Eminescu şi Eminoviceştii. Radiografii familiare, radiografii intelectuale

Vă propunem o radiografie a familiei poetului axată în principal pe latura sa intelectual- culturală, scoțând la lumină date inedite despre ceea ce a reprezentat nu numai Eminescu, în epocă, dar și atitudinile necunoscute ale familiei sale. Majoritatea informațiilor sunt desprinse din surse documentare directe cercetate în arhivele din Ipotești, Botoșani, Iași, Sibiu, București, Cernăuți și Chișinău. Spre deosebire de ceea ce ne-au învățat/îndoctrinat anii ’50, când, copii fiind, ni se spunea că Eminescu a fost sărac și că familia sa însăși era o familie săracă (citește proletară), iar din punct de vedere intelectual erau semianalfabeți, dar în baza documentelor de arhivă pomenite că lucrurile au stat taman pe dos, că aproape toți frații au studiat în spațiul Europei timpului habsburgic, începând cu Cernăuții și terminând cu Viena, Berlin sau Praga, că aceștia s-au făcut remarcați de oamenii importanți ai timpului, mulți dintre ei frizând geniul. Surorile au primit și ele o educație pe măsură, cu o educație muzicală aparte și cu bogate lecturi din literatura clasică. Biblioteca conacului de la Ipotești, găzduită în sufrageria casei stă mărturie în acest sens. Tatăl însuși, Gheorghe Eminovici, știa – spun documentele – câteva limbi străine, printre care: ruteana, poloneza, franceza și evreiește cu accent. Pasionat de istorie, în general și de istoria neamului, în special, cu o memorie fenomenală, acesta avea patima cumpărării cărților – fapt care spune multe despre starea culturală a familiei, așa încât minciuna că familia era una mai puțin decât modestă nu stă în picioare. Faptul că Eminescu, la numai 19 ani era invitat, student fiind la Universitatea vieneză, la dineurile Federicăi Bognar, prima donna a Burg Theater-ului vienez, (invitat nu numai pentru vasta lui cultură, dar și pentru faptul că vorbea în subtilități de limbă germană), că unul dintre frații săi a fost apreciat de cancelarul Bismark și de comandantul aplicațiilor militare din Brandemburg (generalul Möltke, strategul Europei), că un altul studiază politehnica la Praga, iar celuilalt i se permite să opereze la Berlin, când încă era student în medicină acolo – toate acestea sunt ilustrative în acest sens, vorbind prin ele însele. Sunt doar câteva exemple. Prin urmare, atunci când Mircea Eliade spune despre Eminescu, atât de concis și atât de adevărat că singura ,,eternitate” acceptată de istorie este aceea a creațiilor spirituale[…] și că neamul românesc simte că și-a asigurat dreptul la ,,nemurire”, mai ales prin creația lui Eminescu el exprimă un adevăr axiomatic. Iar când spunem aceasta ne gândim în parte și la familia din care a făcut parte. Și mai mult, concentrat ca într-o încordare a nervilor – cum spunea Eminescu –, cât timp va exista, undeva prin lume, un singur exemplar din poeziile lui […], identitatea neamului nostru este salvată, căci orice s-ar întâmpla în destinul românesc, oricâte dezastre și suferințe ne-au mai fost urzite, nici o armată din lume și nici o poliție, cât ar fi ea de diabolică, nu va putea șterge ,,Luceafărul” lui Eminescu din mintea și sufletul românilor (Mircea Eliade, Despre Eminescu și Hașdeu, Editura Junimea, Iași, 1987, p. 56)
                                                                  
Sursă: Valentin Coşereanu
 Selectat: Harti Vera
Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s