Emil Loteanu – poet de talie națională și regizor de talie mondială

( In memoriam Emil Loteanu: 85 de ani de la naștere) 

  

La Centrul Academic Internațional Eminescu, în data de 10 noiembrie 2021,  a fost comemorat Emil Loteanu, personalitate marcantă în cultura românească, dar și cea universală. A fost un mare regizor de filme, cu multe premii internaționale, actor, scenarist, dar și un scriitor distinct, autor de poezie și proză. A fost declarat cel mai bun regizor al secolului XX din cinematografia din Republica Moldova.

       Date biografice

S-a născut la 6 noiembrie anul 1936, în satul Clocușna, județul Hotin, Regatul României, din părinții Vladimir și Tatiana. A avut un frate pe nume Marcel. Pe atunci noi toți cei din Republica Moldova de azi, precum și cei din Bucovina de Nord, și cei din sudul Basarabiei, eram în componența României. Și Țara noastră atunci era printre primele 10 țări din lume după nivelul de trai ( pe locul 8, probabil). A învățat mai întâi la școala din satul natal, Clocușna. În anul 1944 sovieticii ocupă din nou teritoriile românești, inclusiv și Basarabia. După aceste evenimente tragice pentru milioane de familii de români, el se pomenește la Rădăuți, împreună cu tatăl său, Vladimir, iar mama Tatiana,  se duce cu celălalt fiu, Marcel, la București. Apoi urmează studiile la liceul „ Sfântul Sava” din București. În anul 1949, în luna decembrie, moare tatăl. Rămas orfan de tată, fuge peste Prut, ilegal. Dar este prins de către autoritățile comuniste și repatriat la București, unde mama Tatiana lucra la Ambasada Sovietică. Mai târziu încearcă să intre la studii la teatrale la IATC București, dar dosarul lui este respins. În anul 1952 se repatriază oficial în Basarabia, numită deja RSSM,  pentru a se duce la Moscova, la studii teatrale. În anii 1953-1954  este actor la Teatrul Dramatic „A. S. Pușkin” din Chișinău, astăzi Teatrul Național „Mihai Eminescu”.

„Într–una din zile, fiind cu mama la Cernăuți, a intrat la un cinematograf și a văzut un film american. I–a plăcut atât de mult, încât a fost marcat pentru o viață. Când a susținut examenul la cinematografie, la VGIK, a scris anume despre acel film pe care l–a văzut cu mama la Cernăuți”, își amintea fratele său, Marcel Loteanu.

Din anul 1954, la vârsta de 18 ani, începe studiile teatrale la Moscova. Mai întâi face cursuri de actorie la Școala Teatrală de pe lângă Teatrul Academic de Artă (MHAT) (1954-1956), apoi studiază cursurile  de regie la Institutul Unional de Cinematografie (VGIK),   între anii 1956-1962. După absolvirea Școlii de regie, a fost angajat în anul 1962 la studioul Moldova – film.  În perioada  anilor 1973 – 1983 lucrează  ca regizor la studioul Mosfilm din Moscova. În anul 1985, când regimul comunist a vrut să arate mai democratic, revine la Chișinău. Din 1987 și până în 1992  deține funcția de președinte al Uniunii Cineaștilor din R. Moldova. A avut un rol important în formarea a două promoții de regizori de film în cadrul Școlii superioare de regie. El a fondat „Asociația experimentală de creație Phoenix-M”, revista de teatru și film „Lanterna Magică”, fiind și autorul emisiunii televizate „Se caută o stea”. De asemenea, a fost conducătorul cursului de actori de teatru și film la Institutul de Arte din Chișinău. Printre tinerii actori formați de Emil Loteanu amintim pe Svetlana Toma, Grigore Grigoriu, Victor Ciutac, Maria Sagaidac, frații Victor și Mircea Soțchi-Voinicescu etc. În anul 1993, Emil Loteanu a realizat ultimul său film, intitulat Găoacea, în care are în distribuție numeroși interpreți din România: Silviu Stănculescu, Mircea Diaconu, etc.

A fost profesor onorific al Facultății de Arte Hyperion din București, al cărei decan era regizorul Geo Saizescu, interpret în ultimul film al cineastului basarabean. Se stinge din viață la 18 aprilie 2003, la un spital din Moscova, fiind înmormântat la cimitirul Vagancovo din Moscova.

Activitatea în  domeniul cinematografiei

Emil Loteanu este autorul a peste 20 de filme, realizate  ca regizor lor, dar și ca scenarist. El a debutat în cinematografie încă fiind student la anul 2, semnând scenariul și regia la filmele documentare de scurtmetraj Hora mare (1959), Amintiri din copilărie (1960), Piatra, timpul, cântecul (1961).

