„Drumețiile prin țara dragă”

(IMPRESII MARGINALE DESPRE UN SCLIPITOR  EVENIMENT EDITORIAL)

moraras_mihaiAcest titlu-enunţ, format din patru cuvinte, îi aparţine unei personalităţi care şi-a făcut un titlu de nobleţe prin ceea ce-l defineşte pe un adevărat român de la marginile Patriei noastre istorice, adică nemărginitul dor de Ţară. Îi zice Maria Toacă, născută în Boianul cronicarului Ion Neculce – scriitoare şi publicistă înflăcărată din Cernăuţi, care s-a făcut cunoscută în nordul Bucovinei şi departe de marginile ei trunchiate dinspre est prin combativitatea, curajul, insistenţa şi perseverenţa de a fi mereu pe prima linie în lupta pentru adevăr, dreptate şi revenire la esenţele primordiale a ceea ce ne-a aparţinut din veac în veac – unitatea de neam şi de ţară. Iată că buna şi înzestrata noastră prietenă şi colegă de breaslă ne surprinde printr-o nouă apariţie editorială, imprimându-i un generic la fel de impresionant  şi sugestiv –„Drumurilede dor prin Ţara dragă”. Chiar în foaia de titlu, autoarea parcă ne-ar introduce direct în subiectul cărţii, printr-un citat al neînfricatului poet-patriot şi martir al neamului românesc Radu Gyr: Avem o ţară unde au stăpânit odată Vitejii daci, bărbaţi nemuritori, Şi unde stau de veacuri laolaltă Izvoare, văi şi munţi cu fruntea-n nori. Şi, într-adevăr, volumul în cauză, precum menţionează în Prefaţa – „CUVÂNT-ÎNAINTE” doamna Elena Condrei, consacrata şi  laborioasa  scriitoare din Botoşani (o cităm): „… este ofranda adusă românilor în anul Centenar al Marii Uniri, iar cititorul poate avea sentimentul vizionării unui film în care se derulează file din istoria milenară a poporului român, un film filtrat prin sufletul şi conştiinţa autoarei de a se fi născut din acest neam şi de a se fi ridicat din măduva acestui pământ”. Această  scriere este structurată în cinci capitole ce cuprind lunile de vară iunie-iulie din anii 2012, 2015, 2016, 2017 (ultimul fiind intitulat „Îmi cere inima s-o mai spun o dată”) ale unui traseu –itinerar de neimaginat al familiei Andrieş-Toacă prin lanţurile şi defileurile muntoase, dealurile, văile şi şesurile, toate încărcate de gloria noastră milenară. De fapt, între copertele acestei tipărituri sunt adunate, sistematizate şi comentate, la cea mai înaltă temperatură şi tensiunecreativ-imagistică, impresiile şi emoţiile răvăşitoare, pe care le-a trăit sensibila autoare, împreună cu soţul Tudor Andrieş (publicist şi el de forţă), cu fiul Iulian şi neastâmpărata, ca argintul-viu, nepoţica Veronica pe parcursul drumeţiilor lor de-a lungul şi de-a curmezişul României. Emotivitatea şi impresiile copleşitoare care îi însoţeau de fiecare dată când treceau dincolo de vama Porubna-Siret erau deosebite, de o profundă învolburare şi deschidere sufletistă, încât cititorul  rămâne cu senzaţia unei prezenţe şi participări perfect sincronice la toate aceste mărturisiri şi evocări tulburătoare. Iată doar o apreciere în această ordine de idei a doamnei prefaţatoare Elena Condrei: „Pe acest  sol fertil al iubirii de ţară Maria Toacă a trăit fericirea şi bucuria tradiţiilor şi obiceiurilor românilor născuţi pe pământul muşatinilor dătători de legi şi datini. Armele curajoasei şi inimoasei jurnaliste Maria Toacă – stiloul şi cuvântul – poartă pecetea timpurilor trăite la o margine de ţară întruna sfâşiată de străini…” Protagonista acestei lucrări unice de memorii  răscolitoare mărturiseşte la pagina 23: „E mare boala dorului de drumeţie. La orice vârstă te-ar prinde, nu mai scapi de această patimă. Mai ales când dorul te poartă prin locuri despre care ai auzit poveşti în copilărie, ai citit prin cărţi, visând apoi să le vezi cu ochii proprii…” Iar „ochii proprii, înfometaţi de frumuseţile Patriei istorice”, nu s-au săturat să admire nici   îmbietorul traseu Suceava – Piatra Neamţ – Cheile Bicazului – Sovata – Braşov – Sinaia; nici Magia Sibiului; apoi Ocna Sibiului; Sarmisegetuza – capitala Daciei Romane; Catedrala Marii Uniri de la Alba Iulia; nici Cetatea Rupea, locul unde s-ar fi sinucis Decebal, sau Buşteni – tărâmul binecuvântatelor culmi româneşti; nici armoniile Făgăraşului; nici linia de orizont de la Olt – la Dunăre… Acestea sunt doar câteva titluri baladeşti de neşters din  călătoriile pe întinsurile Ţării  noastre Româneşti ale dragilor mei compatrioţi bucovineni, porniţi din Cernăuţiul eminescian, care şi-au văzut visul realizat „într-o clopotniţă la Putna sau la Alba Iulia, la Curtea de Argeş sau într-o bisericuţă de lemn din Bucovina noastră înstrăinată”. Ajungem la ultima filă a acestor călătoriiperiplu, pe care Maria Toacă le mai defineşte „Albumul sentimental al drumeţiilor prin România”, având senzaţia vie, nealterată că am trăit aievea aceste momente mirifice, care ne fac să credem că acest vis va deveni, mai devreme  sau ceva mai târziu, o realitate de care cu toţii ne apropiem iremediabil…

Mihai MORĂRAŞ

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s