POVESTEA FOTOGRAFIEI „EMINESCU CU PRICHICI”

Ion HOLBAN, doctor în științe fizico-matematice

În 1992, la invitația directorului Casei Memoriale „Ion Creangă” din Humulești (Târgu Neamț), domnul Nae Popa, am participat la  ediţia a XXII-a a „Zilelor Ion Creangă”, avută loc în perioada  9-13 decembrie 1992. Acolo am avut fericirea să mă aflu câteva zile la mănăstirea Agapia împreună cu 4 oameni extraordinari, cu profesorii universitari Constantin Ciopraga, Gavril Istrate şi Alexandru Husar de la Iași și cu traducătorul din opera lui Ion Creangă și Lucian Blaga în daneză și norvegiană Erling Schøller, lucru care mi-a rămas în memorie pe toată viața. Timp de aproape o săptămână am fost împreună la diferite manifestații organizate cu această ocazie în cele mai diverse colective, iar seara stăteam până târziu la un păhar de vorbă în mănăstirea Agapia unde eram cazați. Cei trei profesori universitari de la Iași, cărora le ziceam Trei Crai de la Răsărit, erau adevărate enciclopedii în domeniul literaturii române și modele demne de urmat în viață, îi ascultam cu respirația tăiată. Cu norvegianul de origine daneză repede am găsit limbaj comun, s-a născut în Copenhaga, Danemarca, nu departe de institutul genialului fizician Niels Bohr, fondatorul  mecanicii cuantice, fizician venerat de mine, tot el autorul principiului complementarității, metodă de investigare practicată pe larg de Eminescu. Pentru a pătrunde mai adânc în esenţa fenomenului, i-am zis eu norvegianului, fizicienii au obiceiul să se identifice cu obiectul de studiu, atomul, electronul, unda, cum procedează un traducător? „Recunosc, atunci când traduc, procedez ca fizicienii, devin electron, structură moleculară, intru în reacţii…, adică devin cuvânt, frază, mă îmbin cu alte cuvinte, formez proverbe, aforisme, fuzionez cu textul, devin text, erou al poveştilor”. În Copenhaga, a absolvit Universitatea, facultatea de limbi romanice. Pe urmă s-a mutat cu traiul în Norvegia. Cunoaște foarte bine vreo 10 limbi, trei nordice, daneza, norvegiana, suedeza, germana, engleza, franceza, italiana, portugheza, spaniola… și bineînțeles româna. Dar nu spune că cunoaște aceste limbi, ci că le „bâlbâie”, că știe cu adevărat numai materna (daneza) şi norvegiana. Este o superioritate de a stăpâni limba maternă, zicea el. Dacă n-ai avut o mamă, un tată, care să te înveţe limba, e imposibil la o vârstă înaintată să domini nuanţele limbii, mai ales în ceea ce ține de pronunţie și să te manifești ca om cu demnitate. Interesul față de limba română s-a trezit la el pe când era student la facultatea de limbi romanice de la Universitatea din Copenhaga, studia limba italiană. L-a ademenit româna prin frumuseţea ei. De atunci s-a ataşat necondiționat de limba şi cultura română. Mai târziu a urmat cursuri speciale de limbă română la Sinaia, a făcut călătorii în România cu autostopul, cu rucsacul în spate și cu cortul. În timpul acestor excursii s-a convins că România, țara din „calea tuturor răutăţilor” de cândva, vorba cronicarului, are o mare şi frumoasă cultură, o mare şi frumoasă literatură. Limba română o vorbește fluent, dar peste o săptămână de aflare printre români o vorbește şi mai bine. În genere, limbile le învață și pe viu, una, zice el, e să urci cu elicopterul pe vârful unui munte și alta e să urci pe jos cu rucsacul în spate. Într-o vară s-a dus la un fermier din Italia şi i-a zis: „Luaţi-mă pe vară la lucru, puneţi-mă să fac orice, bateţi-mă, înjuraţi-mă, dar învăţaţi-mă subtilităţile limbii italiene”, a lucrat la udat, prășit, cosit…, vorbind mereu cu fermierul în italiană. Într-o altă vară a făcut cunoştinţă cu toată latinitatea, pornind cu bicicleta din Spania, prin Italia până în România.

