Eminescu și „românenii” de pretutindeni

     Preocupările eminesciene ale lui Vadim Bacinschi au un dublu merit: acela de a umple niște goluri din reconstituirea biografiei marelui poet (în special al „geografiei” drumurilor sale, a celor intelectuale, determinate de pasiunea sa de cunoaștere, de atingere a Absolutului, dar și de a celor legate de condiția sa somatică, de sănătatea sa șubrezită, pusă la grea încercare de ceea ce numea în Geniu pustiu „tulburarea personalității”. Biografia interioară, care explică totuși multe lucruri pentru înțelegerea hermeneutică a operei cu cele trei puncte de reper heideggeriene („pricepere prealabilă”, „viziune prealabilă”, „sesizare prealabile” mai păstrează taina și momente nelămurite). Aflarea la Odesa, în 1885 pentru un tratament balnear în stabilimentul doctorului Iahimovici de asemenea are nevoie de unele precizări.
Vadim Bacinschi ne pune la îndemână întreg dosarul documentar, care s-a putut întocmi până acum în legătură cu această fază odesită a biografiei sale. Avem foarte multe detalii prețioase privind anturajul intelectual, despre condițiile de tratament și cele climatice, despre imaginea Odesei de atunci, la care se va referi uneori în publicistică (sudul basarabean fiind evocat și în poezie și în proză).
G. Călinescu vorbea, într-un articol din 1931, despre faptul că „este de datoria biografului să elimine orice umbră de romantism și să repuie viața poetului în marginile sale istorice, purificând-o de melodramă”. Și în marginile ei geografice, ne permitem să adăugăm.
Este ceea ce face Vadim Bacinschi cu rigoarea documentară cuvenită, cu simțul reconstituirii pompeiene, precum spunea același Călinescu, cu ușor freamăt sufletesc inevitabil atunci când te dedici unuio studiu despre Eminescu.
Cel de-al doilea merit este acela că i se răspunde, cu recunoștință profundă marelui poet și publicist pentru preocupările sale de destinele românilor de pretutindeni, inclusiv ale celor aflați în sudul basarabean și în spațiul riveran al Mării Negre.
Să ne aplecăm, cu un interes deosebit și totodată cu o undă de empatie cu ceea ce a simțit și a gândit el la Odesa.
Acad. Mihai Cimpoi
28 iunie 2017

Anunțuri

Un gând despre “Eminescu și „românenii” de pretutindeni

  1. Pingback: Flacăra TV | Eminescu la Odesa… Acad. Mihai Cimpoi despre meritele poetului Vadim Bacinschi în cercetarea subiectului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s