Eminesciana românească din arealul cernăuţean

      658x0_2apetriO altă componentă importantă a eminescianei  elucidate în paginile de faţă este textul publicistic, fie articol, fie interviu sau tabletă. Anume acest gen de scrieri formează conţinutul cărţii Cea mai curată lacrimă a noastră (Cernăuţi, Micmo, 2009, 248 p.), volum întocmit de jurnalistul, prozatorul şi traducătorul bucovinean Grigore Crigan. Nu vom purcede la comentarea acestei bogăţii de meditaţii, ci vom reproduce fragmente din opiniile care aparţin unor personalităţi dintre cele mai distincte.

      Mihai Cimpoi, academician, filosof al culturii: Pentru noi Eminescu este o Biblie lucrătoare. În ceea ce priveşte Mihai Eminescu… desigur că este o personalitate axială. Cei care se ocupă de istoria literaturii române ajung la Eminescu ca la o personalitate care împarte literatura noastră în două perioade: preeminesciană şi posteminesciană. Deci, el este „măsurătoriul nostru valoric” (acesta este cuvântul lui). Ce aş mai menţiona? Acesta e un titlu de mândrie şi nu ascund: articolul despre Eminescu pentru „Dicţionarul general al literaturii române”, care apare în 5 volume la Bucureşti, mi-a fost încredinţat mie (p. 111, 113).

      Mircea Lutic: Am simţit mereu o stringentă nevoie de a mă identifica cu el şi prin el. Zodia Luceafărului este pentru noi, românii, configuraţia stelară de graţie, însemnul creaţiei autentice, adânc trăite şi dumnezeieşte inspirate. Dacă, în plan global, poezia e „spectralitatea solară a gândirii omeneşti”, cum o defineşte Victor Hugo, Eminescu este una din culorile ei – culoarea fiinţei noastre etnice, în demiurgie. Este personalitatea cronospaţială deplină a neamului românesc, deschisă spre toate marile întrebări ale destinului. Eminescu e conştiinţa deplină, în jurul căreia ne unim în aspiraţia noastră continuă spre tărâmurile divine ale frumosului (p. 11-19).

      Grigore Bostan, membru de onoare al Academiei Române: Eminescu reprezintă o viguroasă tulpină pe care cresc lăstarele poeziei româneşti. Ştim că Eminescu se considera bucovinean (tatăl său fiind din Bucovina sau „coborât” prin Bucovina), dar şi, mai cu seamă, prin ataşamentul său sufletesc faţă de acest mult pătimit pământ, prin identificarea sa cu drama Bucovinei – nu numai în poeziile de început, în Doină, ci şi în publicistica sa de pe parcursul anilor. Eminescianismul – lumină a conştiinţei naţionale, a patriotismului necontrafăcut, drapel al renaşterii spirituale a românilor din nordul Bucovinei (p.48-49).

      Arcadie Suceveanu, poet, eseist, traducător, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova: Pentru noi, cei de aici, Eminescu este mai mult decât un poet, mai mult decât o conştiinţă. El este pentru noi un mare reper spiritual, o coloană pe care încercăm să renaştem. Şi toate acţiunile noastre din ultima vreme îndreptate pentru recâştigarea valorilor noastre naţionale, pentru trezirea conştiinţei şi sentimentului naţional, pentru limbă şi alfabet s-au produs sub semnul nemijlocit al lui Eminescu. Prin urmare, Eminescu ne-a fost şi flamură, şi spadă, şi cetate. Poezia lui e echivalată pentru noi cu redescoperirea istoriei şi propriei noastre identităţi. De aceea, Eminescu nu este un simplu poet, el este, reper, acel reper spiritual care luminează şi îndreaptă mersul nostru înainte (p.51).

      Ilie T. Zegrea, poet, publicist, traducător: Analizându-ne faptele şi raportându-le la principiile moralităţii eminesciene, la „etalonul de platină” stabilit de Poet, ei, urmaşii noştri, vor avea dreptul moral să ne judece în baza nemuritoarei opere (p.53).

      Ştefan Hostiuc, poet, critic şi istoric literar: Spiritul eminescian s-a grefat, aici, pe spiritul locului. Cultul tradiţiei populare şi plonjarea în trecutul eroic al neamului rămân teme de bază ale romantismului înalt din cea de a doua fază a sa. Eminescu apare pe firmamentul literaturii noastre într-un moment de consolidare a conştiinţei de neam, de deşteptare a sentimentului identitar, de revendicare a apartenenţei la ginta latină (p.33, 43).