A început traducerile cu un scriitor foarte greu, ca limbă română. Cu Creangă, aceasta pentru că îi plac basmele, poveştile care au o circulaţie universală. Viaţa, spune el, este o poveste, mai multe poveşti, un covor de poveşti. Creangă la cucerit pe traducător prin calitatea literară şi lingvistică a operei sale, deși i-a prezentat şi multe dificultăţi. Prima poveste tradusă în daneză și norvegiană a fost „Punguţa cu doi bani”, în 1990, cartea a avut priză la cititori, de îndată s-a epuizat. În munca sa, traducătorul a urmat o stratagemă de a ajunge la inima adulţilor prin inima copiilor şi nepoţilor lor. Copilul trebuie să adoarmă şi atunci mămica, tăticul, bunica ori bunicul îi citesc copilului o poveste şi astfel sunt şi ei atraşi de această literatură necunoscută. Nu trebuie să uităm că opera lui Creangă include în sine copilăria a milioane de copii români, scoate în evidenţă toate nuanţele sufletului românului, încât începând cu Creangă aş putea contribui mai mult la integrarea literaturii române în literatura europeană, la cunoaşterea voastră în lume. Creangă a vrut să elucideze copilul universal, copilul năzbâtios din Moldova, dar și din Danemarca, din întreaga lume. Şi a izbutit.

Traducătorul vine des la Târgu Neamț, pentru a se măsura la uşorul creaţiei lui Creangă, să vadă de a mai crescut în măiestria tradusului. La Târgu Neamț, am văzut cu ochii mei, Schøller era omul casei, avea titlul de Humuleştean de Onoare, era îmbrăcat în bundiță națională românească, toți din oraș îl cunoșteau, îi zâmbeau, îl salutau, îl întrebau de sănătate. Este unul din întemeietorii Fundaţiei Culturale „Ion Creangă” şi al Asociaţiei fotografilor ce practică fotografia de artă, din localitate. Spune că a crescut împreună cu Nică a lui Ștefan…, că la Târgu Neamţ este aşteptat de două mame celebre, a lui Ştefan cel Mare, care îşi aşteaptă băiatul de la bătălia cu forţele brute, și mama lui Creangă, băiatul căreia e plecat la luptă cu întunericul neştiinţei de carte. Pe aceste meleaguri Creangă şi Eminescu au „învăţat valul să cânte”, „au pus stelele să zboare”, literatura română a prins „aripi lungi şi constelate”. Am stat împreună în pirostrii la prichiciul sobei în casa în care a crescut Ion Creangă și am vorbit despre copilărie, îi spuneam că motoceii lui Creangă, ce atârnau acolo, sunt codul nostru genetic. Ei sunt acei care ne-au readus pe noi, dezrădăcinaţii şi descrengiţii români din Basarabia, la obârșii. „În vremuri trudnice şi sărace”, ei „alungau urâcioasa întristare”, tămăduiau rănile sufleteşti ale despărţirii de neam, trezeau în noi „dorul ţării celei străbune”. La început nu înțelegea ce-i spun. Când și-a dat seama despre ce-i vorbesc, mi-a spus că și în Danemarca și Norvegia oamenii iubesc mult pisicile, se joacă cu ele, dar acolo nu există instituţia motoceilor, cuvântul motocei este instituţionalizat doar în limba română, frumos și formidabil. Astfel am rămas ataşat de acest om vrednic de toată lauda, ce poartă gânduri bune în întreaga lume.

