Claudia Partole – născută pentru a fi cuvânt

Cât de mult m-am schimbat (…) Nu mă mai consider vinovată și nici învinovățesc. Nu mai vreau să cred în existența unor inamici, care oricum există. Nu-mi mai bănuiesc prietenii de infidelitate.     Nu-mi mai e teamă nici de dragoste, dar nici de ne/dragoste. Aproape că nu mă mai supăr și nici mă supără cineva. Și sunt atât de vie! Mai vie ca oricând. Acum cred, mai mult decât nu credeam. Nu voiesc orice, mai mult decât voiam. Nu știu mai multe, decât mi se părea că știu…În schimb, trăiesc mai mult decât nu trăiam. Visez mai mult decât nu visam. Sunt mai mult decât am fost iar spiritul meu, ajuns atât de tânăr, zboară asupra unui suflet rămolit… (Claudia Partole).

Întâlnirile cu personalități, care au un loc frumos, binemeritat, în patrimoniul național, câștigat prin talentul și harul cu care i-a înzestrat Providența, dar și seva din care se trag. Oameni de cultură – adevărate valori ale neamului.

Una din aceste personalități este doamna Claudia Partole, scriitoarea care ne modelează sufletele prin cuvânt, captându-ne atenția și cultivându-ne plăcerea de a-i citi opera.

Claudia Partole – poetă, scriitoare, jurnalistă. Născută la 14 iunie 1955, în satul Cotova , Drochia, acolo unde s-a născut și mai trăiește veșnicia. Își face studiile la USM, Facultatea de Filologie, secția Jurnalistică. Pe parcurs colaborează cu mai multe publicații periodice autohtone. Are o listă impunătoare de cărți editate în limba română, dar și traduceri din limba rusă… Este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Moldova. Numeroase premii și distincții la prestigioase concursuri, festivaluri de literatură. Deținătoare a multiple premii în cadrul  Salonului Internațional de Carte pentru copii din Moldova. Este moderatoarea Cenaclului literar (azi Salonul literar artistic) „La Creangă” de pe lângă Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”.

În 2019 Compania Națională de promovare a cărții „Să citim împreună”, inițiată de Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”, ajunsă la cea de a X-a ediție, tradițional le propune cititorilor spre lectură noi apariții editoriale. În urma unei preselecții minuțioase a fost inclusă în program cartea Claudiei Partole „Rebela” – roman pentru adolescenți. Aceasta pe parcursul întregului an a călătorit prin toată Moldova și a cunoscut mulți copii dornici de lectură, prilejuindu-le ocazia de a cunoaște autoarea acestei interesante și captivante cărți, din care tinerii pot scoate multe învățăminte.

Umanizarea lumii prin cuvânt nu este un lucru tocmai ușor și doar un maestru al condeiului cu o bogată experiență de viață o poate face. Claudia Partole, scriitoare polivalentă, multdorită și multașteptată de cititorii Centrului Academic Internațional Eminescu, înzestrată cu har Dumnezeesc, fire carismatică, binevoitoare, frumoasă la chip și la suflet, domnia sa iradiază lumină, căldură și bunătate, o femeie irezistibilă, fără vârstă, cu un suflet frumos și bogat. În activitatea literară și carieră a atins culmi, încât nu mai are nevoie de „tocuri înalte”, metaforic spus, iar la întâlnirile cu această scriitoare se pierde noțiunea de timp. Dânsa ne captează atenția și plăcerea de a citi prin tot ce scrie. Fie că citim o carte pentru copii, una de versuri, or proză, toate, de o potrivă ne solicită atenția și se impun a fi lecturate. Romanul pe care l-am pus în discuție cu elevii claselor a VII-IX-a de la LT „Mihai Eminescu” împreună cu profesoare de limba și literatura română, doamnele Rodica Ciobanu și Irina Gonța se numește „Rebela”. Un roman pentru adolescenți, recomandat părinților, dar și pedagogilor. Elevii au lucrat foarte creativ, elucidând într-o scurtă dramatizare, tema, ideea, motivele și chiar mesajul romanului. „Rebela” (Paula), este prototipul unei adolescente rupte din realitatea obiectivă… Tinerii se regăsesc în acest roman, primesc niște răspunsuri și urmează niște modele comportamentale…

