Plastice „ Igor Vieru” și Ion Jabinschi, prodecan la Facultatea de Arte Plastice, Decorative și Design din cadrul Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Și, cireașa de pe tort de la aceste mai multe evenimente culturale, a fost academicianul Mihai Cimpoi. Doamna Elena Dabija, directoare CAIE, a salutat publicul prezent, adresând felicitări studenților, cu ocazia sărbătorii lor. Academicianul Mihai Cimpoi a adresat cuvinte frumoase studenților, felicitându-i cu ocazia sărbătorii lor, dar și cu ocazia deschiderii acestei expoziții de pictură și grafică, pe care a văzut-o plină de simboluri și mesaje într-o gamă largă de culori.  Domnul academician amintit că Mihai Eminescu a fost student și i-a întrebat dacă știe cineva unde a învățat Eminescu. S-a bucurat când  a auzit răspunsul corect, că a studiat La Viena și la Berlin. Apoi a menționat că ei sunt tineri creatori de valori spirituale, amintindu-le că Republica Moldova este într-un dialog cu Uniunea Europeană și că noi, românii, avem valori de talie europeană, cum ar fi Eminescu, Brâncuși, Enescu ș.a. În încheiere Mihai Cimpoi a concluzionat că trebuie în continuare să fim valoroși, adică prețuitori și creatori de valori.

Despre expoziție au vorbit profesoarele Tatiana Filipski și Inga Mațcan – Lîsenco, destăinuindu-ne că au lucrat împreună cu studenții, ghidându-i, dar lăsându-i să-și exprime liber ideile și sentimentele în tablourile adunate în expoziție. Despre tablourile lor au vorbit mai mulți studenți, dar și maeștrii Ion Jabinschi și Anatolie Gherasimov.

Apoi a avut loc lansarea cărții În încheiere a fost organizat un Workshop, adică un atelier de lucru, unde elevii au realizat o felicitare de ziua studenților.

Cu o felicitare și un scurt istoric despre Ziua Internațională a Studenților a ieșit în fața studenților și subsemnatul.

În data de 17 noiembrie se marchează în întreaga lume Ziua Internațională a Studenților. Această sărbătoare a fost declarată oficial în anul 1941 de către Consiliul Internațional al studenților, în urma evenimentelor din orașul Praga din anii 1939-1941.  Atunci când un grup mare de studenți s-au întrunit la un miting de protest în fața Universității din Praga contra mișcărilor naziste, 9 dintre ei au murit, iar circa  1200 au fost duși în lagăre de concentrare. În anul 1941, în data de 11 noiembrie un student de la Universitatea de Medicină din Praga, pe nume Jan Opletal, a fost omorât în timpul unei demonstrații anti-naziste.

De ziua lor, tinerii și studenții se pot bucura de unele facilități, cum ar fi accesul gratuit nu doar la biblioteci, dar și la muzee, teatre și instituții concertistice.

Studenții și tinerii au fost întotdeauna o forță. Tinerii vin mereu cu inovații, ei primesc și promovează noile apariții în viața societății, într-un cuvânt ei promovează noul.