Pe când tăifăsuiam seara la mănăstirea Agapia, l-am întrebat cum de izbutește el să traducă din opera lui Creangă expresii de genul: „dragoste chioară şi amor ghebos”. Mi-a răspuns zâmbind: „m-ai călcat pe bătătură”. Ştiind ce-i aceasta o bătătură, în copilărie am păscut vitele, am umblat desculţ prin spini, am dorit să aflu de îi trece vreo dată bătătura? „Dacă te-ai pornit pe un drum spinos, a zâmbit el, o bătătură îţi trece, dar alta faci”. Din acest răspuns am înțeles că stăpânește româna la perfecție. „Expresiile frazeologice, sintagmele, metaforele… lui Creangă, a continuat el, au o mulţime de nuanţe, de subînţelesuri. Până le găsesc sensul cel mai aproape de adevăr, întreb o mulţime de oameni – lingvişti, ţărani, ciobani… Este o minune când  redai într-o altă limbă întregul mesaj al propoziţiilor din textul original. Vorba e să reuşeşti”. Şi totuşi reuşiţi? „Italienii au o vorbă la temă: „Traduttori traditori”, adică traducătorii – trădătorii. Mai încurc şi eu iţele. A traduce pe cineva până la nuanţe e o mare problemă. Chiar de traduci fiziceşte corect, aceasta încă nu înseamnă că ai transpus întocmai şi mesajul textului”. „Cred că se poate traduce pe Creangă în alte limbi bine, dar sută la sută nu se va ajunge, totdeauna pierzi ceva. Ca să  poţi însă să redai nuanţele frazelor crengiene, latura vorbită şi rimată a operei lui Creangă, viaţa vie a dialectelor din limbajul crengian, trebuie să gândeşti bine în limba română”. Când vorbiţi româneşte, gândiţi în limba română sau traduceţi din limba maternă? „N-am când să traduc. Gândirea e un fenomen foarte rapid, condiţionat începi cu o frază, dar nu ştii unde ai să ajungi, de aceea trebuie să gândeşti în limba în care vorbeşti”. „Ca să traduci  fraze-formule într-o altă limbă şi totodată să redai  zbuciumul vieţii şi freamătul gândurilor unui popor cuprinse în ele e greu de tot, trebuie să răstorni munți. Am muncit mult, am săpat până în adâncurile limbii române, nu arareori m-am dat învins, măcar în parte. Am avut însă fericirea de a fi în punctul de referinţă al binelui şi frumosului. Facem și noi ce putem. Dacă nu faci nimic, e şi mai rău – Creangă nu va fi cunoscut niciodată în lume. În opera lui Creangă sunt nuanţate nu numai părţile pozitive ci şi cele negative ale românului. Aceasta ca să glumim, căci umorul, îndeosebi cel al lui Creangă, descreţeşte feţele, tămăduieşte rănile sufleteşti, face viciul ridicol”.

În aprilie 1998 Erling Schøller trebuia să participe la o ședință a Alianței Franceze, care trebuia să aibă loc la Târgu Neamț. Și atunci domnia sa a dorit să-mi facă o vizită. I-am făcut invitația necesară. În perioada 15-18 aprilie 1998 l-am avut oaspete. De la aeroport ne-am dus acasă şi ne-am aşezat la masă în jurul unei mămăliguţe aburinde şi a unei zemi de găină, a făcut urși din mămăligă cu brânză de oi, am închinat câte un păhărel de aligote, ca doi vechi prieteni.

Înainte de a veni în Basarabia a tradus în daneză „Paşii Profetului” de Lucian Blaga. Spune că este o ediţie plăcută pentru dânsul. Blaga e un mare poet şi un mare filosof, cu o individualitate bine conturată, lucru care te cucereşte. Sufleteşte îi este aproape, parcă au sentimente comune, când traduce din poeziile lui are simţământul că păşește alături de el. Dar și Blaga este greu de tradus, nu poate fi redat sută la sută, fără a pierde din farmecul poeziilor lui, danezii, norvegienii, de exemplu, nu au toacă, nu au echivalent cuvântului dor, nu au diftongi…” Cartea  a apărută în 4 limbi: română, daneză, italiană şi franceză, a fost publicată de editura „Dorul” din Copenhaga. Traducerea în limba italiană aparţine profesorului lui de română Eugen Lozovanu, basarabean de origine. Lucian Blaga cu „Paşii Profetului” este cel care l-a îndemnat să vină în Basarabia şi să facă cunoştinţă cu cealaltă aripă a literaturii române.

Nu mi-am permis luxul de a discuta cu d-lui de unul singur. I-am satisfăcut mai multe dorințe spirituale. Graţie unor oameni inimoşi ai culturii noastre, discuţia a continuat peste tot unde am fost: la Societatea Limba Noastră cea Română (președinte dna Valentina Butnaru), la revista „Flux” (redactor Val Butnaru), la Biblioteca Naţională pentru Copii „Ion Creangă” (dna Eugenia Bejan), la teatrul „Guguţă” (dna Valentina Ciobanu), în atelierul pictorului Glebus Sainciuc, în casa lui Spiridon Vangheli, la Izvorul lui Avram de la mănăstirea Căpriana (cu dl Tudor Ungureanu), la şcolile din Ialoveni, Mileştii Mici, Brăila şi Băcioi (inspector raional Petru Ştefănucă). Cu concursul doamnei Valentina Butnaru, i-am alcătuit lui Erling Schøller un program larg de conferinţe şi de întâlniri cu oameni de cultură, studenţi şi elevi. Generator de gânduri prețioase, l-am supranumit Diamantul Nordului (vorbă eminesciană). Prin intermediul mass-mediei, l-am făcut cunoscut întregii republici.