Moderatoarea evenimentului, doamna Larisa Arseni, Maestru în artă, bibliotecar la CAIE, le prezintă elevilor expoziția de carte întitulată „Poeta cu predelecția sentimentului”, la care revine pe parcurs și autoarea, amintindu-și succint istoria fiecărei cărți.

Prin intermediul cuvântului scris Claudia Partole tinde să-i facă pe oameni mai oameni, mai buni și mai înțelepți…

Până la urmă: Cel mai bun profesor e suferința./ Cel mai rău profesor e plăcerea./ Cea mai nobilă virtute e puterea de a ierta./ Cea mai grea povară e să taci.

În discursul său autoarea își amintește: „Și eu am fost o Paulă rea și una bună. Îmi părea că sunt cea mai cea, ca să-mi dau seama apoi că ești așa în măsura în care-ți dorești să fii, poți fi frumos, dar în multe situații poți să fii și fata babei cea urâtă, dar și ea, fata babei,  cum a zis un elev nu mai era așa urâtă, poate nu știa să-și arate frumusețea. Am venit la această întâlnire cu aceleași emoții ca și voi. După fiecare întâlnire cu cititorii vin acasă și scriu ceva. Voi cititorii vă transformați în ceea ce scriu eu. Spre exemplu, după întâlnirea cu cititorii din satul Bujor, Hâncești s-a apropiat un băiat și mi-a zis: „doamnă scriitoare, știu cartea este pentru mine și pentru alții, dar totuși e mai mult pentru fete, cred că aveți acasă o fată?”. Nu, i-am zis, am un băiat. Atunci scrieți vă rog, o carte pentru băieți. Până am ajuns acasă mi-a trimis o scrisoare. Acea scrisoare, practic, este mesajul de început pentru viitoarea carte. Și nu știu dacă veți fi de acord cu mine,  dar titlul deja îl am „Fraierul”. Această carte va fi despre un băiat, dar vor fi în ea și fete. Am început-o deja, lucrez la ea și totul a început de la acea scrisoare. El mi-a scris despre durerile, frustrările și necazurile sale – iată așa trebuie să scrieți despre băieți. Cele scrise de el, sunt de fapt povara pe care o ducem fiecare din noi, este crucea noastră. Avem momente în viață de care parcă ne e jenă, sunt atât de ale noastre, încât s-ar putea să nu le spunem niciodată. E bine să comunicăm noi cu noi înșine, atunci această povară nu este atât de grea, atunci noi dezghiocăm acel necaz, acea durere, acea rușine și ne dăm seama că peste orice poți trece, chiar și peste o faptă foarte grea, împovărătoare, dacă găsești puteri și poți să treci peste aceasta și să mergi mai departe, înseamnă că ești un om puternic, un om care ți-ai creat personalitatea și ești demn în această lume, care este așa cum este, cum a menționat și Andreea în meditația ei. Noi trăim un timp foarte grăbit, foarte alertat, un timp invadat, mai mult de informație distructivă, nocivă, decât una care ne crează. De aceea trebuie să fim ca o cetate ca să ne putem apăra…”

Moderatoarea le oferă scena improvizată elevilor să-și expună opiniile.

