„Doina” lui Mihai Eminescu – expresie a mentalului românesc

135 de ani de la prima publicare

Se știe de la Iacub Negruzzi că ”Doina” a fost ultima lectură a Marelui poet la ”Junimea”.

”Doina” este strigătul de durere al poetului pentru soarta neamului său. Concepută în 1878, după pierderea Basarabiei prin tratatul de la Berlin, a fost definitivată în 1883 la Iași cu prilejul dezvelirii statuii lui Ștefan cel Mare. Iată ce ne mărturisește Iacub Negruzzi: ”La 5 iunie 1883 se făcu în Iași cu mare pompă inaugurarea statuii lui Ștefan cel Mare. Profitând de împrejurarea că un număr mare de membri ai societății literare, printre care și Eminescu, ”Junimea” ținu o întrunire. În acea seară Eminescu ne citi cunoscuta sa ”Doină”. Efectul acestor versuri pesimiste: un tunet de aplauze izbucni la sfârșitul citirii. Această citire a fost cea de pe urmă a lui Eminescu la ”Junimea”, un cântec de lebădă al poetului”.

”De la Nistru pân’ la Tissa

Tot Românul plânsu-mi-sa

Că nu mai poate străbate

De-atâta străinătate…

”Doina” nu este numai o capodoperă, dar și ”cântecul năzuințelor noastre eterne: e cea mai categorică evanghelie politică a românismului”. Aceste cuvinte de neuitat au fost rostite de Octavian Goga la dezvelirea unui monument Eminescu.

S-a făcut închisoare pentru ”Doina” lui Mihai Eminescu pe vremea comuniștilor. Multe decenii a fost scoasă din manualele școlare, edițiile au apărut ciuntite, forfecate.

Cel care a avut curajul, aproape nebunesc, de a solicita reincluderea ”Doinei” în circuitul public a fost Adrian Păunescu, care a mers la 25 august 1968 la Nicolae Ceaușescu spre a aproba restituirea în public a ”Doinei”. După mărturisirea lui Adrian Păunescu,  Nicolae Ceaușescu nu i-a dat aprobare în acest sens, spre a nu-i irita și mai mult pe sovietici. Totuși, Nicolae Ceaușescu n-a uitat această solicitare. Într-o zi de început de noiembrie 1984, Adrian Păunescu a fost chemat la București de către Nicu Ceaușescu, I secretar al C.C. al U.T.C., sub egida căruia ființa Cenaclul ”Flacăra”, inițiat și condus de Adrian Păunescu și i-a comunicat că s-a aprobat ceea ce a solicitat în 1968, fără să rostească subiectul. Începând cu 13 noiembrie 1984 Adrian Păunescu a recitat îndată în cadrul Cenaclului celebra ”Doina”. Glasul său a impresionat până la lacrimi publicul și a recitat-o până la 15 iunie 1985, când i-a fost interzis cenaclul.

După instaurarea regimului bolșevic în România s-a impus o cenzură drastică a tuturor cărților care nu erau în consens cu noul regim. Cum era de așteptat Mihai Eminescu alături de Nicolae Iorga au fost cu cele mai multe cărți cenzurate, scoase din circuitul lecturii. ”Era voie de la stăpânire de a se tipări doar 2 poezii eminesciene: ”Viața” și ”Împărat și proletar”.

Din mărturisirea lui Adrian Păunescu: în 1988 i s-a transmis revista ”Glasul”, editată la Riga cu un colectiv de redacție celebru: Leonida Lari, Nicolae Dabija, Mihai Cimpoi, Ion Druță, Grigore Vieru, preotul Vasile Buburuz, care avea pe prima pagină tipărită ”Doina” lui Mihai Eminescu. Iată, în plin regim autoritar, au fost personalități care au reușit, prin perseverență și curaj, să impună publicului una din marile creații eminesciene interzise.

”Doina” devine cântec de luptă. Ea este poezia care anticipă și pregătește, în viziunea eminesciană, desăvârșirea unității naționale.

A prezentat: Maria Chirilă

Reclame

Un gând despre “„Doina” lui Mihai Eminescu – expresie a mentalului românesc

  1. Pingback: S-a întâmplat în 5 iunie 1883 - ..:: Radio Jurnal Spiritual ::..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s