O poveste de dragoste: Emin și Tolla

valid until september 18, 2019

Miţule Băet iubit si drăgălas,

Azi ti-am mai scris o scrisoare, neştiind că voi primi un răspuns de la tine, tu iară incepi cu gelozia ta traditională şi de tristă amintire. Bine Miţule, nu recunoşti tu că hachiţele cochetariei mele e o consecvenţă naturală si e mai mult o compensaţie si mai bine zicand un cer mai senin dupa o lungă suferintă fizică si sufletească care am avut-o toată iarna si iti spun drept mai umplu pustiul vietii care-l (text lipsa) dar o niţică cochetarie dă-mi voie să o practichez, e ceva atat de innăscut in mine si care nu e deloc afectat.

Cu aceasta te sărut, te pup Miguel, Miguel si te rog să-mi scrii că de nu e poznă mare, mă fac si mai cochetă par desespoir, Miţule sunt adevărat putin cam veselă, imi pare că m-am născut din nou! Te pup, te sărut dulcele meu amant si viitor bărbătel.
Veronica.

15 Martie 1880

Eminul meu iubit,

Mă grăbesc a răspunde seninei si amoroasei tale scrisori din 16 Martie; după cum vei fi văzut desigur din a doua scrisoare a mea din 15, am primit scrisoarea ta plină de gelozie la care am si răspuns.

Pe la Iasi, scumpul meu Tropoţel, am avut câteva zile de toata frumuseţa, zile senine si calde şi cu miros de primăvară. Am fost la discursul lui Maiorescu, a vorbit foarte bine – numai după mine a dezvoltat foarte putin Dezvoltarea pasiunilor. Discursul lui s-a invârtit mai mult asupra consecvenţelor lor decat asupra lor insile. Si mi-am zis: de-ar fi el măcar un sfert consecvent spuselor sale, ce bine ar fi. A fost un public nebun la prelegerea lui.

Miţicule mai vorbeste, te rog cu Conta si cu alţi deputaţi, doar, vor face să vină in cameră si petiţiunea mea, să-mi ieu o grijă, să stiu cum stau, să stiu ce drum s-apuc, căci cel pe care merg e foarte greu.

Eminule, când vii să te revăd, să te mai pup, să te mai năcăjesc si apoi să te mai mângâi, si să-ti cer iertare frumuşel si apoi intr-o lungă si dulce sărutare să se uite toate relele. Când? Miţule când ai putea să vii la Iasi să fim impreună ce bine ar fi! Dar tu nicicând nu te gândesti la asa ceva, vălmăsagul Bucurestilor iti răpeste dorul de mine, viata ta e plină si nu simte trebuinţa prezenţei mele, totusi te pup si te răspup si te imbrăţisez doucement et gentilement. Toute a toi Veronica
19 Martie 1880, Iasi.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s