Moștenirea etnografică și folclorică a lui Nichita P. Smochină

Ștefan Sofronovici, Centrul Academic Internațional Eminescu

1. Informații generale și date biografice.

Nichita Parfenie Smochină este o personalitate marcantă în panteonul românesc, pe care a oferit-o  țării comunitatea românească  dintre Nistru și Bug, locuitori de veacuri pe aceste meleaguri.

A fost un remarcabil savant și om de cultură, cu activități în mai multe domenii: etnografie, folclor, filologie, filosofie, juridică, istorie, sociologie, publicistică ș.a. A fost un înflăcărat luptător pentru drepturile omului și pentru cauza românească și o figură politică importantă. A fost ales de către conaționali  președintele Zemstfei (prefect) al orașului Tiraspol și deputat în Rada de la Kiev. Este membru de onoare al Academiei Române.

 A avut un destin tragic, asemenea sutelor și miilor de români din Bucovina, Transnistria și Basarabia – pământuri românești ocupate rând pe rând de către nesățiosul Imperiu Rus.A fost și mai rămâne încă un mare necunoscut din cauza regimului comunist de ocupație, un regim dictatorial și terorist, care i-a distrus viața și care timp de o jumătate de secol i-a confiscat opera, biografia și amintirea. Ocupanții au vrut să ni-l șteargă cu totul din memorie, dar le-a reușit doar pe o jumătate de secol. Iată că a venit vremea să  vorbim despre Nichita Smochină, a venit vremea să-l recuperăm, să-i cunoaștem opera, să-l readucem în circuitul valorilor naționale și universale, ca savant de talie europeană și neînfricat apărător al pământului strămoșesc și al spiritualității românești, ca unul dintre eroii neamului.

 Iată ce spune despre Nichita Smochină harnicul cercetător  Iurie Colesnic, unul din primii intelectuali basarabeni care a  scos la lumină adevărul despre biografia și opera marelui nostru înaintaș: „ Dacă a existat în secolul XX o figură emblematică pentru Transnistria, acesta a fost Nichita Smochină. El a cunoscut gloria plenară și negarea definitivă. A ajuns să facă studii la Iași, doctoratul la Sorbona, să fie șef de cabinet al mareșalului Ion Antonescu, membru de onoare al Academiei Române și să dispară în ilegalitate absolută, deghizat în călugăr, ca să nu fie exterminat de autoritățile comuniste.” ( Iurie Colesnic, Basarabia necunoscută, Chișinău, Editura Muzeum, 2007, p.154.)

S-a născut Nichita Smocină la 14/27 martie anul 1894, în familia Anghelinei și a lui Parfenie Smochină, țărani gospodari din satul Mahala, o suburbie a orașului Dubăsari, plasa Lunca, județul Tiraspol. Cu timpul satul Mahala a fost asimilat de către orașul Dubăsari. Parfenie Smochină, numit de săteni Somochină, a fost   staroste (primar)  al satului timp de 20 de ani.  Ambii părinți erau români, descendenți din Maramureș. Acasă și în sat pe atunci se vorbea doar  românește. Numele de fată al mamei era Mircea. Era o femeie credincioasă și păstrătoare a tradițiilor  populare. Satul se afla pe valea Nistrului, vestită prin creșterea legumelor și a pomilor fructiferi. Părinții aveau o livadă de 12 desetine. Despre locul natal Nichita Smochină mărturisește: „ Am colindat multe țări. Am cunoscut multe popoare, dar o regiune și un ținut mai bogat și mai frumos ca al meu  n-am întâlnit. Bogată și frumoasă este valea Nistrului. Numai unul care a trăit și a crescut pe aceste meleaguri ale Californiei noastre românești o poate aprecia așa cum se cuvine.” ( Nichita Smochină; Memorii / sub îngrijirea: Galin – Corini Vlad. – București: Editura Academiei Române, 2009, p.11-12).

În familie au fost cinci băieți și două fete. Nichita, numit acasă Vlaicu, a fost cel mai mic dintre frați: Ariton, Tănase, Nitrofan și Gore. Cele două surori au murit până a se naște el. A studiat mai întâi la  școala bisericească din sat. Învățătura se făcea obligatoriu doar  în limba rusă, aceasta fiind metoda de rusificare forțată promovată de către Imperiului Rus în teritoriile ocupate. Deși populația era românească, era lipsită de dreptul la învățătură în limba română. Dascălul I. Bărcaru  îi învăța să memorizeze rugăciuni și să citească din ceasloave doar în limba rusă și în limba veche slavă. Apoi  și-a urmat studiile la liceul rus din Dubăsari, pe care îl termină la 15 iunie 1910, cu medalie de aur ( „ Foaie de laudă). Despre corpul didactic al școlii din Dubăsari Nichita Smochină are cuvinte bune:   „ La școala mea din Dubăsari, de care mă simt atât de legat, am avut un corp didactic aș spune foarte bun. Lui îi datorez că am făcut două facultăți, literele și dreptul,  ( la Universitatea Alexandru Ioan Cuza  din Iași ), că am ajuns pe urmă să mă specializez la Universitatea din Paris, iar mai târziu, la o vârstă încă tânără să fiu ales în cel mai înalt for științific, acela de membru de onoare al Academiei Române.” ( Memorii, p.84).

