Nichita Smochină : in memoriam

      

Nichita P. Smochină – savantul notoriu și apostolul rebel  al românității  dintre Nistru și Bug

Ștefan SOFRONOVICI, Centrul Academic Internațional Eminecu

                                                                                                                                           

Nichita Parfenie Smochină, savant de talie națională și europeană, dar și un aprig luptător pentru drepturile românilor de sub ocupație sovietică,  este primul dintre românii transnistreni, locuitori de veacuri pe pământurile dintre Nistru și Bug, ales membru de onoare al Academiei Române, la 2 iunie 1942. Comisia care l-a propus era alcătuită din 7 academicieni, personalități notorii :  I. Petrovici,  Șt. Ciobanu, Ion I. Nisor, M. Sadoveanu, I. Simionescu, G. Murnu și D. Gusti.  Ei  l-au apreciat drept  „ vajnicul apărător al cauzei românilor transnistreni, care în același timp este și un cărturar de seamă”. ( Iordan Datcu.  Etnologi basarabeni, nord-bucovineni și transnistreni. București: RCR Editorial, 2014, 270 p.  ISBN 978 – 606 -8300 – 55 -9, p. 70). Ștefan Ciobanu era din Basarabia, de pe malul drept al Nistrului, din satul Talmaza. La acea vreme noul primit în rândurile Academiei Române era cunoscut ca  etnograf, folclorist, sociolog, istoric și publicist. Un contemporan al său, Gherasim Pintea,  scria despre Nichita Smochină în anul 1941: „ A fost și este încă un Șincai al transnistrenilor, purtându-le cronica în desagă. Istoria românilor îi va rezerva locul de marcă printre ctitorii neamului.” (Iordan Datcu.  Etnologi basarabeni, nord-bucovineni și transnistreni, p. 71).

  A avut o viață zbuciumată, dramatică, precum a fost soarta românilor  în general și a românilor transnistreni, nord-bucovineni și basarabeni, în deosebi. Participă activ la luptă în cele Două Războaie Mondiale. În Primul Război Mondial luptă în cadrul Armatei Imperiale Ruse, pe Frontul din Turcia și Persia,unde din 4000 ( patru mii) de soldați rămân în viață doar 80 ( optzeci). Este rănit. Pentru vitejie în luptă primește  mai multe decorații imperiale. În cel de Al Doilea Război Mondial luptă împotriva regimului stalinist, care la 28 iunie 1940 a ocupat mari teritorii românești ( Basarabia și Bucovina de Nord), unde au săvârșit un adevărat genocid, omorând sute și mii de oameni pașnici și nevinovați. Gospodarii satelor au fost deportați în Siberia și prin alte pustietăți stăpânite de ei, băgați în vagoane de  vite. Floarea intelectualității a fost practic exterminată, fiind  declarată „dușman de clasă” sau „dușman al puterii sovietice.” Unii au fost împușcați fără o judecată echitabilă, alții au fost băgați  prin pușcării.  În timpul de față încep să apară la iveală documente care arată crimele săvârșite de către regimul  stalinist – terorist și se vede fața  adevărată a dușmanilor care se numeau „prieteni,”„ frați mai mari” și  „eliberatori.”De fapt ei ne-au furat pământul și apele moștenite din buni- străbuni. Mai întâi teritoriile dintre Bug și Nistru, apoi dintre Nistru și Prut, cu gurile Dunării și vreo 50-60 de km. de litoral al Mării Negre: de la gurile Dunării până la Liman și Cetatea Albă. Acești „prieteni” și „eliberatori,”care au furat tezaurul României de 93 de tone și 400 de  kg. de aur curat, de cea mai înaltă probă, alcătuit din monede de aur germane și austriece, dar și din lingouri, ne-au distrus viața prin teroare și jaf, prin deznaționalizare și dezinformare. Apoi  ne-au impus să-i iubim și să le mulțumim, c-au venit peste noi cu atâtea crime și jafuri. Ba au ajuns să ne  impună să le scriem poezii și cântece. Regimul comunist din fosta  URSS a ucis circa 80 mln. ( optzeci de milioane ) de oameni pașnici și gospodari, iar toate regimurile comuniste din lume au pe conștiința lor circa 300 mln.( trei sute de milioane) de vieți ale oamenilor civili, neînarmați, pe timp de pace, uciși doar pentru că aveau credința lor și opinia lor proprie, care nu coincidea cu cea a teroriștilor comuniști. Este nevoie de o judecată a regimurilor comuniste – teroriste, care au săvârșit crime grave în fața umanității, omorând propriii cetățeni din țările lor, terorizând popoare întregi.

