Ștefan cel Mare – un nume drag românilor

Anul 2018 este declarat Anul lui Ștefan cel Mare. Personalitatea și strălucita domnie a lui Ștefan https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tefan_cel_Mare rămâne mereu în istoria și în memoria umanității prin faptele sale înscrise în patrimoniul sacru al poporului român și universal.

Vă propunem o selecție de aprecieri, referințe critice despre personalitatea politică și culturală a Voievodului Ștefan cel Mare în viziunea contemporanilor și urmașilor:

Moldova găsi în Ștefan V, numit cel Mare, cel mai puternic braț și cea mai ageră minte care a cârmuit-o vreodată. Cu toate că însuși Ștefan cel Mare atrăgea atenția țărilor vecine, Ungaria, Polonia, a Papei, a Veneției, asupra însemnătății  luptei pe care o ducea împotriva turcilor, pentru toate țările creștine, – s-a spus – scopul conștient la care tindea era neatârnarea Moldovei…” Dimitrie Cantemir (Descrierea Moldovei)

„Inima mi se bate când aud rostind numele lui Alexandru cel Bun, lui Ștefan cel Mare, lui Mihai Viteazu, dar, domnilor mei, și nu mă rușinez a vă zice că acești bărbați pentru mine sunt mai mult decât Anibal, decât Cezar; aceștia sunt eroii lumii, în loc ca cei dintâi sunt eroii patriei mele” Mihail Kogălniceanu

…Când s-a auzit că Ștefan cel Mare va depune omagiu, „toată floarea nobilimii polone” s-a deplasat la Colomeea ca să vadă pe „palatinul Ștefan, principele și războinicul cel mai vestit de pe vremea aceea” Martin Cromer (cronicar polon)

„Prin știința militară și faptele săvârșite în război a fost renumit și sărbătorit toată viața” Miklos Istvanffi (cronicar ungur)

„Domnul Moldovei „era însuflețit pentru lucruri frumoase și mândru, pe lângă acestea activ și strașnic la război”. Antonius Bonfinius (cronicar ungur)

„Domn mai presus de toată lauda și cel mai viteaz apărător al patriei sale contra nedreptăților inamicilor.

 „Un bărbat mare și nebiruit nici de turci, nici de creștini….Era vestit printre regii ghiauri prin șiretenia sa”. Kodja Hussein (cronicar turc)

 „…Omul cel mai mare ce a avut nația română de la descălicarea lui Dragoș și Radu Negru până astăzi”. Dimitrie Bolintineanu

„Ștefan, Voievodul Moldovei, e Mare și Sfânt, nu fiindcă a cucerit teritorii străine, ci pentru că și le-a apărat pe ale sale. Regi și cronicari de pretutindeni îl vor numi „erou al creștenității”, „cel mai viteaz dintre principii vremii acestea”, „zid pentru întregul Apus  al Europei”, „bărbat minunat, cu nimic mai prejos decât marii eroi ai antichității, pe care îi admirăm”, „cel mai vrednic să i se încredințeze conducerea și stăpânirea lumii”.

Pentru noi, Ștefan cel Mare rămâne a fi unul dintre bărbații cei mai viteji ai neamului, un simbol al geniului poporului românesc care i-a dat suflare și suflet din sufletul său”. Nicolae Dabija 

Vă îndemnăm să lecturați cărțile dedicate marelui Domnitor din colecția de documente a bibliotecii noastre, care sunt prezentate în expoziția virtuală:  2018 – Anul  Ștefan cel Mare. Personalitatea marelui voievod continuă și astăzi să stăpânească spiritual generația de azi, așa precum faptele Măriei Sale au călăuzit prin istorie generațiile trecute, inclusiv pe contemporanii săi.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s