TRANSCENDENȚA EMINESCIANĂ. Studiu reflexiv…

                                    

„Citește! Numai citind mereu, creierul tău va deveni un laborator nesfarșit de idei și imagini.” (Mihai Eminescu)

Ca să înțelegem cugetarea unui scriitor, poet, savant, trebuie să cercetăm literatura pe care el a studiat-o, adică, să facem un traseu de arheolog literar-spiritual, pentru a vedea ce informație i s-a infiltrat în conștiență și prin ce contacte a reușit el să ajungă la sapiențialitatea lui. Bunăoară, studiind sursele consultate de Eminescu, înțelegem cum și-a construit el gândirea pe care o avea.

Odată intrați în lumea surselor autorului și găsindu-i afinitățile lui lective, e o minune! Nu mai putem rămâne cantonați într-o gândire liniară, cu o singură structură de concepte! Începem să simțim gândirea autorului, care vine cu o noutate, dar, are și un traseu lectural până ajunge la această noutate.

Consultând traiectoria surselor prin care a trecut Eminescu (începând de la traducerile Bibliei, Acatistelor, Viețile sfinților, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Atanasie, Sf. Augustin, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Maxim Mărturisitorul, Vedele, Buddha, Zoroastru etc. și finisând cu filosofiile lui Confucius, Platon, Schopenhauer, Kant și altele găsite în catalogul manuscriselor eminesciene), înțelegem că gândirea lui era cu totul direcționată spre Transcendental, Divin și Absolut, motiv pentru care, orice operă eminesciană, induce într-o stare de bine și confort spiritual, deoarece are criptată în sine atemporalitatea, ceea ce o menține în actualitate. Citindu-l pe Eminescu, mai mult îl simțim cu inima, decât îl înțelegem cu mintea. Poetul folosește o limbă, căreia nu-i găsim fisuri, pentru că haloul și încărcătura-i ideatică este de o profunzime ce inundă cu înțelepciune.

Ce este de fapt originalitatea unui autor? Este totalitatea de concepte studite și apoi, trecute prin metamorfozele gândirii personale. Toate aceste surse anterior consultate, sunt ca niște râulețe, ce acumulându-se într-o gândire sănătoasă, se transfigurează într-un mare fluviu, în care toate se regăsesc și în care toate se pierd sub influența transformărilor proprii. Anume despe acest fenomen a spus Mircea Eliade, că Eminescu avea o minte enciclopedică străbătută de sinteze originale profunde și anume aceste sinteze criptate în opera geniului, îi dau acesteia o încărcătură de valoare permanentă. Dorința mea este, să fac un studiu riguros despre cum a fost receptat și interpretat Eminescu pe decenii, ori în perioade: cum a fost receptat pe vremea lui Ceaușescu cum a fost receptat pe vremea legionarilor, pe vremea Anei Pauker, etc., cred că e chestiune importantă.

Opera eminesciană nu poate fi citită mecanic, ea e ca Biblia: citind o pericopă, nu contează textul, cât contează starea de spirit pe care acesta o inspiră. Scrierile eminesciene se cer contemplate. Se cere oprire la fiecare aliniat, catren sau chiar expresie, pentru a cugeta asupra sensului criptat în acele cuvinte. Am avut fraze, rânduri, pe care le citeam zile întregi sau chiar săptămâni. Nu mergeam mai departe, pentru că simțeam: cugetarea mea încă nu a pătruns toată informația de acolo. Bunăoară, un rând din ,,Eterna pace” l-am citit o lună zi de zi și de fiecare dată-mi părea că-l citesc pentru prima dată – ca informație, nu ca text: ,,Timpul mort și-întinde trupul și devine veșnicie…”.

Opriți-vă pentru un moment și imaginați-vă Timpul, apoi imaginați-vă ,,trupul” lui, apoi imaginați-vă veșnicia, apoi imaginați-vă acel ,,trup” al timpului devenind veșnicie! Nu-i așa că v-ați blocat?! E greu pentru mintea omenească, dar: greu, nu este imposibil! Faceți asta zilnic, și mâine, și poimâine, și mai poimâine, până veți reuși. Eu am înțeles acest sens într-o lună de zile, Dvs poate reușiți mai degrabă, dar când veți pătrunde, conștientul vă va fi luminat de o revelație uluitoare, pe care nu ați mai avut-o vreodată!

Acesta este Eminescu!

Scrierea lui este acceptată și citită la fel: de un copil sau de un intelectual, de un academician sau de un elev – tuturor le plăcere Eminescu. Asta înseamnă cugetare genială! De aici pornind, înțelegem că, Eminescu are codificat în versul lui un grad de adresabilitate, cum nici un alt poet român nu-l are! Acesta este motivul, că și un copil de clasa a cincea, și un profesor universitar, ține în mâini cartea lui Eminescu, citindu-l atent, cu aceeași plăcere. Un geniu în literatură, prin asta și este geniu: prin puterea de a fi adresabil și comprehensibil pentru toate categoriile de oameni și doar timpul alege adevărata valoare.

Genialitatea lui Eminescu nu se limitează doar la literatură, ci poartă în sine scânteia absolutului, ce privește fenomenele prin prisma integralismului universal, motiv pentru care el a fost abordat cu aciditate de unii ,,bulgăroi cu ceafa groasă” și ,,grecotei cu nas subțire”, pentru care limba română nu era limba confesiunii lor, așa cum era pentru poet și ei n-au parcurs traseul lectural studiat de Eminescu, ca să-și „coacă” mintea în căutări atemporale. Rosa Del Conte scrie, că nici Kant, nici Schopenhauer, nici Vedele, nimic nu-i va detrona interesul pentru inteligența, afectivitatea și credința creștină, pe care poetul o moștenise. Și așa este! Stăpânind vaste cunoștințe științifice și filosofice moderne, credința lui Eminescu rămâne teocentrică, iar cugetările lui transcend dimensiunile în căutarea „începuturilor”.

Aceste momente duc repetat la concluzia care evidențiază sentimentul religios al poetului, modelat de paradoxul influiențelor: pe de o parte intelectual-filosofice; pe de alta ascetic-contemplative, care devoalează oarecum fermenți raționali. Deci, revelarea cugetării eminesciene poartă imperativul cercetării traseului surselor pe care le-a studiat Eminescu. Fără asta, nu-l putem înțelege!

În încheiere, o dată mai mult să-i Mulțumim Creatorului că ne-am născut români, să citim opera geniului în limba cugetată, trăită și scrisă de el! Auzisem o istorie a unui britanic, care a învățat limba română pentru a-l citi pe Eminescu în scriere originală. Asta bineînțeles, impresionează: să înveți o limbă străină, pentru a citi opera originală a unui poet și nu traducerile! Lăudabil: atât pentru el, cât și pentru poet! Dar! Oricât ar învăța un străin limba română, să o știe bine, să o vorbească excelent, oricum, rămâne pentru el o limbă artificială, deoarece este o limbă dobândită rațional, nu e o limbă a inimii, care să fie afectivă pentru el, ori a scris Eminescu, că „limba este masurariul civilizatiunii unui popor”.

Ana SÎRBU, cercetător științific, CAIE.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s