 În ianuarie 1912 se căsătorește cu  Agafia Ciobanu, în același an se naște fiica Claudia și în 1914 – fiul Alexandru.

 Când s-a început Primul Război Mondial a fost mobilizat în armata Împăratului Nicolai, a făcut școala de ofițeri din Minsk. Apoi, de la 15 ianuarie 1915 până la 29 ianuarie 1918, a fost căpitan în Regimentul 3 de Grăniceri din Tbilisi, Georgia. Din 4000 (patru mii) de soldați ai armatei țariste de pe frontul din Persia și Turcia au rămas în viață doar 80 (optzeci), printre ei fiind și Nichita Smochină. Este rănit și primește  pentru  eroism decorația „ Sfântul Gheorghe” cu spadă, fiind ridicat la rangul de nobil.

În luna mai, 1917,  participă în calitate de delegat la Congresul popoarelor din Caucaz, unde s-a luat decizia de a se acorda independență Georgiei. A luat acolo cuvântul, în dezbateri, solicitând facilități pentru moldovenii din Caucaz: școli naționale pe baza manualelor cu grafie latină, perfecționarea studiilor de către studenți la București, la Iași și la Chișinău, oficierea serviciului divin în limba română ș.a.

 La Petrograd, unde a fost cu o misiune specială, înainte de lovitura de stat, numită revoluție, se întâlnește cu Vladimir Lenin, având o discuție cu acesta despre soarta românilor din componența Imperiului Rus. Revine la baștină în anul 1918. Este ales de către conaționali  președintele Zemstfei ( prefect) al orașului Tiraspol și deputat în Rada de la Kiev. În calitate de deputat la Kiev se opune vehement planurilor ministrului Vincenco de anexare a  Basarabiei de către Ucraina. După ocuparea Ucrainei și a Transnistriei de către Armata Roșie  noile autorități bolșevice îl declară dușman al puterii societice și îl condamnă la moarte. Se refugiază în România. Trece Nistrul înghețat, în mod clandestin, la 25 decembrie 1919, împreună cu soția, fără cei doi copii, stabilindu-se la Iași. În august 1920 se angajează la Direcția Căilor Ferate, ca funcționar. În 1922 se înscrie la două facultăți ale Universității din Iași: Facultatea de Drept și Facultatea de Litere și Filozofie. În 1930 se înscrie la doctorat la Facultatea de Drept la Iași și a susținut examenele pentru primii 2 ani. Datorită sprijinului din partea lui Nicolae Iorga obține o bursă de studii pentru doctorat la Universitatea Sorbona din Paris. Din 1931 până în 1934 a pregătit teza „ Românii din Rusia Sovietică de la origini până în zilele noastre”. Obține titlul de Doctor în Drept. Pentru merite deosebite în domeniul culturii și științei este ales ca membru de onoare al Academiei Române, la 2 iunie 1942. Comisia care l-a propus la titlul de academician era alcătuită din 7 personalități marcante, în frunte cu Președintele Academiei Române Ion Th. Simionescu, urmat de Mihail Sadoveanu, Dimitrie Gusti, Ion I. Nistor, Ion Petrovici, George Murnu și Ștefan Ciobanu, academician basarabean, care a citit propunerea făcută de înalta comisie. Acea comisie l-a apreciat pe Nichita Smochină drept „vajnicul apărător al cauzei românilor transnistreni, care în același timp este și un cărturar de seamă”. (Citat din Datcu, Iordan „ Etnologi basarabeni, nord-bucovineni și transnistreni”București: RCR Editorial, 2014, p.70). La acea vreme noul primit în rândurile Academiei Române era cunoscut ca etnograf, folclorist, sociolog, istoric și publicist. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial a fost în anturajul mareșalului  Ion Antonescu. După intrarea Armatei Roșii în România, adică după ocuparea României de către URSS, în 1944, a fost declarat din nou dușman al puterii sovietice, a fost urmărit și hăituit tot restul vieții. Se stinge din viață în noaptea de 14 decembrie 1980, la vârsta de  86 de ani, obosit, chinuit, dar cu misiunea față de neamul românesc îndeplinită. Peste puțin timp comunismul va cădea și el va fi reabilitat. Urmează repunerea moștenirii sale în circuitul valorilor naționale și universale.