În anul 1963 are loc debutul său ca autor de filme de lungmetraj cu   Așteptați-ne în zori, film în care au debutat o serie de actori moldoveni cum ar fi: Ion Șcurea, Ecaterina Malcoci, Ilie Guțu, Dumitru Caraciobanu, Nina Doni, Iulian Codău etc. Au urmat filme ca Poienele roșii (1966), în care au debutat actorii Svetlana Toma și Grigore Grigoriu, Această clipă (1968) (care a obținut Premiul II la Festivalul unional de filme de la Minsk din 1970) și Lăutarii (1971), cu care a obținut mai multe premii cum ar fi: Premiul Scoica de aur la Festivalul internațional de filme de la San Sebastian (1972), Marele Premiu la Festivalul internațional ce dezvăluie tema artei și folclorului (Italia, 1972), Premiul Nimfa de aur la Festivalul Internațional de filme din Neapole (Italia, 1972), premiul spectatorilor și al presei pentru cel mai bun film la Forul Cinematografic din Milano (1978) și filmul „Da tu ești rău,” în rolul mega-principal cu Mihai Cernat.

La studioul „Mosfilm” regizează  două capodopere: filmul Șatra (1976) despre viața țiganilor de la începutul secolului al XX-lea, care a câștigat o mulțime de premii și anume Marele Premiu Scoica de aur la Festivalul Internațional de la San Sebastian (1976); premiul pentru cea mai bună regie la Festivalul Internațional al celor mai bune filme din lume (Belgrad, Iugoslavia, 1977); premiul pentru cel mai bun film la Festivalul Internațional din Praga (1977); premiul pentru rezolvarea plastică a secvențelor la Congresul XI al UNITEX din Paris și filmul Gingașa și tandra mea fiară (1978), ecranizare a nuvelei „O dramă la vânătoare” de Anton Cehov, care a participat la Festivalul celor mai bune filme din lume din or. Belgrad (1979).

Participă apoi la regizarea a două episoade ale  filmului Anna Pavlova (film distins cu Marele Premiu Pentru cea mai înaltă contribuție în arta cinematografică, Marele Premiu pentru cea mai bună coproducție, premiul Pentru cea mai bună lucrare de operator, Premiul Pentru cel mai bun film străin), realizat în coproducție cu cineaști din Anglia, Franța, Cuba, RDG. În anul 1986, revenit în RSS Moldovenească, el a regizat filmul artistic de televiziune Luceafărul, despre viața și creația poetului Mihai Eminescu.

În afară de filmele de ficțiune, Loteanu a realizat și filmele de scurt metraj: Frescă pe alb (1967), Academicianul Tarasevici (1970), Orașul meu alb (1973), Ecoul văii fierbinți (1974), Eugeniu Doga (1983), Svetlana Toma (1984), Grigore GrigoriuDurerea (1985) etc.

Ca o recunoaștere a meritelor sale în domeniul regiei de film, i s-au conferit titlurile de Maestru Emerit al Artei din RSSM (1969), Artist al Poporului din Federația Rusă (1980), titlul de membru de onoare al Academiei Internaționale de film Nike. De asemenea, a primit Premiul de Stat și Ordinul Republicii. În anul 2001 a primit Premiul pentru excelența artei regizorale, decernat la Ateneul Român din București. O perioadă scurtă, în anii 1988-1989, am avut ocazia să lucrez împreună cu maestrul Emil Loteanu, în calitate de director la Teatrul Actorului de Cinema, la invitația maestrului. În trupă erau actori vestiți, precum Grigore Grigoriu, Victor Ciutac, Sergiu Finiti, dar și alții mai tineri. Cu părere de rău, autoritățile de atunci nu ne-au oferit un sediu și, din cauza aceasta, proiectul a ieșuat.

Activitatea literară

Emil Loteanu s-a făcut cunoscut și ca autor de cărți de poezie și proză scurtă. El a debutat cu versuri în paginile revistei Contemporanul din București la vârsta de doar 13 ani (1949). A publicat apoi volumele de versuri Zbucium (1956),   Chemarea stelelor (Editura Cartea Moldovenească, Chișinău, 1962),  Ritmuri, (1965), Versuri (Ed. Lumina, Chișinău, 1970), Sufletul ciocârliei (Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1974).

De asemenea, a publicat și cărți de proză cum ar fi Vioara albă (Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1963), Bucolica (1966) și Lăutarii (Ed. Cartea Moldovenească, Chișinău, 1972), ultimele două fiind ecranizate de către el însuși. Deși versurile sale prevesteau un talent de poet, la sfârșitul anilor ’60, Loteanu a renunțat la activitatea literară în favoarea celei cinematografice. Despre înmormântarea sa la Moscova Adrian Păunescu a scris astfel:

„Este infinit de trist când moare un om. Este cu atât mai trist când moare un artist! Dar este îngrozitor de trist și de împovărător când un artist al neamului nostru – cum este Emil Loteanu – moare într-un oraș, mare, e drept, la Moscova, dar moare printre străini.Și moare printre străini, pentru că noi n-am reușit încă să creăm acele condiții minime pentru ca toți fiii acestei țări să se poată întoarce, să trăiască și să moară acasă la ei.”

Ștefan Sofronovici, CAIE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s