   În opinia lui Nichita Smochină „ Comunismul a întors România cu două veacuri înapoi .”

A fost un savant de talie națională și europeană, cunoștea mai multe limbi, printre care  franceza, rusa, vechea slavonă, germana, italiana ș.a. Și-a  consacrat  întreaga viață științei și luptei pentru adevăr,  pentru dreptate și libertate, apărând cu riscul vieții drepturile românilor transnistreni, care au suportat un adevărat genocid din partea regimului comunist sovietic. Iordan Datcu îi face o înaltă apreciere în calitate de etnograf și folclorist: „După T. Burada cea mai însemnată contribuție la cunoașterea spiritualității românilor transnistreni o aduce Smochină.” (Iordan Datcu. Dicționarul Etnologilor Români, Editura Saeculum I.O.București, 1998, p. 213). I-au  fost uciși părinții, frații, rudele de către regimul comunist instaurat în 1917-1918 la baștina sa, la Dubăsari și în tot spațiul dintre Nistru și Bug. A suferit mult și după anul 1944, când regimul comunist s-a instaurat și în România, a fost prigonit, sărăcit  și maltratat, dar a rămas fidel până la moarte adevărului științific, adevărului istoric și cauzei naționale. Aproape jumătate de secol regimul a lucrat diabolic, ca să-i distrugă opera, să-i defăimeze numele, să-i șteargă urmele.

  A venit, însă, timpul, ca să iasă la lumină adevărul despre biografia și opera savantului și patriotului Nichita Smochină. „ Dacă a existat în secolul XX o figură emblematică pentru Transnistria, acesta a fost Nichita Smochină. El a cunoscut gloria plenară și negarea definitivă. A ajuns să facă studii la Iași, doctoratul la Sorbona, să fie șef de cabinet al mareșalului Ion Antonescu, membru de onoare al Academiei Române și să dispară în ilegalitate absolută, deghizat în călugăr, ca să nu fie exterminat de autoritățile comuniste.” ( Iurie Colesnic, Basarabia necunoscută, Chișinău, Editura Muzeum, 2007, 360 p. ISBN 978 – 9975 – 906 – 17 – 3, p.154.)

Date biografice.

 S-a născut la 14/27 martie 1894, în familia Anghelinei și a lui Parfenie Smochină, țărani gospodari din satul Mahala, o suburbie a orașului Dubăsari, plasa Lunca, județul Tiraspol. În prezent satul Mahala nu mai există, fiind asimilat de către or. Dubăsari. Tatăl său,  Parfenie Smochină, numit de săteni Somochină, a fost   staroste (primar)  al satului timp de 20 de ani. Părinții erau români, descendenți din Maramureș. Acasă și în sat pe atunci se vorbea doar  românește. Numele de fată al mamei era Mircea. Anghelina Smochină  era o femeie credincioasă,  păstrătoare a tradițiilor  populare. Satul se afla pe valea Nistrului, vestită prin creșterea legumelor și a pomilor fructiferi. Părinții aveau o livadă de 12 desetine. Despre locul natal Nichita Smochină mărturisește cu mândrie și admirație: „ Am colindat multe țări. Am cunoscut multe popoare, dar o regiune și un ținut mai bogat și mai frumos ca al meu  n-am întâlnit. Bogată și frumoasă este valea Nistrului. Numai unul care a trăit și a crescut pe aceste meleaguri ale Californiei noastre românești o poate aprecia așa cum se cuvine.” (  Nichita Smochină; Memorii /sub îngrijirea: Galin-Corini Vlad. – București: Editura Academiei Române, 2009, 620 p.,ISBN 978- 973-27-1856-8 p.11-12).