Îmi amintesc și eu cu plăcere de anii de studenție (1974 -1979) petrecuți la Facultatea de Filologie Română a Universității de Stat din Moldova. Ne-am aprofundat cunoștințele în domeniul limbii și literaturii române, am studiat discipline noi, cum ar fi folclorul, filosofia, logica, literatura universală, limba latină, slavona veche, chiar dacă unele discipline erau ideologizate, precum pedagogia, economia politică ș.a. Am avut profesori cu har, care ne-au insuflat dragostea de carte și ne-au spus multe adevăruri ascunse de noi pe atunci de către regimul comunist de ocupație.  Chiar dacă ni le-au spus mai mult pe furiș sau cu jumătate de gură, de frica autorităților de tristă faimă de pe atunci, dar noi, filologii, am știut puțin mai mult decât studenții de la alte facultăți cine suntem și de unde ne tragem. Îmi amintesc cu drag de activitățile culturale care se organizau, de ședințele cenaclelor literare, ale cercurilor de teorie literară, de diferite întâlniri cu scriitorii, întâlniri între studenții de la diferite facultăți, serate distractive ș.a. Era o mare bucurie să-l ascultăm pe regretatul Profesor de literatura română, Ion Osadcenco, cu vestita lui lecție despre Eminescu. Și noi, colegii de grupă, eram prietenoși, ne susțineam și ne ajutam,căci eram majoritatea feciori de țărani, veniți de la sate. De la cursul doi am început să lucrez, căci acasă, din cei opt copii,  mai erau încă patru mai mic ca mine și părinților le venea cam greu să ne întrețină. Așa că, de cum ne vedeam mărișori, ne apucam de lucru, să facem un ban de cheltuială.

Zoe Dumitrescu – Bușulenga – Maica Benedicta, academician și vestită eminescolog, are un interesant articol despre tineri, întitulat „Tineretul credincios – lumină și nădejde pentru popor.”. Iată câteva idei din acest articol: „ Tinerii de astăzi trebuie să se gândească bine. E adevărat că tinerețea este – noi știm foarte bine –organic, fiziologic, bântuită de dorința de cunoaștere. Simțurile sunt agitate, violente, mai ales în anii adolescenței târzii. Știu că sunt înapoiată și atât de bătrână că am rămas cu o sută de ani înapoi, dar tânărul credincios trebuie să se păstreze într-o atitudine de respect, de stimă, de afecțiune față de sexul celălalt. În clipa în care unul din tineri, fată sau băiat, se gândesc la celălalt și se naște între ei o afecțiune oarecare, ei ar trebui să se gândească la ceea ce este binecuvântarea lui Dumnezeu, la căsătorie. Așa merge mai departe societatea pe drumul cel bun și curat. Așa merge lumea înainte, întemeindu-se pe celula aceasta cea mai puternică, cea mai vie – familia, sfânta familie: tata, mama, copilul, copiii.”

„ Am o nădejde imensă în acești tineri care îmi sunt atât de dragi! Ei bine, acești tineri nădăjduiesc că vor reface – și poate chiar la un nivel mai înalt – toate tradițiile noastre, vor respiritualiza ființa noastră! Le doresc să izbândească, iar atunci când vom ști că ei sunt din nou în  căutarea adâncilor taine pe care le-ascunde spiritualitatea noastră, atunci vom putea noi, cei bătrâni, trece dincolo liniștiți.”  ( Din cartea „ Să nu pierdem verticala: interviuri și dialoguri”Editura Nicodim Caligraful, Putna, 2013).

Apoi a avut loc lansarea cărții „ Creația arhitectului, sculptorului, plasticianului Victor Drebot,”semnată de doamna conferențiar universitar, doctor în studiul artelor, Angela Munteanu, apărută la Chișinău: Lexon -Prim, 2021,100 p.

Autoare a prezentat cu ajutorul calculatorului în detalii conținutul cărții:

  1. Date  biografice, formare profesională;
  2. Activitate de creație – artistul, timpul, opera;
  3. Profesor, demnitate și onoare – Victor Drebot;
  4. Anexe;
  5. Curiculum vitae;
  6. Bibliografie.

Printre lucrările sale, prezentate în carte, sunt și monumentul lui Mihai Eminescu în bronz din or. Cernăuți, executat împreună cu Dumitru Gorșcovschi, în anul 2000, masca lui Eminescu de la filmul lui Emil Loteanu despre Mihai Eminescu ș.a.

 În final doamna directoare Elena Dabija a înmânat diplome studenților și profesorilor pentru implicare în acest eveniment cultural deosebit, iar elevilor, câte o carte „ La Prohodul iubirii” de Lidia Codreanca. În final au rămas mulțumiți și bucuroși atât organizatorii, cât și vizitatorii.




Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s