Evelina Barbăscumpă, eleva clasei a VII-a, în reflecțiile sale asupra romanului „Rebela” opinează: „Cartea „Rebela” este una valoroasă ce merită să fie citită de fiecare dintre noi. Impactul cărții „Rebela” asupra mea ca adolescent a fost unul major, întrucât pe durata lecturii am descoperit mai multe probleme cu care se confruntă adolescenții: conflicte cu părinții, certuri la școală, invidie, frustrare, singurătate, dar și cea mai mare problemă pentru Paula – divorțul părinților, un factor cea influențat comportamentul ei. În urma lecturii am conștientizat, că cel mai bun profesor de viață este suferința și că prin tăcere și izolare nu vei rezolva problemele. Și că atunci când voi lăsa bunătatea să pătrundă în sufletul meu și voi privi lucrurile cu o atitudine pozitivă voi putea depăși această etapă a vieții – adolescența. Consider că importanța cărții rezidă în conștientizarea faptului că fiecare dintre noi are puterea de ași schimba atitudinea și percepția atât față de el cât și față de cei din jur și de a conștientiza că numai prin acțiuni frumoase vom ajunge să fim apreciați, agreați și iubiți”.

 Bianca Golban  din aceeași clasă se întreabă, meditând în glas:  „Cine este de fapt Paula? Este o fată rebelă? Da… Este adolescenta care trece prin niște necazuri din viața ei. La fel, da… Este „Rebela o carte pentru noi, da, întrucât Paula este o adolescentă ca mine, ca tine, ca noi toți. Este una din puținele cărți care reflectă aceste probleme care se întâmplă zi de zi în viața adolescenților. Ce am înțeles din această carte? Paula pe tot parcursul operei trece, prin divorțul părinților ei, prin lupta dintre personalitățile din interiorul ei, prin frustrare, invidie, durere, singurătate, răzbunare. Am înțeles, că orice probleme te vor copleși, mereu va fi o cale de ieșire. În cazul Paulei, acesta a fost un jurnal. Anume jurnalul a ajutat-o să-și găsească adevărata personalitate, să se descopere pe sine însăși, să găsească un nou sentiment în interiorul ei, ceva nou, ceva necunoscut, bunătatea. Ea a reușit să strângă bani pentru fosta ei prietenă, de fapt rivală, colega ei, care avea leucemie, Cristina. Cu ajutorul jurnalului s-a eliberat din colivia singurătății, a reușit să-și scoată măștile unei rebele, și să devină ea însăși. Dacă recomand această carte? Da, bineînțeles…Este un exemplu pentru fiecare dintre noi, care trecem printr-o situație mai dificilă, este ca un fel de îndrumar. Impactul cărții asupra mea a fost unul major. La început credeam că o voi citi și am s-o las undeva pe policioarele vieții mele ca pe orice carte. N-am reușit să fac acest lucru. Cartea mi-a schimbat modul de gândire, m-a ajutat să înțeleg și să percep anumite sentimente, am reușit să iert, să văd când să tac, să permit emoțiilor mele să iasă dinnăuntrul meu. În concluzie cartea este una valoroasă și merită a fi citită de fiecare dintre noi. Vă asigur că veți găsi acel ceva pe care îl căutați de mult timp, acel ceva care va lipsit în tot acel timp pentru că anume acel ceva reflectă frumusețea unei cărți, valoarea ei percepută diferit pentru fiecare cititor în parte”.

Vlad Popescu, elev în cl. a IX-a face o scurtă incursiune în biografia scriitoarei: „Claudia Partole este o personalitate activă în diverse domenii social-culturale din Republica Moldova. Începând cu postul de redactor la Editura „Cartea moldovenească”, dumneaei și-a lăsat amprenta în foarte multe organizații, reviste, posturi de radio și TV și chiar a modelat mințile elevilor Liceului de Limbi Moderne și Management.

Cu toții cunoaștem revista pentru copii „Alunelul”. Da, anume această revistă ne-a făcut primii ani de școală mai frumoși. Claudia Partole între anii 1985-1994 a fost colaborator literar la „Alunelul”. Dumneaei a influențat și multe alte reviste, cum ar fi „Festina lente”, „Patria tânără”, „Moldova suverană”.

            Potențialul, capacitatea, aptitudinea Claudiei Partole de ași inspira și ași marca cititorii este susținută de mulțimea de premii acordate domniei sale, demonstrată de faptul că face parte din Uniunea Scriitorilor din Moldova, Uniunea Scriitorilor din România, Uniunea Jurnaliștilor din Republica Moldova.

