Alexandru Macedonski – reprezentant de seamă al simbolismului românesc

100 de ani de la stingerea din viaţă

Alexandru Macedonski, poet, prozator, dramaturg și
publicist român, membru postmortem al Academiei Române
(14 martie 1854 – 24 noiembrie 1920).

Lirica lui Macedonski e, cum s-a spus, una situată la întretăierea mai multor orientări; romantismul, simbolismul şi parnasianismul îşi dispută, poate cu egală îndreptăţire, fiinţa lirică a autorului Poemei rondelurilor. Atras şi de alegorie, dar şi de simbol, de sinesteziile simboliste dar şi de retorismul romantic, Macedonski vădeşte în versurile lui o sensibilitate fascinată de muzicalitatea cuvântului, de ornamentul metaforic ori de inovaţiile formale, dar, în acelaşi timp, captivă aspiraţiilor spre ideal, spre un absolut al simţirii şi al trăirii estetice. Iulian Boldea

Opera poetică. Vol. 1 / Alexandru Macedonski. – Chişinău : Cartier, 2000. – 118 p.

Opera poetică. Vol. 2 / Alexandru Macedonski. – Chişinău : Cartier, 2000. – 214 p.

Opera poetică. Vol. 3 / Alexandru Macedonski. – Chişinău : Cartier, 2000. – 80 p.

Excelsior : De la romantism la simbolism / Alexandru Macedonski. – Bucureşti : Ed. Fundaţiei Culturale Române, 2000. – 220 p. – Series: Col. „Clasicii noştri”

[…] Alexandru Macedonski a înălțat unul din cele mai însemnate monumente poetice ale limbii noastre. Originalitatea lui incontenstabilă, îndrăzneala concepțiilor și atitudinilor lui, farmecul cântecului său, când jubilând de bucurie, când dulce și melancholic, forța și fecunditatea imaginației sale, armonia savant a lirei pe care o înstrună, nenumăratele-I initiative poetice care care și-au găsit atât imitatori și continuatori, toate aceste fac din Macedonski unul din cei mai mari poeți ai literaturii române. Tudor VIANU.

Excelsior : Poezii / Alexandru Macedonski. – Chişinău : Litera, 1998. – 272 p.

Concepția unui poet – profet e una din ideile romantice pe care Macedonski a profesat-o cu oarecare consecvență nu pentru a-și înălța tonul și a-și lărgi gestul, ci pentru a-și atribui dreptul pe care societatea nu putea să i le recunoască. În poet, Macedonski a văzut amestecul necesar de lirism și de satiră; și, cum ne făurim idolii și idealurile din propria noastră substanță, trebuie să recunoaștem în Macedonski aceeași fuziune. I-am arătat insuficiența lirismului; lipsit de emoție, poetul trebuie să încline spre satiră și, în adevăr, elementul satiric e mult mai fecund în poezia lui. Eugen LOVINESCU

Excelsior : Revistă de aspiraţii. – Cluj-Napoca : S. n., 1992. – 80 p.

Macedonski însă, departe de a fi un simbolist în sensul clasic al acestui cuvânt, ar putea fi mai curând considerat ca o negare a curentului, care, de altfel, nu s-a produs, pentru că nu se putea, sub influiența poeziei lui Macedonski, Eminescu în Luceafărul,  în acest sens, este tot atât de simbolist ca și Macedonski. Simbolismul implică o sensibilitate supraascuțită, o mobilizare a intuițiilor sufletești și mijloace adecuate; intelectualitatea proprie simbolismului stă mai ales în generalizarea, cu ajutorul, cu ajutorul imaginilor, a detaliilor privite succesiv ca de sine stătătoare. Macedonski, dimpotrivă, evită imaginile succesive, cu ajutorul comparațiilor, pentru a crea, într-o justă dozare a sentimentului și a ideii, imaginea unică și integrală a simbolului. N. DAVIDESCU

Poezii / Alexandru Macedonski. – Bucureşti : Gramar, 2009. – 167 p.

Macedonski a fost fără îndoială un “mare poet”, cum afirmă de câteva ori Tudor Vianu. Mișcarea limbajului nostru liric de după Eminescu i-o datorăm lui, cel puțin ca direcție înnoitoare; istoria literară nu va uita că, prozei eminesciene i-a urmat o descendență strict macedonskiană, care prin D. Anghel, Tudor Arghezi (pornește ca “instrumentalist” de la Liga ortodoxă a lui Macedonski) și Ion Minulescu a pregătit poezia română ce avea să apară după 1914; iar amatorul de poeme izolate va veni totdeauna la armonia stăpânită din Noaptea de decembrie, cum se revine de obicei la Luceafărul lui Eminescu. Vladimir STREINU

Năluca unei nopţi : [versuri] / Alexandru Macedonski. – Chişinău, Bucureşti : Litera Internaţional, 2003, Chişinău. – 104 p.

Macedonski este poetul dematerializărilor succesive, al transfigurărilor graduale, care introduc în univers organizări și modificări calitativ noi, cu tendința convertirii la regimul spiritului a întregii materii și existențe. Aceasta este și marea sa vocație, atributul suprem al originalității sale literare. Cu nota – particulară și ea – că întreaga ascensiune macedonskiană nu se consumă lin, aerian și imposibil. Multă vreme, desfășurarea se produce în tensiune, efervescență, cu sentimentul unor profunde contrarietăți interioare. Ea trece printr-o serie întreagă de puncte nodale, de alternanță și ambiguitate, în care “materia” începe să fie contrabalansată, anihilată și în cele din urmă total absorbită de “spirit”. ADRIAN MARINO.

Poezii / Alexandru Macedonski. – Bucureşti : Gramar, 2009. – 167 p.

Fără îndoială că Macedonski este un poet inegal. Luat în toată dimensiunea, el nu suportă comparația cu Eminescu, poet profund și mai ales poet național (…) Câte strofe din opera lui Macedonski rezistă sunt a unui poet mare ca și Eminescu, în punctul cel mai înalt atins… George CĂLINESCU

Despre opera lui Alexandru Macedonski

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s