În primul rând, am făcut o vizită în atelierul ilustrului pictor Glebus Sainciuc şi alta la neîntrecutul scriitor pentru copii Spiridon Vangheli. I-am organizat întâlniri și cu alți oameni minunați, vorba dumnealui. Îndată ce am păşit pragul atelierului lui Glebus Sainciuc, om la care bunătatea ţine casă bună cu bunăvoinţa şi dragostea de oameni, pictorul ne-a făcut cunoscuţi cu măştile oamenilor iluştri confecţionate de el. Printr-o tragere de condei sau de penel, pictorul prinde de minune trăsăturile de caracter ale omului. Apoi ne-a dat câte o coală de hârtie să desenăm o vacă. În copilărie am păscut mulţi ani vaca, toată viaţa beau lapte, oleacă-s bou, dar când am dat să desenez vaca – ioc, pe desen a ieşit un animăluț deocheat. M-am întristat, dar când am parcurs cu vederea întreaga „cireadă” a Maestrului, am văzut că şi ceilalţi „văcari-desenatori” autodidacți șchiopătează la acest capitol, m-a amuzat până la lacrimi vaca vestitei mele consătene Anastasia Lazariuc (de baștină din Băcioi). Medicul Radu Vangheli, prezent la acea discuție, ne-a atras atenţia că fiecare desen poartă amprenta sufletului autorului, poţi să citeşti pe desen bucuria sau neliniştea pe care acesta o poartă în suflet. Analizând aceste desene, un medic psiholog ar putea scrie o teză de doctorat. Maestrul Sainciuc le-a făcut oaspeţilor câte un portret şi le-a conferit titlul onorific de Laureat al Concursului Vaca-98. Oaspetele din Norvegia a rămas încântat de portretul său, zicea că e mai presus decât orice distincţie guvernamentală. Cât a stat la mine, permanent avea grijă unde pune portretul, ca nu cumva să-l uite la plecare.

În vizită făcută acasă la ilustrul scriitor Spiridon Vangheli, mare modelator al sufletelor copiilor, am văzut cele peste 50 de ediţii ale poveştilor maestrului publicate în 46 de limbi ale lumii. Aici s-a discutat despre Creangă şi Andersen, scriitori în multe privințe înrudiți. Spiridon Vangheli: „Creangă respiră ca marea, ca un uriaş, îi simţi răsuflarea de departe. Şi Andersen respiră la fel. Noi şi cu Andersen suntem crescuţi. Creangă şi Andersen sunt profesorii noştri, iar noi elevii lor veşnici. Andersen şi Creangă sunt ca două ciocârlii aflate sus, sus, în înaltul cerului, şi care anunţă răsăritul soarelui”. Erling Schøller: „Andersen a dorit să vă cunoască, a ajuns în România până în Dobrogea. Şi Andersen, ca şi Creangă, place şi tăticilor şi bunicilor, nu numai copiilor, operele lor sunt citite de cel puţin trei ori – o dată când eşti mic, altă dată când le citeşti copiilor, apoi când le citeşti nepoţilor, ei sunt mesagerii care întreţin legăturile între generaţii. Andersen e mai cunoscut în lume, e mai rafinat, mai subtil, un Creangă în șorturi, dar lui îi lipseşte puterea mare pe care o are Creangă. Creangă e Ţăran cu Ţ mare. Este un om cu legături evidente cu pământul, are rădăcinile implantate adânc în pământ, are contact cu forţele telurice. De aceea e mai viguros, mai voinic. Fiind ancorat de teren, de sol – de amintiri, de obiceiuri strămoşești, el n-a citit cele scrise, ci le-a trăit, le-a trăit împreună cu  poporul său. Stătea, cum spune Goethe, cu un ochi în carte şi cu doi în viaţă. Această foarte redusă contribuţie a mea doresc să aibă şi ea un cât de mic efect pozitiv de apropiere a lui Creangă de Andersen, de apropiere a celor două culturi şi două popoare. Cu puterile mele limitate fac să se răspândească limba şi literatura română la noi, în Danemarca, în Norvegia. Am reuşit să prind prietenia noastră, să fac să se întărească legăturile oficiale între culturi”. Academicianul Constantin Ciopraga spunea că Erling Schøller ctitorește o catedrală Creangă în lume. Ion Holban: „Creangă, când te porneşte pe drumurile vieţii, te îndeamnă să apelezi la ştiinţă, cea care poate stăpâni stihiile, „stihii a lumii patru”, vorba lui Eminescu. Eroii poveştilor lui Creangă stăpânesc stihiile – puterile naturii. Flămânzilă – pământul, Sătilă – apa, Gerilă – focul, Păsări-Lăţi-Lungilă – aerul. Dar stihiile trebuie în permanenţă supravegheate de ochiul raţiunii, altminteri ele devin catastrofe. În poveştile lui Creangă acest lucru este întruchipat de Ochilă. Cam același lucru întâlnim și în poveștile lui Spiridon Vangheli. Miraculoasa cuşmă țurcănească a lui Guguţă simbolizează universul cultural românesc, în stare să adăpostească în el toate culturile lumii”. Holban, adresându-se către Erling: „Cred că traducând din Creangă aţi acumulat multe din calităţile lui de a fi: blajin, sincer, curat la suflet, luminat, iubitor de oameni, săritor la nevoie, curios din fire?” Schøller: „Vreţi să mă asemuiţi cu Creangă. Cred că aceasta este o mare chestie. Atunci ar trebui să vorbim de Eternitate. Să mă compar cu grandoarea lui Creangă? Hai să-l lăsăm pe Creangă acolo unde este, sus”. 