În familie au fost cinci băieți și două fete. Nichita, numit acasă Vlaicu,  a fost cel mai mic dintre frați: Ariton, Tănase, Nitrofan și Gore. Cele două surori au murit înainte de a se naște el. La  școala bisericească din sat a învățat a citi și a scrie. Învățătura se făcea obligatoriu doar  în limba rusă, aceasta fiind metoda de rusificare forțată promovată de către Imperiul Rus în teritoriile ocupate. Deși populația era românească și avea dreptul la învățătură în limba română. Dascălul I. Bărcaru  îi învăța să memorizeze rugăciuni și să citească în limba rusă din ceasloave scrise doar în limba rusă și în limba slavonă.  Apoi  și-a urmat studiile la liceul rus din Dubăsari, pe care îl termină la 15 iunie 1910, cu medalie de aur ( „ Foaie de laudă”). Despre corpul didactic al școlii din Dubăsari Nichita Smochină are cuvinte bune: „La școala mea din Dubăsari, de care mă simt atât de legat, am avut un corp didactic aș spune foarte bun. Lui îi datorez că am făcut două facultăți, literele și dreptul,  ( la Universitatea Alexandru Ioan Cuza  din Iași ), că am ajuns pe urmă să mă specializez la Universitatea din Paris, iar mai târziu, la o vârstă încă tânără să fiu ales în cel mai înalt for științific, acela de membru de onoare al Academiei Române.” ( Memorii, p. 84).

 În ianuarie 1912 se căsătorește cu  Agafia Ciobanu. În 1912 se naște fiica Claudia și în 1914 – fiul Alexandru, care a fost și el deportat în Siberia, de unde a scăpat cu viață, iar mai tîrziu îi va promova opera și cauza.

 Când s-a început Primul Război Mondial a fost mobilizat în armata Împăratului Nicolai, a făcut școala de ofițeri din Minsk. Apoi, de la 15 ianuarie 1915 până la 29 ianuarie 1918, a fost căpitan în Regimentul 3 de Grăniceri din Tbilisi, Gruzia. A fost printre cei 80 de soldați ai armatei țariste, care au rămas în viață din cei 4000 de soldați de pe frontul din Persia și Turcia. Este rănit și primește  pentru  eroism decorația „Sfântul Gheorghe” cu spadă, fiind ridicat la rangul de nobil.

În luna mai, 1917,  participă în calitate de delegat la Congresul popoarelor din Caucaz, unde s-a luat decizia de a se acorda independență Georgiei. A luat acolo cuvântul, în dezbateri, solicitând facilități pentru moldovenii din Caucaz: școli naționale pe baza manualelor cu grafie latină, perfecționarea studiilor de către studenți la București, Iași, Chișinău, oficierea serviciului divin în limba română ș.a.