      Vasile Tărâţeanu, membru de onoare al Academiei Române: Mihai Eminescu este un model de dăruire unei cauze demne de urmat. El e părintele meu spiritual. E duhovnicul, care mă ajută să mă eliberez de păcatele săvârşite cu sau fără voia mea, mă ajută să mă spăl de ruşinea câtorva versuri de conjunctură comunistă, de proslăvire a unor idealuri, cu care-am fost drogaţi din cei mai fragezi ani ai copilăriei, adevărurile mari şi dureroase ale neamului nostru fiindu-ne ascunse cu străşnicie şi demolate cu perfidie şi ură. Mulţumescu-Ţi. Doamne, că ni L-ai dat, ca prin el să putem ajunge mai uşor la Tine şi la noi înşine, ca să ne putem apropia mai mult de înţelegerea misterului creaţiei divine (p. 54-55).

      Mihai Prepeliţă, poet, prozator, publicist, pictor: Suntem români, în primul rând, graţie Poetului Mihai Eminescu. Suntem bolnavi, pe viaţă, de Eminescu. Aceasta-i unica şi poate cea mai frumoasă boală de care nu ne vom lecui niciodată (p. 66).

      Simion Gociu, poet, prozator, publicist: În clasa a X-a, la Horbova, m-am înrudit sufleteşte cu Eminescu. De atunci şi până în prezent eu trăiesc momente revelatorii de câte ori iau în mână o carte de Eminescu. El este, de fapt, cel cu care dialoghez în permanenţă pentru că este sufletul nostru. Să ne aducem aminte de basmul lui Geo Bogza: noi, românii, suntem cel mai fericit popor prin faptul că Dumnezeu ne-a dat să ne vedem sufletul, iar sufletul nostru nu este decât Eminescu… Treptat Eminescu a devenit un cult în familia mea. La un moment dat Eminescu a devenit şi simbolul limbii. Adevărata cultură a limbii noastre s-a format anume în perioada eminesciană. Încheind acest interviu, aş spune următoarele: mai bine ar fi să punem în locul ranchiunei invocarea eminesciană Răsai asupra mea, lumină lină, că avem nevoie de izvorul său tămăduitor, de înţelepciunea sa pentru a ne aşeza sufletele în albia împăcării atât de necesare întru salvarea sufletelor noastre uneori atât de străine (p. 154-160).

      Grigore Crigan, prozator, publicist, traducător: A fost, este şi va fi un adevărat Sfânt pentru că în toată existenţa pământeană n-a dorit, ca un sihastru, nimic pentru sine, ci numai pentru neamul său, năzuind să ne mântuie de uitarea veacurilor şi să ne reinstaureze pe locul şi pe treapta ce ni se cuvin în istorie. Prin urmare, Eminescu este cea mai curată şi mai frumoasă lacrimă a noastră şi ne doare când cineva încearcă să-l defăimeze. Fenomenul Eminescu este aidoma palatelor de mărgean din basmele popoarelor lumii. Dacă încerci să-i dai o definiţie, o explicaţie, îţi dai seama că este incompletă şi lacunară (p. 183.190).

      Acum, spre finalul acestui studiu, ţinem să facem trimitere şi la alte câteva repere ale Cultului eminescian din arealul bucovinean. E vorba despre: Societatea de Cultură Românească „Mihai Eminescu”; Monumentul Eminescu în anii de tinereţe amplasat în centrul oraşului Cernăuţi; Placa comemorativă în limba română de pe clădirea în care viitorul poet şi-a făcut clasele gimnaziale; Casa lui Aron Pumnul, pe care o vizita tânărul Eminescu şi în care a exercitat într-un timp funcţia de bibliotecar; în paranteze fie spus, salutăm eforturile ce se fac în vederea reconstrucţiei şi revigorării acestui Muzeu; acţiunile de restaurare a mormintelor ce aparţin reprezentanţilor unor comunităţi româneşti din Cimitirul Central din Cernăuţi, printre care se află şi mormântul Aglaiei Drogli, sora lui Eminescu.

      Aşadar, diverse sunt componentele ce constituie Cultul Eminescu în arealul cernăuţean: studiul ştiinţific şi eseul, dedicaţia lirică, naraţiunea romanţată, evocarea publicistică, interviul, tableta, precum şi multiplele manifestări de ordin cultural-memorialistic menite să întreţină vie flacăra acestui Cult atât de scump pentru românii din Ţara Fagilor. Dintre toate acestea în prim-plan trebuie situată, credem noi, glorificarea în pagini de carte. Pentru  suflarea românească din nordul Bucovinei şi din Ţinutul Herţa, ataşamentul afectiv al marelui Eminescu faţă de arealul geografic în care convieţuiesc cei care-l admiră și divinizează   reprezintă un adevărat elixir în viaţa de toate zilele, un titlu de nobleţe care îi ajută să-şi menţină echilibrul sufletesc şi să nădăjduiască la un viitor mai decent şi mai echitabil.

                                                                                               Dumitru Apetri,

                                                                                               doctor în filologie

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s