Spiridon Vangheli l-a îndrăgit pe Erling Schøller care-l simte pe Creangă apropiat sufletește. Erling Schøller, la rândul său, a fost bucuros să-l cunoască pe Spiridon Vangheli, autorul minunatelor poveşti. „Mă întorc acasă şi am să citesc cu atenţie toate peripeţiile acestui copil minunat pe nume Guguţă. De acum înainte voi şti mai multe despre voi. O sarcină impetuoasă a oamenilor de bine de pe toate meridianele este de a lupta cu incultura, de a se apăra de informaţia primitivă, promovată de ziarele de prost gust, fără valoare, care scriu despre toate scandalurile lumii, la fel și de televiziunile ce promovează opere de săpun, amorale, instituții media care fac omul să nu gândească, să nu opună rezistenţă spirituală. Lucruri care nu se potrivesc cu ceea ce ne învață Creangă, și Andersen”.

Cu concursul cunoscuţilor vinificatori Grigore Gologan, fondatorul pivniței de la Mileștii Mici, şi Ion Clichici, am petrecut o seară întreagă prin subteranele orașului vinului (pe atunci nu oricine putea să ajungă acolo), dar în loc să bem vin, mai mult „s-a dat cep întrebărilor”, care curgeau gârlă din partea gazdelor spre oaspete. Ce deosebire este între norvegieni și moldoveni? „Cu toţii suntem din humă şi avem aceleaşi bucurii și aceleași necazuri”. Lipsa banilor nu-i provoacă traducătorului sentimente de inferioritate. Ar fi bine să-i aibă, dar dacă nu-i are nu se dă în panică, face lucruri mai puțin importante ca să-și câștige existența, căci nu suntem numai suflet, suntem exigenţi biologici, care avem nevoie de căldură, de mâncare. „Suntem şi noi un popor normal – cu metehnele noastre, cu hoţii noştri, cu ucigaşii noştri, dacă vreţi. Oamenii de la nord se adaptează la condiţiile vitrege ale climei. Sunt cazuri când omul trăieşte sus, pe vârful unei stânci abrupte, ţine şi animale, le aduce fân cu barca şi-l urcă sus pe stâncă. Este pitoresc, dar, totodată, şi destul de greu. Cu românii cu care m-am împrietenit am aceleaşi sentimente de legătură puternică ca şi cu fraţii. Dacă ne cunoaştem nu ne războim. Un lucru este cert – trebuie să ne cunoaştem mai mult. Apoi voi sunteți de o ospitalitate orientală, ca arabii. Și în România şi în R. Moldova am fost primit ca un rege”. Ce l-a frapat pe dânsul în arealul românesc, ca străin, că noi, chiar cei urbanizaţi, avem o legătură cu mult mai strânsă decât în alte părţi cu valorile ţăranului şi ale ciobanului. De aceea, pentru a percepe subtilităţile scrisului lui Creangă consultă oameni de ştiinţă, ciobanii, ţăranii, oameni din stradă. Trăiește în Nordul Norvegiei, are o căsuță, care aproape întreg anul e acoperită cu zăpadă. Iubește animalele, în curte are mai multe vietăți, doi câni, Albert și Victoria, cu care călătorește prin munți, ei ducându-și singuri rucsacurile cu alimente, are două pisici, doi cocoşi, vreo 20 de găini, toate au nume. „Nu sunt mintoase ca noi, dar nici stupide, cum gândesc unii, au rațiune, individualitate, prietenesc între ele”. „În Norvegia, iarna domnește mult, e multă zăpadă. Noi tânjim mult după deschiderea florilor, pe la 15 mai mă duc pe o colină unde ştiu că acolo există nişte flori mici, albastre şi le caut cu ochii, știu că acolo primăvara vine prima”. Dacă un moldovean pentru ași înveșnici numele sapă o fântână, ne-a spus el, un norvegian amplasează la răscruci de drumuri, pentru orientare, bolovani mari de piatră, care ulterior îi poartă numele. Om de spirit, la despărțire le-a recunoscut gazdelor: „La noi nu există la botul calului, suntem mai săraci”.