• Activitatea științifică. Moștenirea etnografică și folclorică a lui Nichita Smochină

Zestrea spirituală lăsată de Nichita Smochină este imensă, dar încă puțin cunoscută. De aceea nu putem face o analiză amplă a lucrărilor sale, care     s-au păstrat și care au fost recuperate în dreapta Prutului. Ne propunem  mai întâi să le facem cunoscute publicului basarabean  în linii generale.

Lucrări publicate în limba franceză ( 8 articole), printre care „ Les atrocites soviteique. Les masacres des Moldaves, „LU” Paris, 19 martie 1932,  ( pseudonim M. Florin).

Lucrări publicate în limba germană ( 3articole), printre care „ Die Rumănen in sowjeirussland, Iași, 1939.

Lucrări publicate în limba italiană (2 articole), dintre care „ Romani traiil Dniester and il Bug”, București, 1942.

Lucrări publicate în limba rusă  ( 2 articole), dintre care „ Vnovi naidennaia  drevniaia evanghelia”, Moscova, 1969.

La aceste 17 titluri de lucrări în limbi străine se mai adaugă lucrările publicate în limba română (63 de titluri). În total sunt circa 80 de titluri, printre care articole, studii și monografii.

Amintim aici că ilustrul etnolog Iordan Datcu, autorul mai multor lucrări de referință în domeniu, printre care și Dicționarul etnologilor români, în treivolume, are un rol important în scoaterea din anonimat al marelui cărturar și distins etnolog Nichita Smochină, apreciindu-i meritele pe bună dreptate:

„ După Teodor Burada, afirmă el, cea mai însemnată contribuție la cunoașterea spiritualității românilor transnistreni o aduce Nichita Smochină. Cultivat, cu o ardentă dragoste pentru românii din stânga Nistrului, pe care-i socotea, cum se socoteau și ei, o ramură din trunchiul românității, cu un interes major pentru istoria și prezentul lor, cu o mare curiozitate, cu real talent de cercetător și cu o pasiune pe măsură, Nichita Smochină străbate, atâta vreme cât trăiește în ținutul copilăriei și cât a îndeplinit o serie de funcții administrative, apoi cât a fost militar, întregul spațiu transnistrean și își notează varii creații populare, obiceiuri. Spre deosebire de predecesorii săi întru cercetarea creației populare, Smochină a dat prioritate cercetării obiceiurilor populare, aceasta fiind partea cea mai tare a operei sale… Formația de etnograf, folclorist, sociolog și istoric și-a pus amprenta pe stilul lui Smochină, în sensul că acesta nu tratează obiceiurile și creațiile populare rupte de  contextul care le-a creat și perpetuat. Ideea majoră a acestor studii este că până în a doua jumătate a secolului al XVIII–lea, deci până când a avut loc expansiunea rusească și cea ucraineană, românii de dincolo de Nistru și până mai departe spre Bug, erau acolo trainic așezați, aveau o cultură a lor, o viață specifică, tradițiile lor proprii, aceleași cu ale românilor din Basarabia și din restul țării, se bucurau de dreptul de a avea serviciul religios în limba română, oficiat de preoți din Basarabia, își făceau judecata după obiceiul pământului (jus valachicum), aveau o organizare pe ținuturi, conduse de un pârcălab sau strajnic, ajutați de zapcii, dările încasate de aceștia de la populație fiind vărsate în visteria Moldovei.” ( Iordan Datcu,  Dicționarul etnologilor români în trei volume, editura SAECULUM I.O.:București, 1998, vol.2, p. 213- 214).

