Marcel Gherman în dialog cu cititorii cărții „Universuri paralele” 

Programul de lectură „Chișinăul citește” inaugurat acum 15 ani de Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu” are o evoluție constantă, rămânând un frumos îndemn la lectură pentru toate categoriile de vârstă, în special pentru elevi.

Pe parcursul acestor ani s-au perindat multe și interesante cărți, a unor autori autohtoni tineri și mai puțin cunoscuți publicului larg. Astfel, au fost selectate trei cărți: Mircea Grecu – Jana Grecu „În ospeție la ursulețul Marmi”; Marcel Gherman „Universuri paralele” și romanul Mihaelei Perciun „Cenușa rece”.

Suntem siguri că cititorilor noștri nu le trebuie invitație specială s-au inspirație ca să citească, majoritatea fiind conștienți de importanța lecturii, care rămâne mereu o parte definitorie a vieții noastre.

Cu toate acestea, cunoașterea unui nou autor, a unei cărți noi este o adevărată sărbătoare, iar biblioteca are rolul primordial în propagarea lecturii. Fiecare întâlnire cu un scriitor sau scriitoare, organizată la Centrul Academic Internațional Eminescu ne aduce noi cititori îndrăgostiți de carte.

Volumul despre care vom vorbi în cele ce urmează este „Universuri paralele”, scris de Marcel Gherman. Această carte face parte din literatura de SF.

Tradițional facem o incursiune în biografia de creație a invitatului. Este scriitor, eseist, critic de film, muzician, autor al proiectului Megatone, care abordează genurile tehno, ambient experimental, industrial noise și muzica clasică de film.

Scriitorul Marcel Gherman, anul acesta își va sărbători un jubileu, o data rotunda – 40 ani. Născut la Chișinău la 29 septembrie 1978. Un om fericit, în sensul că de mic i-a fost cultivată dragostea pentru carte și lectură. La vârsta de 15 ani,  a început să scrie în presa periodică, reușind să publice peste o sută de articole și eseuri. În aceiași perioadă își începe activitatea la Radio Moldova, între anii 1994-2003, realizând emisiuni de muzică electronică. Este autor al proiectului Megatone care abordează genurile tehno, ambient experimental, industrial noise și muzica clasică de film.

Discografia Megatone include un album realizat în colaborare cu scriitorul de science-ficțion japonez Kenji Siratori și o piesă selectată în cadrul proiectului 60X60. Internațional Mix al Fundației Vox Novus din New Yorc, proiect prezentat de Oxford și Combridge.

 Este membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al PEN Clubului Moldova.

A  publicat mai multe volume: „Cartea viselor” (de povestiri fantastice, apărută în 2011, Editura Arc), „Generația Matrix” (eseuri, în 2013), „Cer albastru deasupra Arcadiei” (un roman SF pentru adolescenţi cu elemente de fantasy şi space (spațiu), în 2014, Editura Prut).

I s-au decernat și premii literare: Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova pentru anul 2011 („Cartea viselor”), etc.

În prezent activează la revista Sud Est Cultural, colaborează concomitent cu revista Contrafort, unde susține rubricile permanente Bref și Trenduri.

În Programul de lectură „Chișinăul citește” de anul acesta a fost inclus volumul semnat de domnia sa „Universuri paralele”. Ce sentimente v-au încercat atunci, când ați aflat acest lucru, îl întreabă moderatoarea întâlnirii.

Marcel Gherman, se include în discuție și răspunde emoționat – am trăit sentimente de mândrie, curiozitate, dar și de mare responsabilitate în fața unei experiențe de comunicare cu tinerii.

Își prezintă cărțile scrise anterior și expuse, apoi trece la volumul pus în discuție cu un grup de elevi din  clasele a VIII și IX-a de la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”, însoțiți de neobosita bibliotecară a liceului doamna Eugenia Stamatin.

 În continuare dl. Marcel Gherman le vorbește elevilor despre structura romanului, accentuând că este alcătuit din câteva proze cu mai multe linii de subiect, ce se înscriu în genurile science-fiction şi fantasy. Multivers este o ficţiune care conţine toate genurile de proză şi urmează modelul romanului modular. Acţiunea romanului se produce simultan în câteva universuri paralele. Multivers este o încercare de a evoca imensitatea şi diversitatea universului imaginar, a universului interior şi a celui real, ca o viziune optimistă, adică (totalitatea spațiului, a timpului și a energiei…)

Iar romanul Testamentul regatului Nirgalia şi colecţia de povestiri Istorisiri din tărâmul Pandava formează un ciclu fantasy, Cronicile Pandavei, ce are ca nucleu căutarea unei dimensiuni atemporale a vieţii şi istoriei. Aceste proze îmbină tehnici narative bazate pe cele mai noi tendinţe din literatură cu imaginarul filmelor, graficii şi jocurilor de computer SF.