   La Petrograd, unde a fost cu misiune specială, se întâlnește cu Vladimir Lenin, care îi spune că poporul nostru este mai avansat în cultură decât poporul rus și îl îndeamnă să lupte cu burghezia din Basarabia și din România.  Revine la baștină în 1918. Este ales de către conaționali  președintele Zemstfei ( prefect) și deputat în Rada de la Kiev. Se opune cu vehemență  planurilor ministrului Vincenco de anexare a  Basarabiei de către Ucraina.   După ocuparea Ucrainei și a Transnistriei de către Armata Roșie  noile autorități bolșevice îl condamnă la moarte,  declarându-l „dușman al puterii sovietice”. Se refugiază în România. Trece Nistrul înghețat, în mod clandestin, la 25 decembrie 1919, împreună cu soția, fără cei doi copii, stabilindu-se la Iași. În august 1920 se angajează la Direcția Căilor Ferate, ca funcționar, în 1922 se înscrie la două facultăți ale Universității din Iași: la Facultatea de Litere și Filozofie și la Facultatea de Drept.  În 1930 se înscrie la doctorat la Facultatea de Drept la Iași și a susținut examenele pentru primii 2 ani. Datorită sprijinului din partea lui Nicolae Iorga obține o bursă de studii pentru doctorat la Universitatea Sorbona din Paris. Din 1931 până în 1934 a pregătit teza   Românii din Rusia Sovietică de la origini până în zilele noastre. Teza este scrisă în limba franceză. Obține titlul de Doctor în Drept. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial a fost în anturajul mareșalului  Ion Antonescu, în aprigă luptă pentru eliberarea teritoriilor românești de sub ocupație sovietică. După intrarea Armatei Roșii în România, în 1944, a fost declarat din nou dușman al puterii sovietice. Cu părere de rău, între Rege și Mareșal erau opinii diferite cu privire la pregătirea și anunțarea Armistițiului cu URSS, după ce aliații au schimbat cursul războiului, oferind sprijin sovieticilor. Mareșalul Ion Antonescu vroia garanții sigure din partea URSS că nu vor ocupa iarăși Basarabia și Bucovina de Nord, căci știa năravul lor și nesațul lor de pământuri și averi străine. Regele vroia  cât mai repede un Armistițiu de pace. Sovieticii au venit cu presiuni, ca de obicei. Mareșalul a fost arestat îndată după intrarea trupelor sovietice în România, la 24 august 1944. Apoi a fost predat sovieticilor, care l-au ținut arestat până în anul 1946, când au pregătit terenul și condițiile de care aveau ei nevoie și l-au adus în România, la închisoarea Jilava. În luna mai, 1946, în plină campanie electorală, a fost judecat de către așa- numitul „Tribunal al  Poporului.” Acest tribunal a fost înființat împreună cu „ Comisia Aliată de Control,” pentru „a ancheta prezumtivii criminali de război, conform articolului 14  din „ Pactul de Armistițiu cu România.” Eroul și martirul Ion Antonescu a fost executat la 1 iunie 1946 prin împușcare. Soarta lui au hotărât-o iarăși mai mult rușii, dar au realizat-o cu mâinile românilor. O mare greșeală, în opinia mea, s-a comis atunci când comandantul armatei a fost dat pe mâna dușmanilor cu nume de „prieteni.” La Conferința de la Ialta  din 4 – 11 februarie anul 1945 dintre Stalin , Roosevelt și Churchill „Aliații au tăcut, / Stalin a făcut ce-a vrut… /,( vorba cântecului „Doamne, ocrotește-i pe Români”de Adrian Păunescu ). Astfel, România, din țară biruitoare, ajunsă iar pe mâna bolșevicilor, a plătit tribut greu, încă mai mult  decât în anul 1940, când era doar o parte sub Teroarea Roșie. După 1944 URSS a instaurat un guvern comunist și a venit cu teroare din nou, arestând, judecând și  împușcând pe cei mai buni fii ai neamului românesc. Un adevăr amar spus de savantul notoriu și apostolul rebel al românității dintre Nistru și Bug, Nichita Smochină, s-a adeverit. Comunismul a întors România cu mulți ani înapoi, prin instaurarea dictaturii. Atunci au putut face mulți diferența dintre „dictatura” Mareșalului Ion Antonescu pe timp de război și cea comunistă de după război. Dar era deja târziu. Rușii s-au folosit din plin de divergențele dintre politicienii români și i-au lichidat pe rând pe toți patrioții. Apoi au plodit și au pus în locul lor internaționaliști. Pe unii urmași ai lor poate că îi mai ghidează și astăzi. Nichita Smochină fost demis din funcție, a fost nevoit să umble fugar, să se ascundă prin munți, pe la mănăstiri, cu nume de călugăr. A fost urmărit și hăituit tot restul vieții, dar a continuat munca științifică, scriind și publicând din cont propriu, cheltuind și puținii bani ce îi avea. A promovat  adevărul științific despre neamul românesc în genere și despre românii din stânga Nistrului. Iată una dintre mărturiile sale despre vechimea românilor pe pământurile dintre Nistru și Bug, scrisă în anul 1941, în Cartea Moldovanului: „ Transnistria, adică provincia cuprinsă între Nistru și Bug, căreia locuitorii băștinași îi spun Moldova, iar oficialitatea rusă Moldavia, este acea dintâi fâșie de pământ moldovenesc pe care a pus mâna stăpânirea străină acum un veac și jumătate. Înainte, la anul 1740, după cum arată documentele publicate în colecția completă de legi a Imperiului Rusesc și documentele de la Biblioteca Academiei Române, granița Moldovei cu Rusia era pe râul Bug (Doc. N 74/ LXXXVI, semnat de  Mustafa, comisar, Mehmet Decadire, Ivan Neplivev, comisar din partea Moscalilor, adică rușilor, Hagi și Toderașcu, velpitar din partea Măriei Sale  Grigore Vodă din partea Moldovei…”  ( Nichita Smochină, Memorii,     p. 444).  Și eu îmi amintesc o vorbă în popor, auzită de  la părinți și neamuri din sat prin anii 1970: „ De la Nistru pân’ la Bug,/ Mai departe nu mai fug…” Asta însemna că basarabenii aveau neamuri  până la Bug. Cu părere de rău, fostul Președinte al României, Ion Iliescu, afirma la postul de Televiziune din Federația Rusă la începutul  anului 1992, că „ dincolo de Nistru nu locuiesc români și nu sunt teritorii românești” ( Citat din memorie din ceea ce am văzut personal și am auzit cu urechile mele din gura lui Ion Iliescu la  programul „ Vremea” de atunci). Am avut impresia că mi-a înfipt un cuțit în spate când am auzit vorbele lui. Dar n-a fost prima lui lepădare de noi, românii din afara granițelor de azi a României. Se mai lepădase o dată prin ianuarie 1990, îndată după Revoluție, când a fost la Moscova, la întâlnire cu Mihail Gorbaciov, șeful URSS. Atunci a declarat cu acel zâmbet pe față, pe care îl afișa mereu, că România nu are pretenții teritoriale față de URSS și că România va rămâne în Tratatul de la Varșovia. Iar noi, aici la Chișinău, sute și mii de români basarabeni, strigam de vreo câțiva ani „Jos hotarul de la Prut” și „ Unire”. Atunci am auzit prima trădare din partea lui. Cu Basarabia și Bucovina de Nord ocupată de sovietici și el „nu avea pretenții teritoriale” față de cei ce au furat pământ din țara pe care o conducea! Cu așa conducători unde ajungem? A doua lepădare de noi a fost atunci când Republica Moldova și-a declarat independența, la 27 august 1991. România, cu Iliescu în frunte, a recunoscut independența acestui pământ românesc pentru care s-a vărsat mult sânge și au murit mii și mii de români. Românii de aici la  27 martie 1918 au dat startul Marii Unirii. De la Chișinău a început în 1918 făurirea României Mari.  Recunoscând independența fostei Basarabii, conducerea României a susținut de fapt separatismul Chișinăului față de București, care nu se deosebește prea mult de separatismul Tiraspolului față de Chișinău. Și a treia oară s-a lepădat acest Ion Iliescu  și de românii transnistreni de la baștina lui Nichita Smochină. Să fi știut fostul președinte ce avea să   urmeze, poate nu făcea așa afirmație. Dar, trebuie să ținem cont de faptul că  forțele imperiale de la Moscova au avut și mai au gânduri ascunse față de noi, românii. Și tot timpul ne pun gând rău. După asta, la 2 martie  1992, acele forțe au  declanșat războiul ruso- moldovenesc de la Nistru, unde au căzut mulți feciori vrednici ai Basarabiei și au rămas copii orfani și femei văduve. Autoritățile din Chișinău nu – i prețuiesc cum se cuvine și nu-i ajută prea mult nici pe veteranii rămași în viață, nici pe urmașii celor căzuți în luptă, chiar și a celora căzuți cu titlu de erou. Astfel an de an se  descurajează patriotismul cetățenilor. Dincolo de  Nistru mai există un regim separatist paramilitar, format de Rusia, care, făcând jocul ascuns sau fățiș al Moscovei,  stăpânește acele pământuri de la baștina lui Nichita Smochină, terorizând  în continuare oameni pașnici și parazitând din contul nostru, al românilor moldoveni  de pe ambele maluri ale Nistrului. Căci administrația de la Chișinău are grijă să tot amintească celor de la București, că Republica Moldova este un „stat suveran și independent.”și unii din ei chiar socot  România ca dușmanul nr. 1 al statalității moldovenești. De fapt, însă, dacă e să spunem lucrurilor pe nume, Republica Moldova este un stat artificial și nu unul natural, cum este România. Din experiența mea, trăită din anul 1987 și până acum, în anul 2021, independența Republicii Moldova este mai mult o independență față de România și mai puțin o independență față de Rusia. Un președinte al Dumei de Stat din Rusia, cu mai mulți ani în urmă, după ce a ieșit din beciurile de la Cricova, s-a  scăpat cu vorba prin Chișinău, spunând că ei ne-au făcut Transnistria, ca să nu ne unim cu România. Dar unii dintre noi cred că suntem independenți și liberi. Rămân tot mai puțini asemenea oameni, dar dușmanii s-au folosit de această iluzie. Și au mai făcut așa un mecanism, încât acest  regim de la Tiraspol se ține mult pe cheltuiala noastră. Cu ochiul liber se vede că Armata Rusă de la Tiraspol și Tighina este o armată  de ocupație și  ne ține în sfera de influență rusească. Cu ochiul liber se mai vede că Biserica Rusă, instaurată aici ilegal și necanonic, păstorește sufletele românilor moldoveni, preoții din această mitropolie îndemnând românii nu la Unire, ca preoții din anul 1918, ci la dezbinare față de România  și supușenie  fața de Rusia, care este dușmanul natural de moarte al întregului neam românesc, de la Bug și până la Tisa, cu tot cu preoții acestei mitropolii antiromânești. Fiecare zi de așa numită „independență” a Republicii Moldova prelungește separatismul  față de România și îndepărtează ziua Reunirii. Asta să fie clar pentru orice român, dar mai ales pentru cei ce fac politică. Ca să nu mai vorbim degeaba.

