Centrul eminescian: 18 ani de la inaugurare

Centrul Academic Internațional Eminescu a fost inaugurat la 13 ianuarie 2000. Evenimentul a fost prilejuit de aniversarea a 150-a de la nașterea celui mai mare poet și publicist român – Mihai Eminescu. Unul dintre inițiatorii deschiderii acestei instituții unice din întreg spațiul românesc a fost academicianul Mihai Cimpoi, – director onorific al Centrului.

CAIE – instituție de cultură cu profil științific și biblioteconomic – asigură acces tuturor chișinăuienilor la opera clasicului literaturii naționale și universale Mihai Eminescu, valorifică și promovează opera, viața și activitatea lui prin diverse acțiuni de cercetare și manifestări culturale.

Colecția Eminesciana include peste 21 000 de documente:

  • o colecție reprezentativă de documente eminesciene (1000 de exemplare), donate de academicianul Mihai Cimpoi: Ediția Perpessicius, colecția Eminesciana, monografii, volume de dedicații lirice; cărți vechi și rară: Almanahul societății academice social-literare „România jună”, editat la Viena în 1883; ediția în care a fost publicat pentru prima dată poemul Luceafărul; G. Călinescu, Opera lui Mihai Eminescu: Analize. Eminescu în timp și spațiu, anul ediției 1936; poezii semnate de Mihai Eminescu și traduse în limba germană, volum tipărit în 1909; Eminescu, Mihail. Cezara. Sărmanul Dionis, 1916; Eminescu, Mihail. Probleme și analize filozofice, 1924; Mihail Eminescu. Poezii (cu 12 acuarele-facsimile și numeroase desene de A. Murnu, 1928);
  • manuscrisele Mihai Eminescu: 38 de volume și 16 000 de pagini de poezie, proză, dramaturgie, jurnalism, traduceri și corespondență;
  • timbre, medalii, cărți poștale, plicuri cu chipul marelui poet;
  • lucrări grafice și tablouri semnate de pictori notorii (Eleonora Romanescu, Ion Daghi, Valentina Brâncoveanu, Mihai Mireanu, Cezar Secrieru și alții).
  • cărți cu autografe (1500), donate de notorietăți din țară și din lume, care au tangențe cu opera marelui poet Mihai Eminescu: eminescologi, traducători, critici literari, poeți, scriitori, artiști plastici, sculptori, colecționari și simpli admiratori ai creației eminesciene.

Sub egida Centrului Academic Internațional Eminescu apare Ziarul „Ecoul Eminescu” și Buletinul „Mihai Eminescu”. Ziarul „Ecoul Eminescu” apare lunar din anul 2004. În ziar sunt publicate impresiile despre activitățile desfășurate pe parcursul anului, părerile celor care au organizat sau au participat la diverse activități culturale organizate.

Buletinul „Mihai Eminescu” a fost fondat în anul 2001 cu scopul valorificării și promovării operei și personalității lui Mihai Eminescu prin cercetările eminescologice ale criticilor și istoricilor literari, precum și ale studenților filologi.

Academia de Științe a Moldovei în colaborare cu Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” și CAIE organizează anual Congresul Mondial al Eminescologilor, în zilele 3-4 septembrie, și are ca obiectiv cercetarea, promovarea operei și personalității lui Mihai Eminescu pe meridianele lumii. Pe parcursul a șase ediții au participat scriitori, traducători, eminescologi importanți din România, Italia, China, Turcia, Albania, Franța, Chile, Bulgaria, Ucraina, Rusia.

În toți anii defășurii Congresului Mondial al Eminescologilor la Centrul Academic Internațional au avut loc lansări a mai multor ediții eminesciene reprezentative : „Dicționarul chronologic. Mihai Eminescu” de Săluc Horvat; „Dicționarul Enciclopedic Mihai Eminescu” de Mihai Cimpoi; „Eminescu și literature italiană” de Giuseppe Manitta; „Eminescu după marea scanare” de Nicolae Georgescu; „Mihai Eminescu. Poezii alese” de Mario Castro Navarette la care au fost prezenți autori și editori.

Pe parcursul celor 18 ani de activitate am realizat un spectru larg de activități:  conferințe publice, simpozioane, colocvii, discuții/dezbateri cu o tematică eminesciană  polivalentă . Spre exemplu : Noi interpretări ale operei lui Mihai Eminescu;  Eminescu – perspectivă dialogică; Eminescu, poet național și universal;  Eminescu: drumul către Demiurg; Mihai Eminescu – străjer al limbii române; Mihai Eminescu și Hispanismul.

Biblioteca deține în colecția sa o varietate largă de documente cum ar fi : Manuscrisele Eminescu, viața și opera lui M. Eminescu în mai multe limbi străine (română, franceză, engleză, spaniolă, italiană, rusă, germană) în format digital. În videoteca bibliotecii deținem  filmul „Melancolie”  de Mihaela Ioan și Valentin Coșereanu  cu vocile scriitorilor : Mihail Sadoveanu, George Călinescu, Tudor Arghezi și a actorului Emil Botta rostind poemul Melancolie ; mai deține un CD cu 61 de poezii eminesciene din ediția Titu Maiorescu, rostite de peste 40 de voci de aur.

Prin activitatea sa CAIE înlesnește accesul utilizatorilor la patrimoniul eminescian, la colecția de documente din diferite domenii, la servicii tradiționale (împrumut / consultare, asistență informațională, prelungirea termenului de împrumut, rezervarea documentelor, activități culturale) și servicii moderne la necesitățile comunității, formând deprinderi independente și durabile de informare și lectură, oferă libertate absolută în consultarea colecțiilor și în utilizarea cât mai eficientă a acestora.

Vera Sîrbu

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s