            Claudia Partole a dedicat foarte mult timp literaturii pentru copii și adolescenți, folosind un vocabular simplu, abordând în același timp probleme serioase, dând naștere unor idei originale. Astfel a reușit să câștige încrederea și aprecierea cititorilor. Iubirea adolescentină; presiunea externă; formarea personalității; trezirea, nașterea emoțiilor caracteristice vârstei pubertale, sunt doar câteva motive pe care le găsim în ma multe din cărțile sale. Suntem la o vârstă fragedă, când putem fi ușor influențați, când suntem expuși unui risc sporit de a lua decizii, a face concluzii greșite și pripite. De aceea este necesară cunoașterea și descoperirea propriei persoane într-un mod sigur, fiind ghidați de maturi. Romanele Claudiei Partole ne ajută să ne privim dintr-o parte, realizând acest scop eficient și distractiv, așa că vă recomand să găsiți timp și să lecturați romanul „Rebela”, cu siguranță vă va răspunde la multe întrebări ce vă frământă”.

După cum v-ați dat bine seama am dezghiocat cartea „Rebela”, indicată, în special adolescenților, dar recomandată și părinților, și profesorilor. Un subiect rupt din realitatea în care trăim…Diverse sunt temele și motivele abordate de scriitoare, toate fiind inspirate din realitatea obiectivă.

Criticul literar Maria Pilchin, specifică câteva teme pe care le frecventează cu insistență Claudia Partole: „Pierderea adevăratelor valori, bezna minții umane, devenirea omului, pierderea credinței, dezrădăcinarea, lipsa unui loc sub soare” , impunându-se anume prin această umanizare a literaturii. Prin intermediul cuvântului scris tinde mereu să-i facă pe oameni mai oameni, mai buni și mai înțelepți…

Urmează prezentarea romanului „Rebela” din perspectiva psihologiei adolescentului. În rolul psihologului este eleva clasei a IX-a, Andreea Lupan. Spusele Andreei sunt argumentate cu o dramatizare prezentată de un grup de elevi, care vociferează gândurile Paulei, protagonista romanului.

Andreea Lupan: „Vom încerca să prezentăm romanul „Rebela” din perspectiva psihologiei adolescentine. Odată cu trecerea timpului, observăm progresul prezent în diferite sfere ale vieții umane, dar în special în domeniul tehnologic. În schimb umanitatea, pare prinsă într-un regres continuu, atât spiritual, cât și cognitiv care se acutizează de la o generație la alta. Astfel, adolescentul secolului XXI se confruntă cu probleme psihologice grave cum ar fi dependența față de telefoanele mobile, de jocurile video și de rețelele de socializare. Aceasta, cauzând în consecință principala problemă a adolescentului modern: lipsa interacțiunii directe între oameni, problema abordată și în romanul „Rebela”. Tot prin intermediul rețelelor de socializare putem fi aproape de acești adolescenți constrânși de subapreciere, anxietate și depresie”.

Drept afirmație ne-ar servi – sarcinile zilei: „Zâmbește!; Fii fericit!; Respiră adânc!; Gândește pozitiv!; Nu-i judeca pe alții!; Dăruiește ceva din inimă!; Iubește viața, părinții, pe cei din preajmă!; Pune-te câteodată în locul celui care este împotriva ta! O zi frumoasă!!!”

Prin urmare fiecare adolescent se poate regăsi în personajul cu caracterul Paulei, eroina romanului „Rebela” scris de Claudia Partole. Paula poate fi considerată omniprezentă în sufletul fiecăruia din noi, iar cei prezenți în fața dumneavoastră reprezintă vocea ei, cea care își va destăinui gândurile și suferințele în cadrul Clubului Adolescenților Suferinzi. Aici regăsindu-se rebelii secolului XXI.