Pentru aceste adevăruri și pentru altele asemenea, marele cărturar și patriot Nichita Smochină a suferit mai mult de 60 de ani, din 1918 și până la sfârșitul vieții, în  1980. Opera lui a fost surghiunită și după moartea lui. Iată cum pedepsesc ocupanții pe cei mai de vază fii ai neamului nostru, care luptă pentru libertate și pentru dreptate. Savant de talie națională și europeană, Nichita Smochină,cunoștea mai multe limbi, printre care  franceza, rusa, slavona veche, germana, italiana ș.a., consacrându-și întreaga viață științei și luptei pentru adevăr și dreptate, pentru apărarea drepturilor românilor transnistreni, care au suportat un adevărat genocid din partea regimului comunist sovietic. I-au  fost uciși părinții, frații, rudele de către regimul comunist instaurat în 1917-1918 la baștina sa, la Dubăsari și în tot spațiul dintre Nistru și Bug. A suferit mult și după anul 1944, când regimul comunist s-a instaurat și în România, a fost prigonit, sărăcit  și maltratat, dar a rămas fidel până la moarte adevărului științific, adevărului istoric și cauzei naționale. Aproape jumătate de secol regimul a lucrat diabolic, ca să-i distrugă opera, să-i defăimeze numele, să-i șteargă urmele. El a spus pe bună dreptate, că regimul comunist a întors România înapoi cu două veacuri

  Dintre studiile etnologice ale lui N. Smochină, amintim: „Din obiceiurile românilor de peste Nistru – Dumineca Mare (1924);

Crăciunul la moldovenii de peste Nistru și Anul Nou la românii de peste Nistru ( ambele, 1925);

Boboteaza, Prohoadele…și Iarba verde, din obiceiurile moldovenilor                            ( tustrele, 1927);

Din literatura populară a românilor de peste Nistru ( 1939);

Primele  ctitorii între Nistru și Bug și Ctitorii românești la răsărit de Bug (ambele, 1942).

La nr. 61 avem Memoriile lui Nichita Smochină, Editura Academiei Române, 2009, 620 p.

La nr. 62 avem cartea  Pagini din însemnările unui rebel. Academicianul Nichita Smochină, Editura Samia, Iași, 2012 (Memoriile lui Nichita Smochină din perioada  august 1944-decembrie 1980), circa 700 p.

Și la nr. 63, în final,  Din literatura populară a românilor de peste Nistru,  ediție îngrijită de Iordan Datcu, RCR Editorial, București, 2015.

Nu am consultat această ediție îngrijită de Iordan Datcu, dar avem la dispoziție o xerocopie a lucrării originale, editată de Nichita Smochină la București în anul 1939, xerocopie adusă la Sectorul de Folclor din cadrul Academia de Științe a Moldovei de către regretatul folclorist Nicolae Băieșu. În prefața semnată de Nichita Smochină găsim informații utile și aprecieri valoroase:„ Întâile culegeri românești transnistriene apărute în țară, menționează autorul,  le datorăm lui T. T. Burada ca rezultat al celor două călătorii făcute la Românii din gubernia Cherson și Kameneț – Podolsc. După războiul mondial (Primul Război Mondial, n. n.) găsim pe ici – colo câte o poezie- două, publicate în diferite periodice, de T. Hotnog și M. Florin, altele în ziarul  Cuvânt moldovenesc din Chișinău, iar de curând lucrarea lui P.V. Ștefănucă. Câteva obiceiuri și poezii populare au mai fost publicate de noi în ziarul  România Nouă din Chișinău (1926, nr.68-70), precum și în revistele  Societatea de mâine și  Ramuri. Toate aceste culegeri – afară de aceea a lui P. V. Ștefănucă – sunt redate în limba literară.”             ( Nichita Smochină, Din literatura populară a românilor de peste Nistru, București, 1939, p. 1.). În continuare autorul menționează că și românii de dincolo de Nistru au  cules și au publicat poezia populară. După formarea Republicii Moldovenești  cu capitala la Balta, apoi la Tiraspol, primul culegător și editor a fost Petru Chior, care era comisar al educației naționale. El  a editat trei broșuri mici de poezie populară, care mai târziu au fost arse , iar autorul lor a fost  pedepsit cu moartea. „ Adevăratul motiv al condamnării, menționează N. Smochină, trebuie căutat însă în faptul că autorul a urmărit să redea unitatea sufletească a Românilor de pretutindeni.” ( N. Smochină, Din literatura populară a românilor de peste Nistru, p. 2 ). Iată cum pedepsesc ocupanții pe cei care spun adevărul. După ce a fost ucis un intelectual, cine mai avea curajul să mai publice asemenea cărți? Nichita Smochină a cutezat! Și a pătimit toată viața, ba și după moarte!

La pagina 7  autorul prezintă tabloul textelor: ( clasificarea pieselor folclorice și numărul lor):

Balade și cântece vechi: 1-6; Doine: 7-69; Strigături: 70-75; Colinde: 76-89; Literatura nunții: 90-93; Ghicitori: 94-129; Povești și snoave: 130-134;  Descântece: 135- 142; Varia: 143-146.

Reproducem câteva texte.

