Problema Basarabiei în viziunea lui Mihai Eminescu

                 Ștefan SOFRONOVICI,

Centrul Academic Internațional Eminescu           

        Genialul poet Mihai Eminescu, publicist și om de știință  de același calibru, ne-a lăsat drept moștenire prin opera sa  un adevărat tezaur spiritual  nu doar de talie națională, ci și de talie europeană și universală.  Din cele opt volume ale operelor sale complete,  editate  în 2001 în Chișinău, la Editura Gunivas, publicistica sa cuprinde ultimele patru din ele: vol 5; 6; 7; și 8. Fiind la fel de valoroasă ca și poezia și alcătuind un tot întreg cu ea,  publicistica eminesciană cuprinde cugetări  în domeniul artei și al culturii, ( limbă și literatură, istorie și sociologie,) dar și în domeniul unor științe exacte( economie, astronomiei ș.a.), care sunt actuale și acum, la începutul mileniului trei.

     Marele nostru gânditor, în rezultatul  unei munci titanice,  a realizat învățături  valoroase, aducându-le  drept ofrandă  plină de adevăr, de dragoste și de slujire cu devotament pe altarul   poporului român, pe care l-a iubit, l-a slujit și pentru care s-a jertfit. Și din cauza că a fost un luptător pentru dreptate și că adevărul i-a fost toată viața  mai scump  chiar decât unii prieteni, el a luptat neîncetat  cu aceste flagele sociale cum sunt  minciuna, corupția,  trădarea și alte metehne omenești. Tocmai de aceea și-a făcut mulți dușmani, în țară și peste hotare.  Și iată că  dușmanii lui și ai țării s-au unit împotriva lui. Mai întâi l-au hulit, numindu-l nebun, ca să-l poată scoate   din câmpul bătăliei în calitatea sa de jurnalist, iar după  ce l-au lăsat fără nici o sursă de existent,  sub pretextul afișat fariseic  de a-l ajuta,  așa,  de ochii lumii, dezinformând opinia publică,  l-au sechestrat, l-au maltratat, l-au batjocorit, înjosindu-l  și chinuindu-l timp de șase ani de zile,  din 28 iunie 1883 și până la 15 iunie 1889, când l-au asasinat.

      Valoroasele învățături rămase de la el, ne sunt de mare folos și noi avem privilegiul  de a le moșteni, dar și sfânta datorie de a le însuși, a le valorifica și  a le păzi de răuvoitori. Căci, din păcate, sămânța lor încă n-a pierit.

   Mă voi referi succinct la problema / chestiunea Basarabiei în viziunea lui Mihai Eminescu, problemă  apărută, după cum se știe,  în rezultatul războiului ruso-turc din anii 1806- 1812,  fiind stipulată în   tratatul de pace, semnat între  Imperiul Rus și Poarta Otomană  la 16/29 mai 1812,  la București.                                                 Publicistul Mihai Eminescu consacră acestei teme mai multe articole.  Eu am consultat peste treizeci din ele, convingându-mă  că   sunt adevărate  capodopere publicistice și științifice. În ele găsim valoroase  lecții de istorie, de sociologie, de diplomație și politică, lecții de cunoaștere și de promovare a adevărului,  dar și lecții de moralitate, și de demnitate . În ele se vede caracterul său, caracterul unui mare bărbat al Neamului Românesc, în ele vedem eroul și martirul Mihai Eminescu, un model pentru noi.

       Menționăm aici câteva din acele articole, publicate în ziarul Timpul, unde Eminescu a lucrat în calitate de redactor din anul 1877 până în anul 1883:  Chestiunea retrocedării;  Fiindcă noi suntem; De câte ori s-au  făcut în Parlamentul nostru; Argumentul de căpetenie; Basarabia; Un răspuns rusesc; Tendințe de cucerire;  De când Guvernul Conservator s-a retras; Anexarea Dobrogei ș.a.