       Marele patriot și savant Nichita Smochină se stinge din viață în noaptea de 14 decembrie 1980, la vârsta de  86 de ani, obosit, deznădăjduit și întristat de înstrăinarea Transnistriei, a Basarabiei și a Bucovinei de Nord, care după terminarea celui de al Doilea Război Mondial, peste noapte au devenit iarăși „teritorii sovietice”, părți componente ale Imperiului Sovietic și uitate de către unele oficialități comuniste de la București. Apostolul rebel al românității transnistrene a fost întristat mult și de starea de ocupație rusească a întregii Românii, prin regimul comunist instaurat în țară, un regim antiuman, antinațional și anticreștin. Timp de peste 45 de ani cest regim a săvârșit multe crime și nedreptăți și, în loc de „raiul”  promis, regimul a trecut țara prin infern.  Peste trei ani acest regim a căzut, speranța lui împlinindu-se parțial. Mâna Rusiei iarăși s-a simțit prezentă. Împușcarea grabnică a soților Ceaușescu, chiar în ziua de Crăciun, rămâne o pată de sânge pe conștiința regimului Iliescu, ascultător de Moscova.  Dar noi trebuie să luptăm pînă la capăt,  pînă la realizarea idealului de Reunire, pentru care  apostolul rebel și savantul notoriu Nichita Smochină s-a jertfit alături de sute și mii de înaintași ai noștri. Cauza lor trebuie s-o realizăm noi, urmașii lor de azi și de mâine.