1. Balade și cântece vechi:

„ Albî floarea bobului, /La capătul dealului / Sticlesc ochii șărpilui/                 Di doru voinicului. / Șădi-un șărpi-ncolăcit / Ș-al mănâncă pi-on voinic./

L-o mâncat pi gimătati / Și gimătati n- al mai poati:/ Sai, măi frati șî mă scoati, / Ț-oi ci frati pân la moarti! /Hai, murgule, paști-o brazdî,/ Ca voinicu sî ti vadî,/ Șî di luptî sî-i măi ardî. / Șî ti-ntindi epurești / Ca pi voinicu s-al izbăvești!  ( Lăbușca, raionul Crutî, de la un bărbat de 50 de ani, culeasă în anul 1936).

  Doine: „Frunzî verdi di-o sulcinî, / Cresc trii flori într-o grădinî./

Eu mă aplec, eli sî-nchinî / Și mă văd cî-s o străinî./ Frunzî verdi grîu, sacarî, / Cîti dealuri șî ponoarî, /Toati-s plini de-a me parî,/ Cîti dealuri șî vălceli, / Toati-s plini de-a me jăli”…

„Of, amar și iar amar, / Mari pojar s-o stîrnit / Și nu-i vremi di prăgit, / Cî nu-i di parî, /Da-i di viațî amarî./ Haidi, măi frați, grămăgioarî,/ Ș-om plîngi, cî nu-i chip di stîns, / Așa di tari s-o aprins./ Or ardi șîgunoaili /                Ș-or rîm-ne chetrili / Șî noi cu durerili.” ( Rohi, r. Dubăsari, f. 54, 1926. Se cântă și în satele Mahala, Corjevo-Crețești și Coșnița din același raion.

 „Frunzî verdi di podbal, / Rău îi, Doamni, cel moscal: /El ti-ndeamnî la frîțîi,/ Frati zîci c-o sî-ți fii!../Sî nu-l crezi nici când îți jurî, /Că el crucea chiar ț-o furî. /Decât moscal creștin, / Mai bine turc păgîn!”                       Asemenea poezii populare au fost ascunse se către ocupanți. Ei, pentru crimele lor, au așteptat doar mulțumire…

Despre savantul Nichita Smochină au scris și unii cercetători de la Academia de Științe a Moldovei, cum ar fi folcloristul Victor Cirimpei ș.a.

„ Mai rar întâlnită memorie și perspectivă de cunoaștere științifică în detaliu a fenomenului studiat – aceasta este marca savantului român din stânga Nistrului Nichita Parfenie Smochină” ( Victor Cirimpei, Un distins etnolog român scos din anonimat”, Revista Akademos, nr. 4 (39), 2015 p.175).

Gherasim Pintea,un contemporan al lui Nichita Smochină scria despre acesta încă la 1941:„ A fost și este încă un Șincai al transnistrienilor, purtându-le cronica în desagă. Istoria Românilor îi va rezerva locul de marcă printre ctitorii neamului.” Nichita Smochină a fost numit și „păprintele sufletesc al transnistrienilor.” ( Citat după Iordan Datcu, Etnologi basarabeni, nord- bucovineni și transnistrieni, p.71).

Nichita Smochină a fost nevoit să  publice și cu diverse pseudonime:                            M. Florin,  A. Ciobanu – Vlaicu. ș.a.

În concluzie susținem cu tărie că întreaga moștenire culturală adunată cu sânge de către Nichita Smochină și în special cea etnografică și folclorică, merită și trebuie să fie reeditată, ca să ajungă  obiect de studiu științific al generației de azi, ca adevărați urmași și moștenitori ai generației care a făurit Unirea.

Referințe bibliografice:

CIRIMPEI, Victor. Un distins etnolog român scos din anonimat. În:Akademos. Chișinău, 2015, nr. 4 (39), p.175.

COLESNIC, Iurie. Basarabia necunoscută, Chișinău, Editura Muzeum,                 2007, 360 p.ISBN 978 – 9975 – 906 – 17 – 3.

            DATCU, Iordan. „ Etnologi basarabeni, nord-bucovineni și       transnistreni,”București: RCR Editorial, 2014, 270 p. ISBN 97–606 -8300–55 -9).

             DATCU, Iordan. Dicționarul etnologilor români, în trei volume, Editura     SAECULUM I.O. București, 1998.

            (SMOCHINĂ, Nichita. Memorii / sub îngrijirea: Galin – Corini Vlad. – București: Editura Academiei Române, 2009, 620p.,ISBN 978- 973-27-1856-8).

SMOCHINĂ , Nichita . Din literatura populară a românilor de peste Nistru, București ,1939.

Publicitate