Scriitorul Val Butnaru ne-a organizat o excursie de neuitat în pădurea de la Căpriana, la Izvorul lui Avram. Am petrecut o seară întreagă în jurul unui foc haiducesc deasupra căruia se frigea un berbec. Cânta ansamblul Ștefan Vodă al „Artistului Amărât” (cum își zice conducătorul) Tudor Ungureanu. Erling Schøller era îmbrăcat într-un suman haiducesc și cu un toiag în mână. Întrebări, discuții și voie bună.

În ultima zi a șederii în R. Moldova, împreună cu scriitorul Spiridon Vangheli am organizat o serie de întâlniri cu profesorii și elevii din şcolile Ialoveni, Mileștii Mici, Brăila și Băcioi. Iarăși întâlniri de neuitat, atât pentru gazde, cât şi pentru oaspeţi. Și Schøller şi Vangheli sunt pedagogi de factură crengiană. Școala noastră se trage din cea a lui Creangă, care e modernă – învaţă prin joc, ademenind copilul spre carte ca un fagure de miere. Pe tulpina învăţăturii lui Creangă prinde altoi orice profesie. Creangă te urcă în copacul de cireș, dar de fapt el te urcă în Pomul Cunoașterii, lucruri de care ţine cont Erling Schøller, atunci când traduce. La fel procedează şi Vangheli. Am rămas uimit cu cât interes îi ascultau elevii și câte întrebări le puneau, iar ei le vorbeau sincer, frumos și cu multă căldură. Aţi învăţat bine la şcoală, la întrebat pe oaspetele norvegian un elev? „Prea bine, trebuia mai rău. Am fost un băiat prea bun, am făcut prea puține șotii, mă jenam, mă temeam să pup fetele. Mai mult trebuia să mă urc prin copaci…” Aţi făcut şotii? „Da, dar prea puţine”. „Dragostea pentru mine e ceva sincer, înălțător, curat şi frumos”. „Azilurile de bătrâni nu duc lipsa de hrană, de căldură, ci de inimă, de căldură sufletească. Căldură sufletească nu se obține printr-un decret sau lege, ci prin comunicare de la inimă la inimă”. Aţi avut în copilărie un cireş, o mătuşă Mărioară? „Da. M-am urcat într-un cireş şi chiar am căzut din el”. Dar de ce nu v-aţi apucat de creangă? „Atunci încă nu ştiam de Creangă. Eram copil de oraş şi nu ştiam să mă urc în copac. Învăţaţi-vă de mici să fiţi voinici şi îndemânatici ca să vă puteţi urca în copac. Dar să știți că nu sunt fricos, nu mi-e frică de înălţimi, urc pe stânci, fac şi deltaplanerism”. „Creangă când îi urca pe copii în copacul cu cireșe, de fapt el îi urca în Pomul Cunoașterii. Şi ca să nu cazi din Pomul Cunoașterii trebuie să stai pe o creangă a culturii solidă, de pe cea subțire ușor cazi”. Cine ar trebui să le citească copiilor poveşti? „Mama, tata, în primul rând. Noi am scos soţiile din casă şi le-am pus la lucru. Am pierdut foarte mult. Bietul copil adus la nişte instituţii, grădiniţe, nu se află cu cei dragi lui, cu mama şi cu tata. Nu degeaba se vorbeşte de cei şapte ani de acasă”. De ce aţi dat preferinţă operelor lui Ion Creangă şi ale lui Lucian Blaga? „Fiindcă acestea ţin de pilonii literaturii române, sunt piscuri ale munţilor literaturii române. Iar munţii … nu se tem de negura anilor şi de vijelia vremurilor”. Ce v-a plăcut totuşi cel mai mult la Creangă? „Puterea autentică a limbii şi a fanteziei, talentul narativ a lui Creangă. Unde mă aflu – în bojdeucă, în cârciumă… îl aud,  tonul vorbit şi literar. Un ton care umple încăperea în care stai”. Traducătorului i-a mai plăcut la Creangă umorul, rafinat şi molipsitor, apoi voinicia, Creangă e un om extrem de sănătos. „În viață trebuie să ai curajul să fii tu însuţi, să ştii cine eşti, să fii sincer faţă de tine şi de cei dragi. Că eşti mai mare, mai bun, mai frumos decât toată lumea…? Să ne acceptăm pe noi înşine, aşa cum suntem. Să ne cunoaştem limitele capacităţilor noastre. Să ne bucurăm de ceea ce putem face şi de ceea ce facem. Aş fi bucuros să cânt, dar nu am talentul acesta, de aceea mă bucur de cei care cântă frumos. Mi-ar plăcea să am talentul altuia din alt domeniu, dar mă bucur de ceea ce pot face”. Obosiţi când traduceţi? „Indiscutabil, da. Ajungi la un moment când nu mai vezi (poţi) să te corectezi. Atunci laşi la o parte versiunea, pe 2 – 3 săptămâni, până se coace. Apoi o scoţi din sertar şi te uiţi din nou la ea, de acum cu ochi noi. Deseori solicit ajutorul prietenilor sau cunoştinţelor – le dau să citească versiunea, metoda am împrumutat-o de la fizicianul Niels Bohr, care, înainte de a-şi publica lucrările le dădea să le citească altor fizicieni. Vorba ceea, doi ochi văd bine, dar patru şi mai bine, un creier gândeşte bine, dar două  şi mai bine”. Le-a mărturisit elevilor că a călătorit în multe ţări, deseori cu bicicleta. Practică sportul: drumeţiile, ciclismul, zborul cu deltaplanul, vâslitul.