Activitatea științifică

  1. Lucrări publicate în limba franceză ( 8 articole), printre care „ Les atrocites soviteique. Les masacres des Moldaves, „LU” Paris 19 martie 1932.              ( Pseudonim M. Florin)
  2. Lucrări publicate în limba germană ( 3 articole), printre care „ Die Rumănen in sowjeirussland, Iași, 1939.
  3. Lucrări publicate în limba italiană (2 articole), dintre care „ Romani trai il Dniester and il Bug”, București, 1942
  4. Lucrări publicate în limba rusă  ( 2 articole), dintre care „ Vnovi naidennaia  drevniaia Evanghelia”, Moscova, 1969.
  5. Lucrări publicate în limba română (63 de titluri)

  Dintre studiile etnologice ale lui Nichita P. Smochină, amintim: „Din obiceiurile românilor de peste Nistru – Dumineca Mare (1924), Crăciunul la moldovenii de peste Nistru și anul Nou la românii de peste Nistru ( ambele, 1925); Boboteaza, Prohoadele…și „Iarba verde”, din obiceiurile moldovenilor ( tustrele, 1927); Din literatura populară a românilor de peste Nistru ( 1939); Primele  ctitorii între Nistru și Bug și Ctitorii românești la răsărit de Bug (ambele, 1942).

La nr. 61 avem Memoriile lui Nichita Smochină, Editura Academiei Române, 2009, circa 600 p.;

La nr. 62 avem cartea„ Pagini din însemnările unui rebel.” Academicianul Nichita Smochină, Editura Samia, Iași, 2012 (Memoriile lui Nichita Smochină din perioada  august 1944-decembrie 1980), circa 700 p.