Pe de o parte, adolescența este considerată cea mai frumoasă perioadă a vieții. Perioada în care te dezvolți, crești, înțelegi și descoperi. Dar pe de alta, ea e presărată cu multe încercări și momente dificile. Începând cu vârsta de 12 ani copilul se dezvoltă atât psihic, cât și fiziologic, legătura dintre corp și suflet fiind una definitorie, deoarece orice modificare somatică determină schimbări în psihic, precum și viceversa. Din punct de vedere psihoanalitic, debutul dezvoltării fiziologice, deseori este însoțit de anxietate, frustrare, neîncredere în sine, comportament rebel și deranjant pentru adulți. De asemenea apar și stări accentuate de fobii și lipsa de siguranță, de tendințe de izolare și întreruperea relațiilor de comunicare cu ceilalți. Fapt pe care îl observăm și la eroina noastră, Paula, care adoptă odată cu începutul pubertății un comportament rebel, caracterizat prin nesupunere față de părinți, care este accentuat și de efectul certurilor și al ulteriorului divorț al părinților ei. În această situație îngrijorarea, agresivitatea crescută, tulburările somnului, dorința de singurătate, scăderea performanțelor școlare și gândul la despărțirea celor doi sunt consecințe ale fenomenului partajului părinților. De asemenea Paula având un temperament coleric și devenind vulnerabilă în fața lumii, a dezvoltat comportamente violente din punct de vedere verbal, înjosind și luând în batjocoră oamenii. Astfel din cauza divorțului care a rezultat lipsa susținerii din partea părinților, a lipsei de prieteni și a urii nutrite față de tot și de toate Paula a trăit o traumă psihică. Luând în considerare particularitățile personalității adolescentului care se caracterizează printr-o tendință puternică spre autonomie și independență, înțelegem dorința Paulei de a fi liberă și de a face ce vrea. Astfel trecând în aceeași perioadă și prin criza pubertală, care se manifestă prin comportamente demonstrative, brutale, prin tendința permanentă de a acționa contrar dorințelor și solicitărilor adulților, prin ignorare și ripostare față de observațiile lor Paula și-a vopsit părul în roz, s-a machiat și și-a pus cercei în buză.

În final, eroina ajunge într-un moment precar, când se produce un declin în perspectiva ei față de tot ce i se întâmplă. Paula înțelege necesitatea unei schimbări și începe să pună în practică metode de soluționare a stărilor prin care trecea. Ține un jurnal care e foarte benefic ca tratament pentru perioadele de depresie și anxietate, deoarece îți permite să te eliberezi de stările negative. Totodată face teste de voință, își fixsează niște scopuri, scrie o listă de porunci și acceptă divorțul părinților ei, înțelegând că o vază odată spartă nu mai poate fi lipită. Eu aș vrea să vă spun doar un lucru, un adolescent are nevoie să fie apreciat, să fie recunoscut, să fie iubit. Atunci, când i se va spune că este un nimeni, el se va refugia în lumea virtuală, deci cel mai bun tratament este Dragostea. Lumea este plină de ură, fiți unici, Iubiți! Această mare e acoperită de adolescenți.

Evoluția psihologică a Paulei a fost dramatizată de un grup de elevi din cl. a VII-a „D”, într-un mod foarte interesant și captivant. Felul ei de a fi, distribuindui-se mai multe roluri: Paula I (cea înțeleaptă); Paula II (cea melancolică); Paula III (cea rea); Domnul Mitru, psihologul. Autorul.

Autorul: „Acum un an, pentru Paula totul era aproape minunat. Dar nu știa că e puțin să spui  ok!, trebuie să simți asta. Când ți-e bine nu sesizezi binele. Abia când dispare, îl prețuiești. A fost și nu mai este. Când s-a produs ruptura în familia lor? Când s-a întâmplat acel ceva ieșit din comun? Ce anume nu-și poate explica? Totuși,  abia atunci a înțeles că a pierdut ceea ce avea mai scump: fericirea, liniștea. Nici nu avea pe cine să întrebe ce se întâmplă și nici curaj i-ar fi ajuns. Urmărea cu groază cum se dărâma, de la o zi la alta, zidul cetății lor. Pacea și căldura casei o înghițise o fiară nevăzută, flămândă și nemiloasă, care devora tot – divorțul.

