EVENIMENTUL ZILEI: 20 AUGUST

 
1870
  • După întoarcerea de la băi, Iacob Negruzzi se opreşte din nou la Viena, spre a se reîntâlni cu Eminescu şi cu acest prilej îl cunoaşte şi pe Slavici. Despre aceasta, Eminescu îi spusese lui Negruzzi, înainte de plecarea la băi: „Îmi pare rău că Slavici a plecat din Viena în vacanţă, aş fi dorit foarte mult să faceţi cunoştinţa lui. Eu cred că Slavici este un scriitor cu viitor, el cugetă drept, are idei originale, şi va scrie foarte bine cînd mânui mai uşor limba română de care s-a cam desvăţat în şcoalile ungureşti.”
  • Iacob Negruzzi evocă în amintirile sale acest moment  : „Pe Slavici l-am cunoscut numai la întoarcerea mea de la băi şi l-am îndemnat să scrie un studiu comparativ între cele două popoare conlocuitoare români şi unguri…”
  • Inainte de a părăsi Viena spre a se reîntoarce la Iaşi, Iacob Negruzzi îl întreabă pe Eminescu dacă i-ar plăcea să se aşeze în Iaşi când va sfârşi studiile sale. Eminescu i-a răspuns: „Aş veni bucuros, căci Societatea Junimea are pentru mine o mare atracţie, însă mai târziu. Deodată ne-am înţeles cu Slavici să punem în mişcare pentru anul viitor o mare întrunire a studenţilor români din toate părţile, la mormântul lui Ştefan cel Mare din Mănăstirea Putna. Când ne-om fi îndeplinit această datorie, viu.”
1878
  • „Pe la orele opt seara a murit în chilia sa Sofia Iuraşcu, sora mamei lui Eminescu, „monahie” la mănăstirea Agatonului, în etate de 57 de ani.
  • Vizita lui Ştefanelli şi Morariu în Bucureşti ia sfârşit. Ştefanelli notează nostalgic: „Având a mă reântoarce în ţară, mă plimbam înainte de plecare cu Eminescu pe Calea Victoriei, pe atunci Calea Mogoaşei. Intim precum eram cu dînsul, l-am întrebat cum o mai duce, cum trăieşte. El zâmbind îmi răspunde cu un vers cunoscut dintr-un poet german:

 

Arm am Beutel, Krank am Heryen
Schlepp” ich meine langen Tage
(Sărac la pungă şi bolnav de inimă
Îmi petrec lungile-mi zile).
  • (…) Observ că Eminescu nu pronunţase versul acesta într-un ton jeluitor, ca unul ce-ar suferi şi ar  avea lipsă de ceva; nu acum ca şi altădată, şi poate ca totdeauna, faţă de colegii săi el zîmbea, astfel că putei foarte uşor crede că glumeşte sau zeflemiază.Ne-a petrecut pînă la gară. Eu şi Morariu am plecat spre Giurgiu, iar el a rămas cu                Chibici-Revneanu şi cu Slavici în Bucureşti.”
  Sursa:Vintilă, Petru. Eminescu: Roman cronologic. – București: Cartea Românească, 1974. – 810 p.
 
Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s