Vitraliu editorial: LUCEAFĂRUL

moraras_mihai          Poemul „Luceafărul” are ca sursă principală de inspiraţie – basmul popular românesc „Fata în Grădina de Aur”, cules de germanul Richard Runisch într-o peregrinare a sa prin Oltenia. Eminescu ia cunoştinţă de acest basm din cartea de

călătorie a folcloristului german, însă din timpul studenţiei sale la Berlin. Îl versifică între anii 1870-1872, păstrându-l în manuscris. Mai târziu,

poetul creează cinci variante succesive ale basmului, între 1880 şi 1883,

mai întâi versificându-i şi schimbându-i finalul, apoi, îmbogăţindu-l cu idei filosofice

 reflectând condiţia geniului în lumea superficială şi meschină,

 transformându-l într-un poem filozofic de unică valoare ideatică şi artistică.

                                                                 Din „Izvoare folclorice”

            La nota informativă de mai sus adăugăm încă un detaliu: această ediţie incomparabilă a capodoperei literaturii române şi universale (Editura GEEA, Botoşani) a apărut încă în primăvara anului 2003, când se împlineau o sută douăzeci de ani de la apariţia „Luceafărului”, în primul număr al „Almanahului Societăţii Academice România Jună” al societăţii studenţilor români din Viena. (Informaţia am extras-o din prefaţa „Luceafărul-120” semnată de ilustrul istoric literar, eminescologul George Munteanu.

            luceafarTot din aceeaşi sursă aflăm că traducătorul Poemului „Luceafărul” (concomitent în două limbi – franceză şi greacă) este domnul Nicolas Blithiriotis, o bună cunoştinţă a remarcabilei scriitoare şi editoare din Botoşani, împătimita eminescologă, doamna Elena Condrei, căreia îi şi aparţine meritul de a pune în circuitul spaţiului limbii române de pe ambele maluri ale Prutului această inconfundabilă ediţie, concepţia grafică aparţinându-i cunoscutului artist plastic Valerian Tzopa.

            Originalitatea şi ineditul acestei lucrări constă în faptul că fiecare strofă din nemuritorul Monument literar eminescian e plasată aparte în limba originalului, însoţită de varianta franceză şi greacă.

            Şi un detaliu care te răscoleşte şi te impresionează profund:  fiecare strofă păstrează scrisul şi caligrafia (pe alocuri cu unele rectificări) ale penei eminesciene.

Mihai Morăraş

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s