„Fiecare popor are atâta istorie câtă Memorie poate duce cu sine prin valurile vremii” (Iurie Colesnic)
Încă o sărbătoare, devenită deja tradiţională, inaugurată de Biblioteca Municipală „B.P.Hasdeu” este Ziua Orașului Chișinău. În cadrul ei Centrul Academic Internaţional Eminescu, prin diverse activităţi încearcă să-i asocieze pe utilizatorii şi oaspeţii bibliotecii cu istoria cunoscută şi necunoscută a Chişinăului.
Astăzi, în miez de toamnă aurie, dar și teribilă, nemiloasă și nimicitoare pandemie de Covid-19, am decis să facem o prezentare de documente relevante ce se păstrează în fondurile Centrului Academic Internațional Eminescu, care reflectă ample date despre istoria Basarabiei Necunoscute, istoria și evoluția Chișinăului nou și vechi, plasarea în patrimoniul cultural și în diverse genuri de artă, în reflecții și amintiri.
Cea mai indicată personalitate în domeniul științei istoriografiei este Iurie Colesnic.
Absolvent al Universității Tehnice din Moldova, profesor, referent, corector, director a mai multor edituri, Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. Doctor „Honoris Cauza” al Universității Umaniste din Moldova, Membru Corespondent al Academiei Internaționale de Cadre UNESCO din Kiev.
Nicolae Dabija spunea că: Iurie Colesnic într-un fel este un arhivar. În timp ce unii vorbesc despre alții ca să fie lăudați, el scrie despre cei care nu mai sunt, care nu pot să-i mulțumească.
Studiind personalitatea domnului Iurie Colesnic am ajuns la concluzia că dânsul cu adevărat este un arhivar aidoma acelui dascăl din Scrisoarea I scrisă de Mihai Eminescu, care spunea: „Universul fără margini e în degetul lui mic, /Căci sub frunte-i viitorul şi trecutul se încheagă, /Noapte-adânc-a veşniciei el în şiruri o dezleagă;…”
Cine studiază bine trecutul e lesne să prezică viitorul… Să scrii despre trecutul acestui meleag vitregit este foarte complicat, ţinând cont de spaţiul geografic, moravuri regimuri care l-au dominat, presiunile politicului, care impun uneori chiar mitizarea anumitor adevăruri istorice…
Putem afirma că Iurie Colesnic a efectuat o muncă de cercetare enormă, cât o Academie. Este istoriograful care susține că nu obosește să descopere Istoria Basarabiei. Are editate mai multe volume din seria enciclopedică „Basarabia Necunoscută”. Este necesar să menționăm că „Volumele „Basarabia Necunoscută” relevă personalități basarabene (10 volume: apărute în perioada 1993, 1997, 2000, 2002, 2004, 2005, 2007, 2010, 2012, 2015), este o enciclopedie destul de valoroasă ce cuprinde documentări inedite despre istoria Personalităților/intelectualilor din Basarabia, începând cu anul 1912 până în prezent. Prin conținutul acestor lucrări autorul ne pune la dispoziție informații biografice, imagini fotografice, activitate politică/administrativă, culturală etc., despre o întreagă pleadă de personalități basarabene care au activat în trecut și care, la rândul lor, au fost legați între ei prin concepții și năzuințe comune.
În postfața cărții „Basarabia Necunăscută”, în trei volume, publicată la Editura „Cartier”, academicianul și eminescologul Mihai Cimpoi, menționează: „Seria „Basarabia Necunoscută”, începută în 1993 și continuată până astăzi, are meritul deosebit de a ne prezenta, într-o lucrare de sinteză în trei volume, întreaga galerie de personalități basarabene din diferite domenii, care au o contribuție deosebită la menținerea în spațiul nostru vitregit și înstrăinat a „focului sacru” al tradiției, al culturii naționale.
Autorul scoate din anonimat importante figuri, le pune opera în circuitul valoric, vorbește despre meritele lor de pioneri, de continuatori ai spiritualității românești, de eroi ai culturii.
Basarabia Necunoscută ne face cunoscută existența unei culturi, a unei tradiții a unui fir organic neîntreruptă continuității.
Seria reprezintă în fond, o adevărată istorie a culturii, științei și literaturii Basarabene. Ea a fost înalt apreciată de cititori, de critica de specialitate, de savanți, scriitori și oameni de cultură din Basarabia, din România și din străinătate”
Iurie Colesnic are editate mai multe volume dedicate cu predelecție Orașului Chișinău. Ultimul dintre ele este „Chișinăul nostru necunoscut” Acest volum este al zecelea la număr din seria la care ne-am referit anterior. Este o carte care conţine 632 de pagini, are 20 de capitole şi prezintă Chişinăul în trei straturi, un strat romantic, un strat al oamenilor Chişinăului şi, desigur, al arhitecturii frumoase a Chişinăului care a fost, este un oraş ce dispare şi un oraş care întârzie să se nască.
În postfața acestui volum Iurie Colesnic subliniază: „Dincolo de orașul marilor clădiri, dincolo de celebrele conace și vile pe care le înalță oamenii bogați din Republica Moldova, există un alt Chișinău, nevăzut, dar intuit de cei care iubesc trecutul și mult regretat de cei care cred că frumusețea este eternă, iar arhitectura este una din matricele care pot păstra această frumusețe, dăruindu-i eternitatea”.
Autorul subliniază: „Sunt sigur că, chiar în aceste clipe undeva pe birourile funcționarilor de la primărie sunt semnate și contrasemnate documente care vizează soarta puținelor clădiri care au supraviețuit celor două războaie mondiale și marii noastre indiferențe. Dar tot noi vom fi acei care într-o zi vom fi nevoiți să spunem cinstit că am fost nepăsători față de patrimoniul nostru cultural, și abia atunci vom începe a aduna toate cioburile, vom aduna toate fărâmele de poze și vom tipări un album care probabil așa și se va intitula: Necunoscutul Chișinău”.
Anticipăm acea tristă situație și propunem cititorului un Chișinău al nostru, necunoscut…
Stimați cititori ai Centrului Academic Internațional Eminescu, sperăm că v-am provocat și vă îndemnăm cu mult drag, mult respect, să veniți, să deschideți și să lecturați aceste lucrări inedite ce țin de trecutul, prezentul și viitorul nostru încă necunoscut, dar lesne de prezis…
Larisa Arseni, Maestru în artă, bibliotecar