       În viziunea lui Eminescu acel  odios tratat din 1812 a fost de fapt o cârdășie între acele   două mari imperii rivale, fiindcă atât Rusia Țaristă, care se dădea drept „ țară protectoare” a Principatelor  Române, cât  și Poarta Otomană,  în calitatea ei de stat suzeran, au încălcat cu nerușinare obligațiile și promisiunile ce le aveau față de cele două Principate Românești: Moldova și Țara Românească. Fiind un bun cunoscător al istoriei naționale și universale, el informa în editorialele sale opinia publică în mod obiectiv, arătând cu deosebită competență adevărul curat. Cu  argumente incontestabile sunt  demascate tendințele de cucerire,  lăcomia,  viclenia și fățărnicia ambelor imperii: „  Orișicum, în 1812, ca în tot cursul istoriei sale, Moldova cu Basarabia împreună formau un stat deosebit, cu legile și prințul său, și se aflau supuse numai la ceea ce diplomația a numit impropriu suveranitatea Porții Otomane. Basarabia fiind în această situațiune  în 1812  a fost, în actul oficial de cesiune, dobândită de către Rusia  de la Poarta Otomană, dar în realitate răpită de la  legitimul și adevăratul său proprietar, care era Moldova, și transmisă de către cel ce nu avea drept s-o cedeze la cel ce nu  avea drept s-o ia. ” ( Mihai Eminescu , Opere, Editura Gunivas, Chișinău, 2001, vol. 5, p. 476). Astfel, în urma războiului ruso-turc din anii 1806-1812  Rusia Țaristă,  a ocupat aproape jumătate din teritoriul  Moldovei, teritoriu aflat între râurile Nistru și Prut. Hotarul dintre cele două imperii se stabilește pe râul Prut și anume „ de la intrarea acestuia în Țara Moldovei și până la locul unde se întâlnește cu fluviul Dunărea, iar de acolo să urmeze partea stângă a fluviului Dunărea, până la gura Chiliei și până la mare, iar gura amintită să fie folosită în comun de ambele părți.” ( citat din articolul  patru al acelui blestemat tratat de pace, publicat în cartea „ Basarabia 1812-2012  Documente și cercetări, coordonator Victor Crăciun, Editura Semne, București, 2012, p.32). Raptul a fost numit drept „ eliberare de sub jugul otoman”, iar teritoriul ocupat a fost rebotezat Basarabia, nume istoric, ce îl purta  până atunci o regiune mult mai mică din partea de sud a Moldovei . Mihai Eminescu  în celebrul său articol  Basarabia, publicat în cinci numere consecutive  ale ziarului Timpul, la data de 3, 4, 7, 10 și 14 martie 1878,  descrie cu lux de amănunte aceste teritorii, arătând diferența dintre ele, precum și caracterul minciunos și dezinformator al politicii Imperiului Rus în Principatele Românești:  „ Iată deci marginile reale ale Basarabiei reale: Trage o linie curmezișă de lângă Nistru de la Bender până în vârful lacului Ialpug la Bolgrad și ai o latură, apoi ia-o de la Bolgrad până la Reni, ai a doua latură, de la Reni pe Dunăre în sus până la Chilia, ai a treia latură, apoi luând malul Mării Negre până la Cetatea Albă la gura Nistrului, a patra latură; apoi în sus pe Nistru de la Cetatea Albă până la Bender, a cincea latură. Numai pământul cuprins  între aceste cinci linii s-a numit cu drept cuvânt Basarabie, tot ce-i deasupra e Moldovă curată, războtezată de la 1812 încoace.” ( Mihai Eminescu,  Opere, Editura Gunivas, Chișinău, 2001, vol. 5, p.487). Ocupând  un teritoriu mult mai mare, pe care l-a numit Basarabia, ceea ce însemna atunci un teritoriu mult mai mic, Imperiul Rus  promova astfel tactica sa de a induce în eroare  opinia publică  din Europa Occidentală. În același articol, Eminescu, demascând politica de dezinformare a Imperiului Rus, politică actuală și astăzi,  arată diferența dintre aceste teritorii: „ Trăgând o linie de la Hotin , din Nistru până la Prut, avem o lature; de la amândouă capetele ei tragem câte o linie  până la Marea Neagră, una de-a lungul Nistrului, cealaltă de-a lungul Prutului; iar capetele acestor două linii le încheiem cu o a patra linie formată prin țărmul Mării Negre. Acest cvadrilater cam neregulat se numește azi Basarabia, deși fără cuvânt. ”      ( Ibidem, p.487).