 Marcel Gherman le povestește cu lux de amănunte romanul, de unde s-a inspirat, cât de multă literatură de genul SF a citit, despre principiile de construire, care sunt: diversitatea, complexitatea și densitatea, despre tehnicile utilizate, cum ar fi intertextualismul, romanul modular și pastișarea (imitația) unor stiluri literare din diverse epoci,  trezind, astfel, uimirea elevilor la cele auzite, la erudiția acestui tânăr scriitor, la faptul cât de multe cunoștințe posedă și  le știe fundamental.

Autorul mai subliniază că, atât cărțile și filmele, muzica, chiar și jocurile de computer, utilizate cu rațiune, precum și toate mijloacele cinematografiei dezvoltă inteligența și imaginația.

Copiii au citit romanul, recunoscând, că nu a fost deloc simplu. Complexitatea de evenimente, densitatea mesajului și diversitatea de personaje i-a făcut să stăruie mai mult asupra unor pagini. După ce autorul le-a povestit în detalii romanul l-au înțeles mai bine.

Le-a vorbit despre revistele „Sud Est” și „Contrafort”, reviste în care sunt publicate majoritatea aparițiilor noi în literatura română de pe ambele maluri ale Prutului, menționând că „Sud Est” este cea mai bună ediție din tot spațiul românesc.

Exemplifică câțiva autori români de literatură SF: Victor Anestin (sec al XIX-lea, cartea „Anul 4000 călătorie spre Venus”, Felix Aderca (1937, „Orașe scufundate”), Ion Habana (șaizecist), optzecistul Alexandru Mironov. Din cei contemporani: Alexandru Ungureanu, Dănuț Ungureanu, Ovidiu Bufnilă. Printre autorii autohtoni îi numește pe Alexandru Gromov, Ioan Mânăscurtă, Călin Mânăscurtă, Dinu Paladi, Natalia Osoianu (scrie în limba rusă) și invitatul nostru Marcel Gherman.

Elevii i-au adresat mai multe întrebări: ce țin de activitatea dânsului și de romanul discutat. Spre exemplu eleva clasei a IX-a, Rusu Valeria s-a interes: Dacă numele personajelor și lumilor din roman, sunt doar un joc de cuvinte sau amprente simbolice, Marcel Gherman a spus că, „unele nume sunt referințe culturale, iar altele sunt inventate”. O altă elevă l-a întrebat: „Oare distrugerea Pământului a determinat omenirea să descopere elixirul „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte?”. „Cred într-un viitor optimist, cred că lumea nu va dispare niciodată, se vor schimba anumite lucruri, dar viața va exista veșnic”.

Din spusele scriitorului conchidem, că trebuie să ne cunoaștem trecutul, pentru că istoria poate fi reversibilă, putem pierde tot ce am dobândit în timp și s-o luam de la sapă de lemn…

Un moment important și convingător este atunci  când oaspetele nostru vorbește despre importanța lecturii. Marcel Gherman îi îndeamnă pe elevi să citească, deoarece, susține dânsul, lectura ne învață limba, ne învață   să gândim corect, să devenim niște personalități superioare, profesioniști buni, care în viitor ar putea să aducă beneficii societății noastre, cei care nu citesc devin niște retardați mintal, devin niște nesimțiți, transformând nesimțirea într-un sistem. O societate marcată la nivel sistemic de nesimțire, riscă să cadă exact ca Imperiul Roman. Citind veți deveni niște oameni superiori calitativ.

Marcel Gherman, fiind și muzician, le-a vorbit despre muzica sa, care de fapt este o ilustrare în diverse melodii, foarte reușite, a mesajelor literare, inspirate de proza domniei sale. Unele melodii l-ea interpretat la pian, altele au servit ca fundal în procesul discuției, creând în sală o atmosferă cosmică, cu senzații de plutire în alte dimensiuni astrale. Tinerii l-au ascultat cu multă atenție, au rămas profund impresionați de erudiția și cursivitatea limbajului cu care operează scriitorul.  Echipa Centrului Eminescu la fel a rămas impresionată de această întâlnire, urându-i autorului noi cărți, noi concursuri și mari succese pe tărâmul creației. Un moment emoționant pentru autor, dar și pentru echipă a fost înscrierea în rândurile cititorilor Centrului Academic Internațional Eminescu.

Larisa Arseni, Maestru în artă, bibliotecar

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s