Paula I: Sunt Paula, am 15 ani și m-am rătăcit… Am ochii verzi, înălțimea – aproximativ 1m 60, port geacă… Nu m-a pierdut cineva? Caută cineva o recompensă pentru mine? (Paula schimbă vocea)

Paula 2 – Paula!, draga noastră fiică, dacă ne auzi, revino acasă, ne este foarte dor, nu putem trăi fără tine, te așteptăm! Mama și tata. Când cineva îți devine drag, nu trebuie să cauți purici, nici microbi.

Paula 3: Stai puțin !, îmi poruncesc. Pentru a simți trecerea timpului, care ne impinge undeva înainte, am nevoie de mine. Nu mai sunt fetița care am fost, sunt un copil maturizat precoce. Alții la vârsta mea nu-și văd îmbătrânirea. Eu, însă, da. Nu se vede, o simți doar. Atunci când suferi, când auzi bătăile grăbite ale inimii, când ești uitat de ai tăi…începi să îmbătrânești. … Această clipă ne marchează pe toți și pe mine, purtăm în noi microbi care ne așteaptă? Ce așteaptă? Nu știu…am impresia … îmi fură gândul cineva!

Paula I: E ziua mea! Nu-mi amintesc nici un vis, nici unul! Sunt obosită, de parcă aș fi urcat zeci, sute de trepte și m-am trezit cu o singură dorință irezistibilă, de a mă vedea în oglindă. Sunt cu adevărat? Atât de mult am așteptat ziua aceasta! 15 ani bătuți pe muchie. Și să nu vreau nimic. Ce-i cu teama aceasta ce-mi potolește toate aspirațiile? Sunt eu. (Paula schimbă vocea) Până acum știam că nu-s frumoasă, dar astăzi am aflat că sunt urâtă nasol, monstruoasă, pocită, respingătoare, păcătoasă etc… La ce mi-a trebuit dicționar de sinonime? !

Paula 3: Cristina mă enervează. Odată cu fata asta au apărut în viața mea toate necazurile, chiar și cele din familie. E aducătoare de noroc! Ea m-a făcut să mă simt așa.Să mă văd ca într-o oglindă prăfuită. A venit la școala noastră acum doi ani, până la divorțul părinților și plecarea lui tati. O elevă nouă… în clasa noastră… unde toți își știau locul și rolul! Părea căzută dintr-o farfurie zburătoare. O extraterestră! Se boldeau la ea fetele, dar mai ales… băieții! Ar fi fost spre fericirea ei, dacă nu venea! Nu m-ar fi întâlnit pe mine! Dacă nu ne-am fi apropiat, n-o tratam ca pe-o rivală insuportabilă. Vorba bunicii Ana, nu mă încărcam de păcate… Pe atunci toți băieții din clasă voiau să-mi fie prieteni. Eram neoficial Miss a clasei , când apăruse ea…prea frumoasă! Prea cochetă! Prea din cale-afară! Cine naiba a trimis-o pe capul meu?! Fierbeam în mine!

Paula 2: Cred că părinții sunt părinți atâta timp cât copiii se țin coadă după ei, cât sunt neputincioși. În rest, trebuie să le devină odraslelor cât mai apropiați, altfel ar putea ajunge străini sau chiar dușmani. Nu e o legitate, e o realitate. Constatarea îmi aparține, dar probabil că și alții au înțeles asta cu mult înaintea mea. Realitatea e prea dureroasă. Am hotărât: nu mă voi căsători , ca să nu-i fac pe copiii mei să sufere.