     Mai târziu Rusia Țaristă a fost învinsă în Războiul Crimeei, de către Coaliția Europeană condusă de tandemul anglo-francez și la Congresul de pace de la Paris din 18/30 martie 1856 Rusia a fost impusă să retrocedeze Moldovei trei județe din sudul Basarabiei:județul Cahul, județul Bolgrad și județul Ismail. Românii basarabeni din aceste trei județe au participat la mica Unire din 24 ianuarie anul 1859, când Principatele Românești Moldova ( fără acea parte a Basarabiei ocupată de Imperiul Rus)  și Muntenia s-au unit și au format un stat comun, România, alegându-l pe Alexandru Ioan Cuza primul Domnitor al României, intrat în istorie ca Domnitor al Unirii.

    Rusia și-a urmărit însă scopul ei de cotropire, de ieșire la gurile Dunării și la Marea Neagră și după 22 de ani a  reușit să smulgă înapoi cele 3 județe prin Congresul de la Berlin din  1/ 13 iunie 1878. În schimbul lor la acest Congres i  s-a atribuit României Dobrogea cu Delta Dunării, care sete tot pământ românesc.

       Dreptul poporului român asupra Basarabiei îl găsim argumentat în mai multe articole eminesciene: „ Moldova era proprietarul locului  și dacă reprezentanții statului  moldovenesc, Domnii, ajunseseră atât de slabi încât dreptul nostru era dezbrăcat  de putere și nu putea să se apere, aceasta  nu e o dovadă că Moldova a renunțat vreodată la dânsul. Căci un drept nu se pierde decât prin învoirea formală de a-l pierde.”  ( Ibidem, p. 485). Acest mare adevăr trebuie însușit și mereu promovat de către politicienii de azi din București și Chișinău, care nu prea cunosc și puțin promovează  moștenirea eminesciană. Cunoscutul critic literar și eminescolog  Mihai Cimpoi,   remarcă: „ Eminescu e și în articolele despre Basarabia marele poet al mitului ca istorie și al  istoriei ca mit, dar și ca istorie reală, cu roata ei strivitoare și regeneratoare (prin păstrarea ființei naționale). Publicistul este, în istorie, omul organic ce-și cere insistent, cu strigăte existențiale,   drepturile organice (morale).” ( M. Cimpoi,  Basarabia, parte din vatra strămoșilor noștri, prefață la cartea M. Eminescu, Basarabia, 1812,  Chișinău, CTRL  Verba, 1991, p.5).  Viziunea marelui gânditor  Mihai Eminescu cu privire la problema Basarabiei,  în toată complexitatea ei, este originală și foarte valoroasă, deoarece el era informat și privea lucrurile  nu doar în plan national, ci în plan European și international. Această viziune este actuală  și astăzi,  precum actuală  mai rămâne  problema Basarabiei  și în zilele noastre, din păcate.  Actuale  mai sunt și astăzi multe teze  din acele articole semnate de Eminescu în anii 1877-1883.  Iată unele din ele, folosite de marele publicist în  polemica sa  cu presa panslavistă , precum publicațiile Vedomosti  din Sanct – Peterburg ,  Le Nord din  Belgia ș.a. Cităm din  articolul  Venim încă o data asupra scrisorii,  publicat în ziarul Timpul, la  22 februarie 1878,  unde Eminescu polemizează cu autorul unui articol de dezinformare din  ziarul Le Nord: „Basarabia este numele medieval al Țării Românești și vine de la numele  dinastiei Țării Românești a Basarabilor.” ( Ibidem, p.480). Eminescu, consultând ziarele panslaviste,  rămâne  mirat și indignat de faptul că  „Argumentul de căpetenie care ne întâmpină, atât în „ Le Nord”, cât și în „Vedomosti”, întrucât privește chestiunea de drept a Basarabiei este următorul:  rușii nu au luat Basarabia de la Moldova ci de la turci și de la tătari, nu prin convențiume, ci cu sabia”. ( p.482). Venind   cu documente în mână,    el aduce dovezi că  încă pe la 1370  Mircea I Basarab era stăpân pe aceste teritorii, iar de la 1400 și până în 1812 Domnitorii Moldovei au stăpânit Basarabia.  