Și la nr. 63, în final, Din literatura populară a românilor de peste Nistru”,  ediție îngrijită de Iordan Datcu, RCR Editorial, București, 2015.

Amintim aici că Iordan Datcu are un rol important în scoaterea din anonimat al marelui cărturar și distins etnolog Nichita Smochină, pe care l-au apreciat și etnologi de la Chișinău:

„ Mai rar întâlnită memorie și perspectivă de cunoaștere științifică în detaliu a fenomenului studiat – aceasta este marca savantului român din stânga Nistrului Nichita Parfenie Smochină” ( Victor Cirimpei, Un distins etnolog român scos din anonimat”, Revista Akademos, nr. 4 (39), 2015 p. 175).

 A publicat și cu pseudonime.  M. Florin,  A. Ciobanu – Vlaicu. ș.a.

În concluzie susținem cu tărie că întreaga moștenire culturală adunată cu sânge de către Nichita Smochină și în special cea etnografică și folclorică, merită și trebuie să fie obiect de studiu științific al generației de azi, ca adevărați urmași și moștenitori ai generației care în anul 1918 a făurit Unirea.

Referințe bibliografice:

CIRIMPEI, Victor. Un distins etnolog român scos din anonimat. În: Akademos. Chișinău, 2015, nr. 4 (39).

COLESNIC, Iurie. Basarabia necunoscută. Chișinău: Editura Muzeum, 2007,    360 p.

DATCU, Iordan. Etnologi basarabeni, nord-bucovineni și transnistreni. București: RCR Editorial, 2014, 270 p.

FDATCU, Iordan. Dicționarul Etnologilor Români, Editura Saeculum I.O.București, 1998, 328 p.). 

SMOCHINĂ, Nichita.  Memorii; sub îngrijirea: Galin – Corini Vlad. – București: Editura Academiei Române, 2009, 620 p.,ISBN 978- 973-27-1856-8.

Un gând despre “Nichita Smochină : in memoriam

  1. Aurel Strungaru

    Mă numesc Aurel Strungaru și sunt nepot a lui Nichita Smochină. Mulțumesc mult pentru articolul deosebit bunicul meu (Tata Mare cu îi spuneam nepoții).
    În ultimii ani au mai văzut lumina tiparului o serie de cărți de și despre Tata Mare.
    Cărți de Nichita Smochină:
    – Nichita Smochină, „Din literatura populară a românilor de peste Nistru”, ediţie îngrijită de Iordan Datcu, Editura R.C.R. Editorial, Bucureşti, 2015, 240 p., (cuprinde reeditarea celei mai mari părți a lucrărilor de folclor transnistrean, publicate de Nichita Smochină până în anul 1944).
    – Nichita Smochină, „Nunta la românii transnistreni”, editor Vadim Guzun, Editura Eikon, București, 2017, 358 p. (postmortem).
    – Nichita Smochină, „Transnistriana”, editor Aurel Strungaru, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2019, 456 p. (cuprinde articole ale lui Nichita despre istoricul Transnistriei, RASS Moldovenească si derspre atrocitățile de la Nistru).
    – Nichita Smochină, „Moldovenii – un nou neam neolatin?”, editor Aurel Strungaru, Editura StudIS, Iași, 2020, 164 p. (postmortem). Cărți despre Nichita Smochină:
    „Acţiunea informativă Nichita Smochină”, editor Vadim Guzun, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2013, 340 p.
    Alexandru Smochină, „Nichita Smochină: vox clamantis in deserto”, editor Vadim Guzun, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2014, 308 p.
    „Nichita Smochină, 35 de ani de la trecerea în nefiinţă”, editor Aurel Strungaru, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2016, 98 p.
    „Nichita și Agafia Smochină. Album de familie”, editor Aurel Strungaru, 2017, 404 p.
    „Nichita Smochină: O viață de apărător al românilor Transnistreni”, editor Aurel Strungaru, Editura Eikon, București, 2017, 435 p.
    Aurel Strungaru, „Nichita”, 2019, 512 p. (varianta pentru familie la „O viață de apărător…”)

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s