Paula 1: Cel mai greu iese din om răul. Primul motiv e că se ține bine, al doilea că noi ne ținem de el. Chiar și focul cel mai aprig se potolește. Omul însă arde, arde toată viața. Dar, într-o zi se stinge și el…

Paula 2: Dacă vrei să fii sclipitoare, închipuie-ți că ești mireasă. Miresele sunt frumoase, pentru că toată lumea se uită la ele. Imaginează-ți că în clipa asta toți se uită la tine și te admiră.

Paula 3: A început „prelucrarea mea”. Domnul psiholog s-a dovedit a fi cum nu mă așteptam. Mi-a inspirat încredere de la prima frază: „Ești originală! Îmi place coafura și cercelul. Cred că profesia îl face să fie astfel. Am preferat să discutăm fără martori. Mamei nu i-a plăcut, dar nu a avut încotro. Apoi domnul Mitru m-a pus să citesc cât pot de repede câteva cuvinte trăsnite: Otolaringologie; Dezoxiribonicleic; Paralelipiped. Perfect, am reușit.

Paula 2: Fiecare își crează o filosofie proprie. Eu, bunăoară, am ajuns să-mi dau seama că nimeni nu e și nici nu poate fi înaintea mea în fața soarelui. Pentru că fiecare e la aceeași distanță de soare. Dar în fața lui Dumnezeu suntem pe poziții diferite. Mergând spre soare, mergi, de fapt și spre Dumnezeu, și spre tine însuți…

Paula 3: Descoperisem jurnalul meu în îmbrățișarea strânsă a caietului de matematică. S-o fi îndrăgostit unul de altul? Test: Care este IQ-ul tău? Să vedem… Aproape 125! Super! Sunt ușor peste media de inteligență. Cu multă muncă puteți avea succes…

Paula I: Ce mai tura-hura, sunt cum sunt! Cum nu pot fi alții. O foaie chinuită de întrebări. Important e că: nu-s (cel puțin așa cred): Proastă, Leneșă, Urât de Urâtă! Sunt: Deșteaptă (nu chiar foc, dar…) Laudă-mă gură că ți-oi da friptură. Cum pot fi? Rea, Bârfitoare, Cârcotașă, Mofturoasă, Flușturatică… Cum nu vreau să fiu, dar sunt: Orgolioasă, Ambițioasă, Invidioasă, … Oasă! Oasă! Oasă! Să fiu s-au să nu fiu? Ba nu… Ba da…

Paula 2: Cred că dacă Dumnezeu există, se uită, de acolo de sus la jocurile noastre. Se miră, se bucură, se întristează, mai ales când vede competiția noastră ambițioasă de a-i demonstra cine îl iubește mai mult și mai sincer. Ca niște copii…

Paula 3: Am înțeles de ce domnul doctor m-a îndemnat să fac însemnări: 1.Ca să descopăr paraziții! 2.Nodurile – legăturile pline cu gunoaie…

Paula 2: Citesc unele cugetări de ale mele și mă minunez: ce deșteaptă pot fi, așa proastă cum sunt! De parcă nu aș fi aceeași persoană. De ce atunci, când nu scriu, sunt altfel?…

Paula 3: Îmi poruncesc să fac testul când sunt singură:

1.Mergi zece pași cu ochii închiși, rostind zece nume de oameni la care ții: mama, buna Ana, buna Aglaia, Bubulina, Cristina… Cristina…gata. (tocmai 2 puncte)

  1. Dăruiește ceva la care ții foarte mult! I-am dăruit verișoarei mele o cămașă de noapte, pe care oricum nu o port de mult și mi-e mică și nu mi-a plăcut niciodată (zero puncte).

3.Ieși zece dimineți la rând să întâmpini răsăritul soarelui… Am ieșit două dimineți, apoi m-am culcat… (Un punct).

4.Privește în fiecare zi cerul, la aceeași oră, fără să vezi nimic în jurul tău. Aici merit mai multe puncte …    cinci – doar că nu respect ora…

5.Când ai în față un peisaj cu oameni și natură, încearcă să vezi doar natura. Imposibil ! – 0 puncte…n-am acumulat nici zece puncte! Nu-i chiar atât de simplu precum pare… Voinîța…cere… voință!