El le  răspunde răspicat acelor falsificatori:  „ Însuși numele „Basarabia” țipă sub condeiele rusești, căci Basarabia nu însemnează decât țara basarabilor, precum Rusia însemnează țara rușilor, România țara românilor… Cu sabia n-a  fost luată nici Bucovina de austrieci, nici  Basarabia de ruși, ci prin fraudă.”   Citat din articolul Argumentul decăpetenie, Timpul, 1 martie 1878;  ( Ibidem, p. 483 – 484). Actuală rămâne și fraza eminesciană „A rosti numele Basarabia e una cu a protesta contra dominațiunii rusești.”  Citat din articolul Basarabia.( Ibidem, p.486). Acest teritoriu a fost ciopârțit și răsbotezat, de către ocupanții ruși încât azi  unele părți din Sud și din Nord  se află în Ucraina, luate în anul 1940, iar o mare parte din el se numește Republica Moldova, un stat artificial, creat  tot de ocupanții ruși, deja sovietici, după calapodul lor, numit de la 1991 încoace „ stat independent și suveran.” De fapt este independent doar față de România, de unde a fost luat și este în esență un stat antiromânesc, separatist față de București,  precum este Tiraspolul față de Chișinău. Și politicienii  de la București, ascultând indicații de la Moscova,  au comis  în 1991o mare eroare, poate chiar o  trădare, că l-au recunoscut, fără a aminti că până la 28 iunie 1940  Basarabia făcea parte din România și că de unde a fost luată de către regimul stalinist,  acolo trebuie  să se întoarcă, în România. Republica Moldova este astăzi  un stat ieșuat și în Parlamentul de la  Chișinău s-a votat proaspăt chiar și o declarație  în care se spune că Republica Moldova este „stat capturat. ” Personajele ce țin în captivitate oamenii din acest stat se schimbă, dar sistemul și păpușarul de la Kremlin rămâne.

     Sărmanii români  basarabeni/ moldoveni de aici , sătui de viață grea,  fără a vedea o schimbare în bine, lipsiți de speranță, au părăsit baștina și au imigrat în diverse țări din  lume în număr foarte mare.  Fărădelegea,  minciuna, sărăcia, corupția și  criminalitatea care dăinuie în acest stat, cu toată ceata lor de „stataliști,”au deportat circa un million de români de la casele lor.  Se pare că organelle de stat din R. Moldova lucrează pentru interesele Rusiei, împotriva majorității locuitorilor din Republica Moldova, aducându-i și ținându-i la limita sărăciei, stagnând progresul și bunăstsrea. Este o fărădelege și o crimă lucrul acesta. Și odată trebuie de făcut dreptate.

       Eminescu arăta fața adevărată a Imperiului Rus, care  a purtat mai multe războaie  de cucerire cu Poarta Otomană pe teritoriul Țărilor Românești cu titlu de „eliberare”,  dându-se  drept  „  binefăcător” și „ eliberator” : „ Războiul a fost declarat Porții pentru a elibera pe creștini – în formă – în fond însă pentru a cuceri întreg Imperiul Otoman într-un mod care să poată fi înghițit, mai de voie, mai de nevoie, de Europa. După Turcia urmează Imperiul Habsburgic, după dânsul cine mai știe cine. Scopul fictiv al războiului și scopul adevărat sunt diametral opuse.” ( Tendințe de cicerire, Timpul, 7 martie 1878;  vol.5. p.511).