Un caz interesant a avut loc în şcoala din Brăila, la care am ajuns la sfârșitul lecțiilor. Copiii, deși flămânzi, nu s-au grăbit să se ducă acasă, dar ne-au înconjurat din toate părțile. Când a vorbit „Tata lui Guguță”, copiii erau numai ochi și urechi, unul din ei sta cu pumnul în gură. „Psihologii spun, mi-a șoptit Erling, că acesta e un semn că cei maturi îl iubesc. Voi îi iubiţi pe aceşti copii, pe aceşti flămânzei, cum i-a numit Spiridon Vangheli. O asemenea experienţă o am pentru prima dată în viață. Faptul că voi, cu posibilităţi materiale reduse, vă zbateţi pentru copiii de la ţară vorbeşte despre existenţa unei veţi spirituale intense la voi”.

În timpul întâlnirilor de după masă, Erling arunca din când câte o privire spre mine, eu înțelegând că trebuie să am grijă să nu întârziem la tren, cu care trebuia să plece până la Iași, iar de acolo să ia alt transport până la Târgu Neamț, totodată să-i amintesc să ia portretul făcut de Sainciuc. Îl asiguram că totul e în regulă, dar din cauza interesului prea mare al elevilor față de iluștrii oaspeți, eu tot mai tăiam din timpul de rezervă, existând pericolul real de a întârzia la tren. Întorși însă acasă, surpriză mare, ne aștepta diplomatul Vlad Spânu, un mare sufletist, cu mașina de-a gata să-l ducă pe Erling Schøller până la sediul Alianței Franceze din Târgul Neamț, la ședințele căreia trebuia să fie și el prezent. Am zis că de oameni ca Erling Schøller are grijă Bunul Dumnezeu, cum aranjează El lucrurile, nimeni nu le poate face mai bine. „Dacă voi erați ca noi, care prețuim prea tare timpul, a zis Erling râzând, n-am fi luat nici masa, nici câte un pahar de vin. Voi sunteți mai buni ca noi, aveţi un spaţiu de manevră sufletesc mai larg, mai încăpător, sunteți mai bogați”. Am râs cu toții cu plăcere. După vizita făcută la Chișinău, Erling Schøller a devenit ambasadorul cultural (calificativ dat de academicianul Constantin Ciopraga) și al românilor din Republica Moldova.