Paula I: legea celor două legi: există două alegeri esențiale în viață: fie accepți condițiile așa cum sunt, fie te ambiționezi să schimbi ceva asumându-ți consecințele.

Veste – trăsnet! Cristina este internată în spital – Are leucemie… În sfârșit a fost pedepsită!!!

Paula 2: Nu se poate! Biata copilă! Cu ce-a greșit?

Paula I: Nu te învinovăți! Încearcă să-i fii alături! Se va bucura…

Paula 3: (plânge) Vreau, vreau ca Tina, Cristi, Cristina să fie bine! Sincer! Jur! Aș fi în stare să-i ofer sângele meu… Doamne, fă-o sănătoasă! Las` să fie prietena lui, n-o să mă mai supăr, promit…

Aviz (lipit de mine): Colectăm bani pentru fosta noastră colegă Cristina. Are nevoie de un tratament costisitor în Israel. Cine binevoiește…

Paula I: Eu știu să iert? Descoper cu stupoare o persoană care  e în stare într-o clipită să distrugă tot ce-a clădit mult timp. C`est moi!

Paula 2: A murit profesorul de fizică și astronomie… „Vă-rog-scuzați-și mulțumesc, așa-i ziceam. Odată ne-a oferit o lecție de astronomie și astrologie, a fost singura lecție la care noi, toți, am fost numai ochi și urechi. A murit de inimă rea. N-am crezut că învățătorii sunt oameni și mor…Un lucru nu pricep: cum se poate ca un om cu inimă bună să moară de inimă rea.

Paula I: Să-ți fie teamă de oamenii care nu știu să ierte.

Paula 3: Ce caut? O cărare pe care n-a mers nimeni niciodată. Să fiu eu prima. Nu mai pot să rămân în umbra! Sper că odată și odată, cineva se va opri, va asculta și-mi va spune ceea ce n-a spus niciodată nimănui. Numai mie. Și poate calea mea îi va fi de folos unui rătăcit prin viață.  (Paulele se aranjează și-și scot hainele una câte una).

Paula I: Mă despart greu de haine. Dar mi-am dat seama că e imposibil să le păstrezi pe toate. O lege este esențială: nu ceea ce ești te ține pe loc, dar ceea ce crezi tu că ești.

Paula 2: Am mers la biserică.M-am rugat pentru Cristina să se facă bine. Să se întoarcă acasă mama și tata să fim din nou împreună.

Paula 3: Am înțeles că trebuie să mă ajut eu singură. Citesc cu atenție însemnările mele. Observ că ne-am intersectat, ne-am contopit… Din acest amalgam haotic… renasc! Boala e o meteahnă, un păcat în fața propriei tale vieți. Iar credința e un semn al respectului față de viață.

(toate 3) Eu, vreau, vreau să trăiesc: eu, Paula ce rea, eu, Paula cea bună, sau poate numai eu una…

PS: Ce bine că n-am evadat pe o altă planetă! Cine ar fi fost acum în locul meu?

            Această încercare de a exterioriza stările prin care trece Paula, pe care le poartă în sine, pe care le condamnă, dar și profită de ele, le îndreptățește și care până la urmă o ajută să devină mai puternică mai înțeleaptă mai înțelegătoare, iertătore, să se regăsească pe sine cea adevărată și să-și continuie viața…

Elevii au rămas profund impresionați de această întâlnire interesantă, unde s-a discutat de la egal la egal, unde a dominat prietenia, bunaînțelegere, unde au planat idei, întrebări, răspunsuri, meditații în glas, dar și bucuria întâlnirii. Elevii și-au procurat din timp cartea pentru a primi un autograf de la scriitoarea Claudia Partole… Astfel de întâlniri au impact pozitiv asupra elevilor, lucru foarte necesar în mediul care ne înconjoară…

Larisa Arseni, Maestru în artă, bibliotecar

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s