   În articolul  Chestiunea  Retrocedării, publicat în ziarul  Timpul, la  10 februarie 1878, Eminescu afirmă tranșant din capul locului:     „Chestiunea retrocedării Basarabiei cu încetul ajunge a fi o chestiune de existență a poporului român…Rusia voiește să ia Basarabia cu orice preț: noi nu primim nici un preț. Primind un preț, am vinde ; și noi nu vindem nimic.”

    Nenorocirea cea mare ce ni se poate întâmpla  nu este că vom pierde și rămășița unei prețioase provincii pierdute, putem să pierdem chiar mai mult decât atâta, încrederea în trăinicia poporului român.”           (Eminescu, Opere, Editura Gunivas , Chișinău, 2001, vol. 5, p.471).

    Trăinicia poporului român, în viziunea lui Eminescu, „ are două temelii: conștiința românilor și încrederea marilor națiuni europene.

   Dacă vom câștiga de trei ori atât pământ pe cât avem și vom pierde aceste temelii, statul român, fie el oricât de întins, va devein o creațiune trecătoare; iar dacă vom păstra temeliile de existență socială,  Rusia ne poate lua ce-i place și pierderile vor fi trecătoare.

   Astăzi e dar timpul să întărim, atât în români, cât și în popoarele mari ale Apusului, credința în trăinicia poporului român.” ( vol 5, p. 471).  Și Eminescu pledează ferm pentru  ca Guvernul Român să  stea dârz, să nu cedeze în urma presiunulor Rusiei și a complicilor ei, să nu se lăse pradă momelilor  și să nu semneze vreun document de cedare a pământului strămoșesc. Este vorba aici de târgul pe care îl propunea Rusia României pe vremea aceea de a ceda cele trei județe din sudul Basarabiei și a primi în schimb Dobrogea, care era tot pământ românesc. Poziția  de a nu ceda nici o palmă de pământ din moșia Țării a promovat-o Eminescu atât  față de cele trei imperii ce sfâșiau țara: Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic și Imperiul Rus,  cât  și față de acei funcționari români, care, fiind corupți și având interese meschine, personale sau de grup, erau dispuși să cedeze în fața acestor  imperii hrăpărețe, sau chiar făceau cârdășie cu ele. De aceea dușmanii lui și ai țării s-au unit și mai întâi  l-au hulit, numindu-l că e nebun, apoi  l-au scos din câmpul bătăliei gazetărești și în final, în mod indirect,   l-au asasinat.

      În concluzie constatăm, că fiind recunoscut în plan național și internațional ca poet genial, Eminescu urmează a fi recunoscut și ca ziarist de geniu. El este un model de iubire a Patriei și de jertfire pentru ea și, mai ales, pentru năpăstuitul popor român.  Este unul dintre puținii oameni,  care a urmat neclintit calea Lui Hristos, sacrificându-se pentru  ADEVĂR, pentru aproapele, pentru Neam și Țară, pentru Cauza Națională. Viziunea lui asupra chestiunii Basarabiei este o lecție care trebuie însușită în mod obligatoriu și promovată de către   oamenii de stat atât de la București, cât și de la Chișinău, în deosebi de către juriști și diplomați.

Publicitate

3 gânduri despre “  Problema Basarabiei în viziunea lui Mihai Eminescu

  1. Pingback: Problema Basarabiei în viziunea lui Mihai Eminescu « Motive pentru condei

  2. Lilia Baranov

    Autorul in articol oglindeste problema Basarabiei in viziunea lui Mihai Eminescu, care a fost si ramane unul dintre marii ganditori ai lumii. In creatia sa, gasim informatii actuale si astazi, despre Basarabia, Bucovina si Ardeal, pamanturi romanesti aflate sub stapaniri straine.
    Mult succes autorului si colectivului de la Centrul Academic International Eminescu.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s