La despărţire, i-am dăruit oaspetelui drag un portret al lui Eminescu ţesut covor, ca în permanenţă să-i amintească că are datoria de a traduce din opera Luceafărului poeziei noastre. La întrebarea dacă-i place Eminescu? mi-a răspuns: „Poate să pară banal, dar îl iubesc. Pe Eminescu îl citesc foarte des”. (Acasă are o bună bibliotecă de cărți în limba română, în primul rând cărțile clasicilor literaturii române, Eminescu…) Nu aţi încercat să traduceţi din opera lui? „Eminescu e mai greu de tradus decât Creangă. O problemă mare de rezolvat sunt rimele, nu numai cele de la capătul frazei, ci şi cele din interiorul ei. Problema rimelor te strânge de gât. Apoi trebuie să redai ritmul, melodia frazei, exterioară şi interioară, specifice poeziei lui. Nu mai  vorbesc de profunzimea gândurilor lui. Mulţi nu pătrund în gândurile poetului, rămân cumva afară. Eu încerc să pătrund cât mai adânc în gândirea lui, de aceea îmi vine atât de greu să-l traduc. Trebuie să muncesc mult ca să pot să-l  traduc, în primul rând să cuprind tot ce a avut Eminescu în vedere, apoi să redau toate acestea în altă limbă. N-am găsit încă cheia”. Printre altele, Eminescu este cel care „a îmbrăcat lui Creangă zilele cu vânturi cosmice”, a cosmicizat Omul şi a umanizat Cosmosul, eroii lui Creangă sunt și ei de factură cosmică.

Drept dovadă că n-a uitat despre îndemnul meu de a traduce din poezia eminesciană, cum a ajuns acasă, Erling mi-a trimis fotografia portretului lui Eminescu din căsuţa sa din Ovre Løken, din nordul Norvegiei. Alături de portret se află pisicul Prichici, așa mi-a scris dumnealui. Am întrebat mai mulți absolvenți ai facultăților de filologie cum îl chema pe pisicul lui Eminescu și nimeni n-a putut să-mi răspundă. Atunci am început să caut prin toate cărțile pe care le am despre Eminescu, poate că dau de urmele numelui pisicului său. După multe căutări, am găsit. Într-o ediție completă a operei eminesciene am dat de cea ce căutam: „Prichici, motanul harnic şi dragu-mamei” („Bogdan Dragoş”, v.2, p.395, ediția „GUNIVAS” 2001).Am rămas uimit cât de atent a fost citit Eminescu de scriitorul norvegian.

În 2016, cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani, Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu (director dr. Mariana Harjevschi) și Institutul de Dezvoltare a Societății Informaționale (director dr. Igor Cojocaru), mi-au elaborat biobibliografia „Ion Holban, între fizică, poezia științei și proza vieții”, în care au fost incluse fotografiile de mai sus, iar de acolo ele au ajuns în Internet, spre uimirea mea. Fără ca cititorii să cunoască povestea lor adevărată, pe care am depănat-o acum.

Ca să poată să-l înţeleagă mai bine pe Eminescu, traducătorul a găsit de cuviinţă să se descurce l-a început în miturile de acasă, care se poate de spus fără teamă de a greşi, că i-au marcat Poetului nostru viaţa, l-au ajutat la formarea osaturii sistemului său filosofic. În 2001 traduce în limba română cartea scriitorului norvegian Tor Age Bringsvaerd „Odin – Zeul chior”, în care este redată cu fidelitate esenţa miturilor despre zeul nordic Odin, atât de venerat de Eminescu. A mai tradus și alte cărți valoroase în română, dar pe Eminescu în daneză și norvegiană încă n-am auzit să-l fi tradus.

Publicitate

Un gând despre “POVESTEA FOTOGRAFIEI „EMINESCU CU PRICHICI”

  1. tatianapanaitescu

    Ion Holban – doctor în științe fizico- matematice/ a avut prilejul de a constata în ce măsură preocupări afine îl leagă de cel care va deveni un ambasador al literaturii române clasice : anume omul de știință norvegian Erling Scholler, poliglot, iubitor al limbilor romanice, împătimit traducător din opera lui Ion Creangă și cititor al lui Eminescu. deocamdată. La Căpriana – în Basarabia, această comunitate spirituală avea să se definească prin apropierea cu geniul locurilor/ cu Ștefan cel Mare, cu spiritul plăieșilor săi, din preajma cetății , duhul poveștilor rămânând precum o pecete a acestor oameni/ încă trăind în clanuri de tip arhaic, în sate cu obiceiuri și ziceril enigmatice, cu neputință de a fi traduse; sentențioase, plastice/ precum în poveștile lui ION CREANGĂ.
    ESTE un document de interes care atestă că felul arhaic; sătesc persistă în zonele montane din Europa; că prin acest spirit al poveștilor pentru copii; cu sens inițiatic, în primul rând și cu elemente arhaice în limbajul sentențios; există încă o punte inefabilă de comunicare; nebănuită; între comunități; regiuni; în aparență diferite d:p:d:v: cultural.
    Felul cum a devenit traducător de finețe, nonconformismul; pragmatismul sportivitatea omului de știință norvegian _ fac din acesta un personaj memorabil; de poveste contemporană:

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s